Sindicaliştii din Federaţia Sanitas au anunțat că vor picheta miercuri Palatul Parlamentului. Protestul este programat în intervalul orar 11.00 – 13.00.
De asemenea, în intervalul orar menţionat „toate organizaţiile judeţene Sanitas şi cei de la sindicatele bugetare din cadrul CNSLR- Frăţia vor organiza acţiuni specifice la prefecturile judeţene”.
Sindicaliştii cer oprirea” umilirii angajaţilor din sistemul sanitar, sistemul de asistenţă socială şi medico-social” şi atrag atenţia „Guvernului României, că sectorul sanitar este lăsat să se zbată între lipsa dotărilor şi cea a personalului de specialitate, insuficient pentru acest sistem atât de important, dar lăsat sau chiar încurajat în continuare să emigreze”.
Conform comunicatului, „reprezentanţii sindicatului vor înainta autorităţilor o listă cu principalele disfuncţionalităţi ale sistemului sanitar”.