Aproximativ 100 de persoane s-au adunat, duminică, în faţa ambasadei României din Sofia pentru a denunţa „pretenţiile teritoriale” ale României faţă de Bulgaria.
Protestul are loc după ce ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat marţi că „există o zonă în litigiu în ceea ce priveşte chiar frontiera de stat, marea teritorială” dintre România şi Bulgaria, el explicând că este vorba de 17 kilometri pătraţi şi că vor avea avea loc discuţii cu experţi bulgari.
Mitingul din faţa ambasadei României din Sofia a fost organizat de liderul Ataka, Volen Siderov, informează site-ul Novinite.com, citat de Mediafax.ro.
Premierul bulgar a încercat să calmeze spiritele
Premierul bulgar, Boiko Borisov, a declarat vineri, referitor la disputa privind frontiera maritimă dintre Bulgaria şi România, că „este absurd ca, în secolul XXI, să vorbeşti despre pretenţii teritoriale făcute de un stat membru al Uniunii Europene”.
Borisov a făcut această afirmaţie în Parlament, după ce liderul partidului Ataka Volen Siderov i-a cerut să prezinte o poziţie privind „pretenţiile teritoriale ale României faţă de Bulgaria.
Partidul Ataka a propus adoptarea de către Parlamentul bulgar a unei declaraţii împotriva pretenţiilor teritoriale.
„După ce declaraţia va fi depusă, ar fi bine ca partidul Cetăţeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei (GERB, la putere) să o susţină, pentru că în secolul XXI ar fi absurd să vorbeşti despre pretenţii teritoriale făcute de un stat membru al Uniunii Europene”.
La rândul său, Anton Păcureţu, ambasadorul român la Sofia, a declarat joi într-o întâlnire cu Dimităr Ţamcev, adjunctul ministrului bulgar de Externe că România nu are pretenţii teritoriale faţă de Bulgaria.
Interpretarea conform căreia între cele două ţări ar putea exista dispute teritoriale este periculoasă şi nu corespunde spiritului statului de membru al Uniunii Europene (UE), a spus Ţancev.
Ambasadorul Păcureţu a calificat acest caz drept o neînţelegere. El a vorbit despre „istoria lungă a negocierilor” şi şi-a exprimat surprinderea faţă de faptul că acestea au devenit „eveniment de presă”.
Disputa teritorială pe Marea Neagră dintre România şi Bulgaria, având ca miză zona pe unde ar urma să treacă gazoductul South Stream, a dat naștere unor polemici aprinse și comentariilor și în presa de la Sofia. Concluzia unuia dintre ziarele bulgare este aceea că, după modelul diferendului româno-ucrainean referitor la Insula Șerpilor, și disputa dintre Sofia și Bucureșit poate ajunge la Curtea de la Haga.
De ce îi trebuie unui ministru care nu are nici 100 de zile pe acest post să deschidă o discuţie despre frontiere nestabilite, despre pretenţii faţă de zone maritime, despre minorităţi nerecunoscute? – se întreabă ziaristul Gheorghi Milkov de la cotidianul sofiot ” 24 Ceasa”, referindu-se la discuţia provocată recent de afirmaţia ministrului român al afacerilor externe Cristian Diaconescu despre ”o zonă în litigiu” din Marea Neagră.
El aminteşte, potrivit evz.ro, că, săptămâna trecută, Diaconescu avea programată o vizită la Sofia care a fost amânată însă în ultima clipă din motive legate de politica internă din România. Cu această ocazie, Cristian Diaconescu a acordat un interviu agenţiei bulgare BTA în care însă nu a fost vorba despre eventuale probleme între cele două ţări.
Ce a declarat președintele Bulgariei
Preşedintele bulgar, Rosen Plevneliev, şi-a exprimat încrederea, săptămâna aceasta, că disputa privind frontiera maritimă dintre Bulgaria şi România va fi soluţionată până la 15 aprilie, „într-o manieră rezonabilă, europeană”.
Plevneliev a amintit că Bulgaria şi România au semnat documente privind lipsa oricărei dispute teritoriale între cele două ţări, înainte de aderarea lor la Uniunea Europeană în 2007.
„România caută, evident, o soluţie rapidă la o problemă care nu este pe masă ca o pretenţie teritorială. Ministrul român de Externe vorbeşte despre o problemă nerezolvată, nu despre o problemă teritorială”, a declarat Plevneliev într-un interviu acordat joi, potrivit cotidianului Sega.
„Probleme de acest fel, care există de 20 de ani, nu sunt pretenţii teritoriale şi nu pot fi rezolvate prin interviuri. Există un format specific, există o comisie interguvernamentală şi cu siguranţă îşi va face treaba”, a continuat preşedintele bulgar. El a lăudat Ministerul bulgar de Externe pentru reacţia sa imediată la această problemă.