„Provocări” armene. Azerbaidjanul, constrâns să ia măsuri pe propriul său teritoriu

Turcia, aliat al Azerbaidjanului, a calificat marţi drept „legitime” preocupările care au dus la operaţiunea militară azeră în curs în Nagorno-Karabah, cerând în acelaşi timp autorităţilor de la Baku şi Erevan să revină la masa negocierilor, relatează AFP.

„Azerbaidjanul a fost constrâns să ia măsurile pe care le consideră necesare pe propriul său teritoriu suveran”, a indicat Ministerul turc al Afacerillor Externe într-un comunicat, afirmând că Baku şi-a exprimat „preocupări legitime” de la războiul din Nagorno-Karabah, la sfârşitul anului 2020.

Denunţând „provocările” armene, Ankara a cerut totuşi „continuarea procesului de negocieri între Azerbaidjan şi Armenia”.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan declară în mod constant că Turcia şi Azerbaidjanul formează „două state, o singură naţiune”, ilustrând proximitatea istorică dintre aceste două ţări.

Azerbaidjanul a lansat marți o operațiune militară în Nagorno-Karabah, la trei ani de la precedentul război de acolo, cerând retragerea „totală și necondiționată” a inamicului său armean din această regiune disputată de zeci de ani cu Armenia, transmite Reuters.

Diplomații armeni au afirmat că este o „agresiune pe scară largă” care vizează o „epurare etnică”. De asemenea, au spus că Rusia, garant al unei încetări a focului care datează din 2020 și care dispune de forțe de menținere a păcii pe teren, ar trebui să „oprească agresiunea azeră”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

12 Comentarii

  1. Acum 3 zile armenii participau la exerciții comune cu SUA. De ce să intervină Rusia? Nu au învățat tehnici NATO? Nu îi ajută? Prostovanul de Nikol Pașinian o ardea pe culoar antirus. În seara asta, armenii păreau că îl iubesc mult pe prim-ministru. Așa cum se iubesc trădătorii.

  2. porcilor, aparati ca si agentiile de prestituate internationale un al treilea genocid al armenilor… dar ma rog, ce mai conteaza un genocid cand sunteti platiti de cei care le comit de zeci de ani

  3. Provocari? Nici Bush e capabil sa minta atita. Presedintele Armeniei a zis in public ca Armenia renunta la bucata aia din Azerbaian: Artaj. Ce se intimpla acuma este o tipica manevra a lui Kissinger si Victoria Nuland. Astia plus Biden (adica, Reserva Federala) vor sa deschida un nou front care sa- l complice pe Putin. Pentru asta, le doare in fund de populatia armeniana care locuieste in Artaj, partea ocupata de Azerbaian. Cel mai sigur e ca o sa fie omorita in masa de soldati azeri. Iar, ca o dovada a supunerii guvernului armenian la USA, tipii au zis ca nu sa intervina sa apere pe armenieni de acolo.

  4. armenii au o pozitie slaba
    cica nu sint in „comuniune ortodoxa”.

  5. Va salut ! Trebuie o lecție data azehilor…..Acești alde Alyev, se considera buricul târgului….. Rusia trebuie sa ajute mult incercatul popor armean dacă nu vrea sa_si piardă de tot credibilitatea ! Cat despre Turcia, pe cine nu lași sa moara îți va manca viata ! Atât. Zi perfecta tuturor !

  6. $oro$iZdul Pașinian îi înjură pe Ruși, pupă NATO în 🌈, dar ar vrea ca armata Rusă să-i apere pe bieții armeni din Nagorno-Karabah, măRog…🤮

  7. Privind tabloul general si nu doar cel local, reactivarea conflictului pare sa fie o noua provocare adresata Rusiei.
    Daca aceasta nu intervine, se va spune: vedeti, armistitiile mediate de Rusia nu au nicio valoare. Daca intervine militar, cu atat mai bine: se va incerca atragerea fortelor rusesti pe un nou front, deci pozitiile rusesti din estul Ucrainei vor fi automat mai slabe.
    Nu toti politicienii prezenti la ONU care isi exprima regretele sunt sinceri. Unii sunt chiar in spatele acestei operatiuni…
    Ca de obicei (ca si in Ucraina) de platit platesc oamenii obisnuti, amarati care nu au nicio vina, batrani, femei, copii.
    Asta inseamna jocurile de putere de tip Brzezinski.

  8. TURCIA Buboi VECHI si CRIMINAL, mentinutin Viata de APUSENIA.

    Si mai sunt DOBITOCI Politici CRIMINALI care vor sa faca BANI, pe langa TURCIA, invitand-o la FURAT IAR, pe Aici !

    NU s-au saturat TURCII ca ne-au DISTRUS la Fibra Biologica SI la Caractere, VREME de peste Patru SUTE de ANI !

    Vor sa o ia de la Cap pentru ca IDIOTII Clasei sunt selctati de Liftele DREACuu’ si PUSI cu … 🙂 VIGILENTZELE Liftesquees in Functii de Conducere

    NU stiu Istorie, deci de CE sunt in Stare TURCII Uniti intr-un NOU Imperiu OTOMAN din Balcani in ASIA Centrala …

    Daca STIAU Istorie (NU numai cu Mintea Tocilara, ca ASdrian Nastase) CI, si cu Sufletul INGROZIT de ce NE faceau Turcii si Tataii

    (Si Ungurii, ca TOT Bashkirezi sunt si ASHTIA … : )

    s-a ingrozi sa se mai imbarligheze la FURAT cu TURCII !

    Javrele DRAECuu’ INTERNE, Slugile LOCALE ale Strainilor, Cazaturi din CURuu’ lu’ DREACUU’,

    au fost
    sunt,
    vor fi,

    Pacostea ACESTEI Sarmane TARI !

    PRIN Ashtia, ishi fac SRAINII Jocurile tinandu-se de Trompe de Duhoarea LOR de Excremente Darceasti … 🙂

  9. Ii de râs când vezi cum se gudura pe la picioarele hegemonului pigmeii din suburbii..vasalii jen Pașinean sunt realizările politicii externe SUA..îl așteaptă soarta amatorului de cravată..aceiași istorie și între Prut și Nistru..lumea deja se dezbaiera de fosila senila iar acestea cu o încăpățânare maniacală și mereu bucuroși merg spre șanț..

  10. „Ghro spune:
    19 SEPT. 2023 LA 22:56
    porcilor, aparati ca si agentiile de prestituate internationale un al treilea genocid al armenilor… dar ma rog, ce mai conteaza un genocid cand sunteti platiti de cei care le comit de zeci de ani”
    Taci naibii … zaludule !
    Strici „narativul” 🙁 !

  11. DACĂ AMERICANII NU-ȘI BĂGAU COADA PRIN ARMENIA-ȘI ASTĂZI ACOLO ERA LINIȘTE ȘI PACE! DAR PROSTANII ARMENI NU VĂD CĂ AZERII SUNT MUSULMANI ȘI NU AU NEVOIE DE ALTE AJUTOARE IAR RUSIA NU-I ATÂT DE ”NEVĂZĂTOARE” CA SĂ NU VADĂ JOCUL CURVESC A LUI PASHINIAN ! MĂI ARMENILOR -VĂ E DOR DE ÎNCĂ UN „GENOCID”?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.