„Românii care au muncit 35-40 de ani pentru o pensie normală văd cum unii oameni ies la pensie la 50 de ani, încasează pensii speciale uriașe și apoi se întorc imediat la stat sau în companiile de stat pe salarii plătite tot din banii contribuabililor. Guvernul Bolojan a inițiat un proiect de lege care rezolvă această problemă”, a precizat Gabriela Horga.
Aceasta a mai adăugat că proiectul a primit avizul Comisiei de buget, pe care o conduce, chiar pe 4 mai, ziua în care a fost sesizată.
„În schimb, comisiile care trebuiau să dea raportul au întârziat deja cu o săptămână față de termenul stabilit, 5 mai. Comisiile care au întârziat raportul, cea de muncă și cea juridică, sunt conduse de reprezentanți ai PSD. Proiectul de lege figurează pe ordinea de zi a plenului Senatului de o săptămână, dar nu poate fi discutat în absența raportului comisiilor sesizate pe fond.
De fiecare dată când Ilie Bolojan propune eliminarea unor privilegii — fie că vorbim despre pensii speciale, sinecuri, companii de stat căpușate sau «băieții deștepți» din energie — PSD pune frână. PSD și AUR au votat împreună moțiunea de cenzură, având aceeași miză: să oprească schimbările. Când reformele ating rețelele de privilegii, sistemul se mobilizează imediat”, a mai precizat Gabriela Horga.
„PSD pretinde că se luptă pentru pensionarii cu pensii mici”
Senatoarea mai acuză PSD că „blochează un proiect menit să facă mai echitabil sistemul de pensii”.
„Actul normativ îi vizează pe pensionarii speciali care lucrează în sistemul bugetar sau în companiile de stat. Acești oameni beneficiază de pensii care nu se bazează pe contributivitate. Dacă se angajează în sectorul public, Guvernul propune să poată cumula doar 15% din pensia specială cu salariul de la stat.
PSD pretinde că se luptă pentru pensionarii cu pensii mici, dar în Parlament blochează exact măsurile care ar face sistemul mai echitabil pentru pensionarii obișnuiți”, a mai transmis Gabriela Horga.
Este o incercare de hotie, salariul este pentru munca depusa, iar pensia este rezultatul contributiei de 25 la 40 de ani. Pagubitii vor da statul in judecata si vor castiga, plus dobanzi si penalizari. Toti cea.usistii auristi care n-au muncit si n-au contribuit la ceva, macar asigurarea de sanatate, vor lua o teapa pe masura urii din ei !
Omule, dar de unde vrei sa se inceapa pana la urma reforma pensiilor speciale ? Sau mai bine sa nu se inceapa ? Ori esti si tu printre aia vizati de proiectul asta ? N-aveti nici un fel de empatie pentru oamenii normali.
Am sunt citit recent implicatiile grozave ale acestei masuri de reforma a guvenului nostru . Stati jos va rog sa nu cadeti din picioare. Cca 8.600 persoane.. va dati deci seama de economia realizata la bugetul de stat ??. Praf in ochii ascultatorilor si munitie pentru propaganda pnl ista. Acestea sunt masurile radicale de reforma ale administratiei, slogan cu care ne imbatamde la venirea reformatorului