Protestatarii de la ușa lui Orban, amendați

Mai multe persoane s-au adunat, duminică după amiază, în Piaţa Victoriei din Bucureşti pentru a protesta faţă de noile măsuri luate de Guvern în cazu COVID, care ar urma să intre în vigoare luni. Unii dintre manifestanţi s-au arătat nemulțumiți de obligativitatea purtării măştii de protecţie, iar alţii vor ca pieţele agro-alimentare să rămână deschise.

Jandarmeria Capitalei a anunțat că au fost aplicate 15 amenzi în valoare de 7.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului la protestul organizat duminică seara în Piața Victoriei din București.

Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București susține că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, pe timpul stării de alertă, organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații sau orice alte întruniri sunt permise, cu participarea a maximum 100 de persoane.

Jandarmii au discutat cu organizatorii și cu persoanele prezente la protestuil de duminică din Piața Victoriei pentru a le aduce la cunoștință prevederile legale și măsurile care vor fi luate în cazul nerespectării acestor prevederi, a transmis Jandarmeria.

„Până în prezent, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de Covid-19 și 29 de persoane au fost avertizate”, au transmis reprezentanții Jandarmeria Capitalei.

Conform acestora, continuă activitățile de identificare și sancționare și a altor persoane care au încălcat prevederile legii.

De asemenea, jandarmii anunță că au sancționat o persoană care a folosit o dronă în zonă.

Raed Arafat despre protestele faţă de noile măsuri

„Eu cred că în acest moment înţelepciunea trebuie să fie de a lucra împreună pentru a reduce impactul virusului. Înţeleg foarte bine că fiecare persoană care este afectată de o măsură este nemulţumită şi fiecare persoană care are, poate, o activitate care este afectată nu doreşte ca activitatea sa să fie afectată, dar la un moment trebuie să înţelegem: dacă continuăm cu excepţiile în sensul eu nu, celălalt nu, celălalt nu, la un moment nu vom mai avea măsuri care să putem să le implementăm pentru a reduce impactul virusului. Deci aceste măsuri sunt foarte importante şi aici este nevoie de colaborarea tuturor pentru a reuşi. Nu e suficient să avem măsurile scrise într-o Hotărâre de Guvern, nu e suficient să le aplice 10% din populaţie. Dacă nu le aplicăm cu toţii, vom vedea că ulterior vom ajunge să luăm măsuri şi mai multe dacă vedem că lucrurile nu se îmbunătăţesc şi de aici cred că este nevoie de înţelegere şi de colaborare. Cu siguranţă, vom încerca tot posibil ca impactul să fie cât mai mic pe populaţie şi mai ales din punct de vedere economic” a declarat Raed Arafat duminică după amiază, într-o intervenţie telefonică la Realitatea Plus.
Secretarul de stat din Ministerul de Interne a precizat că luna decembrie va fi şi ea „sub influenţa virusului” şi vă va fi nevoie în continuare de măsuri preventive.
„Cu siguranţă, luna decembrie nu va fi o lună de întoarcere la normalitate” a adăugat Arafat. Acesta a evitat să avanseze o cfiră cu privire la evoluţia epidemiei, susţinând că nu poate face speculaţii în această privinţă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

26 de Comentarii

  1. Am ajuns sa ii dau dreptate lui Lazarus si sa il felicit pentru intrebarile deranjante adresate celor care latra ca nebunii „purtati masca”!
    1. Dupa atatea mitinguri, niciun mitingiu cu sau fara masca virusat!
    2. Cum de purtam masca si tot ce trebuie, dar creste masiv numarul de imbolnaviti si decese?
    3. De ce in alte tari nu este obligatorie masca si in Romania te amendeaza?
    4. De ce cand a fost doar recomandare masca nu au fost bolnavi in crestere si dupa ziua alegerilor…enorm?
    Gasiti voi adevarul din minciunile cu care se manipuleaza cras, pe modelul „acul in carul cu fan”, adevarul fiind minciuna cu care manipuleaza guwernerul mieu +hArafat!

  2. Era sa uit, scuze! Pnl-istii se lauda prin tara ca au crescut pensiile si salariile! Bai nebunilor, nu asta va sunt atributiile voastre, nu sunt sarcinile voastre obligatorii la locul de munca, cum sunt si vindecarea prin tratament a bolnavilor de catre mefuci, cum are si muncitorul atributii la locul de munca? Bai nebunilor de lux, nu cumva incasati peste limita bunului simt pentru nimicurile de care va laudati sa prostiti cetatenii?!

  3. Zarzavagii colorati autorizati,producatori si crescatori de puradei,acum si in Piata Victoriei!

  4. Să-l întreb pe arahat, unde se fac testele în weekend?..laboratoarele lucrează non stop??..care este timpul real al rezultatelor unui test?..de unde i-au subiecții, câți vin de voi bună, de unde racoleza în fiecare zi zeci de mii de pacienți, testele făcute azi cand apar rezultatele, există o situație reală a acestor teste?..

  5. Jagardel tu stii ce se vinde toamna in piete si targuri?
    Toamna e anotimpul recoltei adica :
    Cartofi, ceapa, morcovi, varza, conopida, sfecla, muraturi, ardei capia, gogosari, fasole ,usturoi, etc
    Prostu care a ordonat inchiderea pietelor este cumva german????

  6. Eu zic sa ascultam autoritatile si sa luam masuri pt sanatatea noastra. Nu iesiti la vot, pt ca, dupa 6 Dec se va inchide totul iar guvernul o sa zica ca rata infectarilor a crescut din cauza celor care au iesit sa voteze.
    Este foarte posibil (daca ramine biden presedinte), ca viitorul guvern sa fie LGBT – u. S. r
    Constitutia va fi schimbata si se prevede ca U. E, sa desemneze un comisar european pt Romania care o sa aibe fct de presedinte pe viata…
    … probabil klaus werner

  7. Unde dracu ati vazut voi cateva zeci de persoane – poate cateva sute. Javre infecte numite presa!

  8. Să se ducă să protesteze în fața palatulului mamelukului de la 3Koceni.

  9. Se inseala amarnic PSD-ii folosindu-se de acesti netrebnici. Daca nu vor merge la vot, foarte bine. Parerea lor nu conteaza. Dar sunt convins ca e o gargara,crezand ca pot influienta .Fals. Au aparut alte generatii de votanti care stiu ce vor, stiu sa-si ceara drepturile,dar le si cunosc. Si care isi castiga leafa pe stiinta lor. Nu sparg seminte sau se uita la A 3 cum ragaie Badea si Gadea da lectii de spiritism. Asa ca,usurel baieti,iarasi ramaneti in afara istoriei. Si Cotidianul la fel, a ales partea neagra si corupta a politicii pe care o duc aici.

  10. 1.Renununtam la TV audienta sa fie ZERO , pe toate posturile , 2 Numai citim decat ziarele care ne plac si atat , daca incep sa sara calul numai citim nimic .. si facem ce ne duce capul fiecare, ADICA NE COMPORTAM FIX CA EI , PE EI NU ii intereseaza , nici pe noi totusi 15 milioane de locuri in puscarii nu au … si sincer sa fim ori in puscarie ori in izolare ,care e diferenta ?

  11. „Câteva zeci persoane s-au adunat, duminică după amiază, în Piaţa Victoriei din Bucureşti pentru a protesta faţă de noile măsuri luate de Guvern” Asta-i tot ce stie romanul, cateva zeci de persoane revoltate? Va meritati soarta, mai mult, e prea putin ce va fac banditii astia care conduc tara!

  12. Absolut toate amenzile sunt NELEGALE si cad pe capete in instanta. Depui contestatie cu taxa de timbru de 20 de lei atasata. Soliciti judecarea in lipsa. Neaparat solicitarea de restituire a cuantumului amenzii si a cheltuielilor de judecata, daca cumva ati achitat jumatate din amenda sau toata! Sunt modele de contestare a acestor abuzuri peste tot pe net si pe retelele de socializare. Daca apelati la un avocat, acesta sa depuna si chitanta de onorariu la dosarul cauzei. pentru a recupera in totalitate banii platiti pentru mizeria abuzurilor facute de anti-romani. sa vedem daca fascistilor arahati le convine sa plateasca avocati pentru abuzurile facute de militieni CARE NU CUNOSC LEGEA!! POT ACESTE PERSOANE SA OCUPE FUNCTII DACA EI NU CUNOSC LEGEA? ACTIUNEA IN DSFACEREA CONTRACTELOR DE MUNCA A MILITIENILOR SI JANDARMILOR CARE APLICA AMENZI FARA A AVEA BAZA LEGALA !! MILITIENII TREBUIE SA CUNOASCA LEGEA CAND O REPREZINTA ! ALTFEL SUNTEM INTR-O TARA BANANIERA UNDE MILITIA SI JANDARMII CARE NU POT CITI SCRIE SAU INTELEGE ROMANESTE – DUUUHHHH – NE VOR IMPUSCA PE STRADA DIN CE MIRI CE! Contestatia se depune prin posta cu continut declarat, este o procedura aparte de constatare a continutului in fata oficiantului postal, pentru a nu „disparea” acte de la dosar. Numerotati TOATE paginile depuse la instanta, inclusiv chitantele (scris mic cu pixul pe fiecare colt de pagina!)! Daca doriti sa riscati puteti depune contestatia si prin posta cu confirmare de primire. LUPTATI PENTRU DREPTURILE VOASTRE SI IMPOTRIVA ABUZURILOR ROMANI!

  13. Pesedeii iesiti la guvern sau oriunde trebuie imediat amendati, sa se invete minte sa respecte masurile bune luate de guvern.

  14. „Deci aceste măsuri sunt foarte importante şi aici este nevoie de colaborarea tuturor pentru a reuşi.” Imbecililor, cereti ca poporul roman sa va ajute la distrugerea agriculturii? Cereti ca poporul sa colaboreze cu voi la ruinarea taranului roman? Sictir tradatorilor, vanzatorilor de tara!

  15. oameni buni, Si tu ce faci? Provoci de dupa monitor,ce zici, prosti or fi ei . Asa ati facut si in comunism, ati lasat pe altii in fata sa pice de prosti. Astfel v-ati crezut si voi mai destepti.

  16. Cotidianu! Ai orbul găinii, orbanus myopia, căci în Piață au fost câteva zeci, dar… de mii de protestatari, chiar dacă ți s-a impus silentio stampa pe câteva „personaje”, n-ai voie să măsluiești Adevărul, altfel faci parte din sloganul „presa poartă lesa!”! A bon enendeur, salut!

  17. @Zmeul, „Au aparut alte generatii de votanti care stiu ce vor”
    Aproape corect, corect este „Au aparut alte generatii de votanti ai caror patroni/papusari stiu ce vor”. Totusi pe vremea guvernarii PSD parca era mai libera viata. Puteai da „puie PSD”, dar adevarat ca nu puteai sa spui „„JOS LABELE DE PE JUSTIŢIE, DOMNULE IOHANNIS!”
    „Aşa cum se aude foarte clar pe înregistrare, era vorba despre un bătrîn, aflat departe de Iohannis, care a strigat doar atît: „Domnule Preşedinte, jos labele de pe Justiţie! S-o luaţi pe Kovesi acasă! Jos labele!”
    Libertatea de expresie inseamna sa injuri/ataci dusmanii Partidului si a Liderului sau, nu sa critici Partidul si Liderul. Ca in bancul cu rusul si americanul care se intalnesc iar americanul spune ca in SUA e libertate de expresie, poate sa se urce in piata centrala din Washington pe un butoi si sa strige „jos Trump” si nu pateste nimica. Rusul spune ca si in Rusia e libertate de expresie, si el se poate urca pe butoi in piata centrala din Moscova si sa strige „jos Trump” si nu pateste nimica.
    Cam asa e si cu democratura iohannista.

  18. Jardain Durais La vorbe cu sens ridicol nu am ce comenta. Acel batran de care zici ca a strigat ce a strigat era intr-o eroare.
    Un manipulat al PSD-ului.Tinerii care stiu ce vor de la viata,stiu pe cine sa voteze sunt tineri nascuti in democratie.Nu sunt santajati cu nimic.Stiinta de carte inseamna libertate. Educatia este cartea lor de vizita cu care pot calatori cu demnitate oriunde in lume.Tu vezi lumea prin ochii tai. Si ai impresia ca toti sunt ca tine. Pana una alta Kovesi este angajata in Uniunea Europeana, iar Dragnea este la puscarie. Sa nu spui ca UE este oculta mondiala iar daddy un erou national ca te acuz de prostie. Cand strigi ceva asa este,e dreptul tau. Dar pentru a nu pica in capcana unor politicieni trebuie sa ai o logica, sa fii ancorat in realitate si sa traiesti prezentul. Constat ca tu esti un trompetist de ocazie.Si o faci cu talent. Din ce canti tu aici sunt nimicuri din statul paralel si perpendicular.

  19. @Zmeul, „Sa nu spui ca UE este oculta mondiala”
    Cand Soros, persoane privata este primit la UE ca un sef de stat, cam ce ai putea spune ca e UE?
    Pe de alta parte nu incerca sa trimiti subiectul cu batranul amendat in derizoriu. Istoria va decide pana la urma nu politrucii efemeri la putere ACUMA cine a fost in eroare. Retine ca in regimul Iohannis poti striga „.uie PSD” (sau Dragnea) ptr ca cf aceluiasi presedinte este opinie politica si nu patesti nimica ti se anuleaza amenda (ala cu numerele suedeze), dar daca il apostrofezi pe Presedinte mult mai decent esti amendat, nu mai este libertate de opinie politica. Este lezmajestate mai nou.

  20. @zmeule esti jalnic. Atât timp cat nu acepti varietatea in societate si ca Procust tii calea tuturor si ii pui pe patul care dā māsura ideologiei pe care o sustii, nu ai dreptul sa vorbesti de libertate cu pretul stigmatizārii a 50% din societatea româneasca. Pute urât in jurul tau… pute a dictatura!

  21. Cititor Mor oameni de la virus, sunt peste o suta in ATI din cauza pandemiei ,iar unora le arde de glume? Tu ori esti naiv ori prea tampit.Este dreptul lor sa protesteze, dar pentru ce? Care este scopul,ideea, ?Cand s-a protestat impotriva ordonantei 13 a fost solidaritate,au fost arfumente,au fost idei. Exista o logica, o ratiune. Se incalca statul de drept iar prinacea ordonanta tov Dragnea urmarea sa scape. Din 2016 nu s-a tinut de nici un program de guvernare,ca voi cei 50% nu cred ca ati pus botul, ati vrut sa profitati de pe urma prostiei voastre, de a vi se da, nu conteaza cat, nu conteaza cu ce costuri. Sa vi se dea.In cazul de fata,protestatarii nu sunt eroi, nu salveaza statul ,nu salveaza pe nimeni. Din contra,pot fi numiti derbedei pentru ca este pandemie,este o sitiatie critica in toata lumea. Sa scapam de virus apoi puteti protesta cat vreti si unde vreti. Asta nu mai este varietate si dreptul la opinie. Este rea vointa si o crima.

  22. Zmeule,pandemia se va termina cand o zbura porcul.Crezi ca a fost creata sa se termine vreodata?Nu ,baiatule insomniac ,a fost creata sa bage lumea,inclusiv, pe tine ,intr-o sclavie eterna .Ia sa te uiti cu atentie la seria de filme „Planeta Maimutelor” ,acolo cineva a transmis un mesaj pe care lumea nu l-a inteles atunci ,in care ni se sugera cum o sa ajunga omenirea :inchisa in lagare si legata cu lanturi.Ii faci netrebnici pe cei care au inteles inaintea turmei din care faci si tu parte ce ne asteapta.Ca esti naiv si nu ai putere de intelegere se poate admite dar daca ii mai si slugaresti pe anticristii care executa orbeste ordinele primite de aiurea asta nu se mai poate accepta.Veninul marca CTP pe care il imprastii impotriva celor care mai cred in normalitate la acest ziar ,unde observ ca esti publicat cu multa generozitate ,iti arata adevarata fata;bolnav de ura ,arogant si duplicitar ,emanatie a haznalei rezist ,o tumoare pe sufletul Romaniei.Sau poate un blestem.

  23. zmeul stalinist Da ma, si apa calda a fost inventata. Vezi ca de la anul te cipuiesc astia cu vaccinul .Ai grija ce bagi in tine. Sa stii ca si holera a fost inventata in laborator. Si ciuma si tifosul. am aflat eu de la Antena 3, a zis Gadea. Ai pierdut emisiunea sigur. A, a mai zis ca el si Badea sunt salvatorii planetei.Cei care detin adevarul absolut. Tu ce crezi? M-as simti mult mai liber decat sunt daca ciupalaci ca tine ar fi un pic mai dezghetati. Dar ce sa fac,sunt contemporan si cu tine. Din pacate.Stii cum e romanul? Toti se plang ca nimeni nu face nimic. Toti se plang ca cineva vrea sa le faca rau. Dar nu fac nimic pentru asta. Toti de la Cotidianul in special. Vedeti cai verzi pe pereti. Daca eram sadic, puteam sa fac misto de voi oricand. Inventand conspiratii care pot fi verosimile. Si stiu cateva care v-ar pune pe ganduri. Dar mai bine nu. Ca si asa aveti capul plin de ura, venin, minciuna. Sunteti mitomani din nastere. Va amagiti singuri. Iar tarile civilizate isi vad de mersul lor, progreseaza, se dezvolta, traiesc bine. Asta este diferenta intre vest si estul fost comunist. Priviti la lopata si strigati in gura mare ca nimeni nu pune mana pe lopata sa faca ceva.

  24. Nu esti tu,ala,care a pus mana pe lopata la vviata lui.Meseria ta este sa latri la comanda stapanului.Daca nu ti-ai mai pierde vremea sa-ti injuri poporul si credinta pe net si ai mai citi si niste carti, ai putea sa afli ca mai toate epidemiile care au afectat lumea au fost creatia unor minti diabolice in timp ce incultii ca tine sunt aburiti ca ciuma a fost adusa de sobolani sau ebola de maimute.Daca ai gandi mai profund ti-ai da seama ca nici gripa spaniola nu a aparut din senin ,in primul razboi mondial mai toti beligerantii aveau niste baieti care se jucau cu eprubetele prin laboratoare.Iar voi,astia care vreti progres din fata tastaturii inchideti calculatorul si puneti mana pe tarnacop si lopata sa va faceti autostrazi ca toti ipocritii venerati pe baba aia de Greta dar nu va dati niciunul fundurile jos din masini. Cand ai timp sa te invat cum e cu vocativul in lb romana.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.