Pe 23 iunie, când Evghenii Prigojin și-a început revolta împotriva conducerii Ministerului rus al Apărării, o mulțime de experți de la Washington au început să scrie despre ”sfârșitul lui Putin” și schimbarea de regim iminentă din Rusia. Însă baia de sânge astfel anunțată nu s-a întâmplat, iar numărul morților (cel puțin cel oficial) nu îl depășește pe cel înregistrat în timpul răzmeriței de la Washington din 6 ianuarie 2021, după alegerile prezidențiale din SUA. Dar, după doar câteva zile, Vladimir Putin alege să reia ideea tentativei de lovitură de stat și a războiului civil ce urma să fie iscat de luptătorii Wagner, părând să confirme mai toate opiniile neoconservatoare ce au curs pe platformele sociale pe 23 și 24 iunie. Asistăm la un moment rarisim, în care presa rusă și cea vestică de mainstream oferă aceleași informații despre unul dintre cele mai grave evenimente din Rusia din ultimele decenii.
”Putin a ordonat armatei și altora să-i distrugă pe Wagner și Prigojin. Deci va fi o luptă mare”, a scris pe Twitter Michael McFaul, fost ambasador al SUA la Moscova, care în anul numirii în acest post s-a declarat ”specialist în democrație, mișcări anti-dictatură, revoluții”.
”Sunt sigur că Putin nu mai este la Moscova”, a scris McFaul, pe 24 iunie, ziua ”rebeliunii armate” a lui Prigojin. ”Șobolanii fug”, a scris fostul ambasador in Rusia, comentând informația despre plecarea în Azerbaidjan a oligarhului Arkadi Rotenberg, un apropiat al lui Putin. ”Lupta se dă acum. Acum este un război civil”, a mai scris el.
Tonul postărilor lui McFaul s-a schimbat imediat după încheierea acordului dintre Kremlin și Prigojin, mediat de președintele Belarusului. ”Știe cineva de vreo rebeliune sau tentativă de puci care să fi durat doar 24 de ore și fără ca nimeni să-și piardă viața? M-am înșelat. Sunt foarte curios să aflu de ce. Sunt multe lucruri pe care nu le știm încă despre aceste evenimente”.
Într-un articol publicat vineri, 23 iunie, de The Atlantic, jurnalista Anne Applebaum scrie despre posibilitatea ca arsenalul nuclear al Rusiei să intre pe mâna unui dezaxat. ”Până și cel mai prost succesor pe care ni-l putem imagina, până și cel mai sângeros general sau mai înfocat propagandist este de preferat în locul lui Putin, pentru că va fi mai slab decât Putin. Va fi imediat ținta unor lupte aprige pentru putere”.
O zi mai târziu, când luptătorii Wagner și-au început ”marșul” spre Moscova, Applebaum a scris: ”Rusia intră în ceea ce nu poate fi descris decât ca război civil. Dacă sunteți surprinși, nu ar trebui să fiți”, a scris Applebaum, cu câteva ore înainte ca rebeliunea lui Prigojin să ia sfârșit.
Applebaum este soția fostului ministru de Externe al Poloniei Radoslaw Sikorski, cel care a postat mesajul ”Thank you, USA!”, imediat după aruncarea în aer a gazoductului Nord Stream.
La o zi după rebeliunea lui Prigojin, Applebaum și McFaul erau invitați la MSNBC pentru a discuta despre evenimentele din Rusia în emisiunea realizată de fosta purtătoare de cuvânt a președintelui Joe Biden, Jen Psaki.
În timpul rebeliunii Grupului Wagner au venit comentarii și din zona serviciilor secrete americane. CNN a relatat că analiștii din serviciile americane au fost luați prin surprindere de ”rapiditatea cu care s-a ajuns la acordul de sâmbătă” dintre Putin și Prigojin. Aceiași analiști mai spuneau că se așteptau ca marșul lui Prigojin spre Moscova ”să întâmpine mai multă rezistență”. ”Am presupus că urma să fie mult mai violent și mai sângeros”, spune un oficial american, sub protecția anonimatului.
Kurt Volker, fost ambasador al SUA la NATO, fost reprezentant special al președintelui Donald Trump pentru Ucraina și director al Institutului John McCain, a fost convins că rebeliunea lui Prigojin este sfârșitul lui Vladimur Putin. Este ”sfârșitul lui Putin” și începutul sfârșitului războiului Rusiei în Ucraina”, a spus Kurt Volker, la CNN, pe 24 iunie.
Ian Bremmer, fondatorul companiei de consultanță Eurasia Group, a prezis și el înlăturarea lui Putin de la putere, încă de vineri, 23 iunie. ”Avansul Wagner în Rusia este mult mai rapid decât cel din Ucraina”, a scrie Bremmer, adunând peste un milion de vizualizări cu această postare pe Twitter. Ulterior, el a scris ironic că ”Ucraina a rămas fără popcorn”, sugerând că Kievul se pregătea pentru prăbușirea Rusiei. După înțelegerea dintre Prigojin și Putin, Bremmer a scris: ”Nu există posibilitatea ca Putin și Prigojin să pună capăt disputei”.
Apoi, pe 27 iunie, a venit rândul lui Putin să vorbească despre evenimentele din urma cu trei zile, iar președintele Rusiei a făcut-o într-o maniera care validează opiniile tuturor neoconservatorilor americani de mai sus. Putin le-a spus miliarilor ruși: ”De fapt, ați oprit războiul civil, ați acționat într-un mod clar și coordonat într-o situație dificilă”. ”Și nu a fost necesar ca pentru asta să dislocăm detașamente din zona operațiunii militare speciale (din Ucraina)”, a spus Putin, cerând apoi un minut de reculegere pentru militarii care și-au pierdut viața când luptătorii Wagner au folosit armele antiaeriene împotriva unor elicoptere ale Armatei ruse.
Nu numai că Vladimir Putin a persistat în idea că mercenarii lui Prigojin sunt vinovați de ”înaltă trădare”, pe care a lansat-o sâmbătă, 24 iunie, ci a vorbit acum despre ”război civil”, asta însemnând că a confirmat”narațiunea” neoconservatorilor americani despre propria-i fragilitate și despre contestarea tot mai pronunțată a regimului său în Rusia. Un lider amenințat astfel le oferă libera trecere spre exil puciștilor, ba chiar le promite că vor fi integrați în armata regulată împotriva căreia doreau să lupte, sau le desființează structurile și îi pune sub acuzare, așa cum si anunțase cu câteva zile înainte?
Indiferent că este sa nu adevărat, confirmarea de către Putin a faptului că a existat tentativa de a porni un război civil în Rusia este lucrul de care strategii neoconservatori din SUA aveau nevoie pentru a înteți conflictul din Ucraina. Este unul dintre motivele pentru care presa alternativa din SUA a speculat, fără vreun indiciu în acest sens, că ”rebeliunea” lui Prigojin a fost instigată din exterior.
Cu puțin înainte de discursul rostit marți de Vladimir Putin, președintele Joe Biden a declarat că SUA nu au ”nimic de-a face” cu rebeliunea din Rusia. ”Putin nu are nicio scuză – subliniez, nicio scuză – să acuze Vestul pentru asta, să acuze NATO. Am spus clar că nu am fost implicați. Nu am avut nimic de-a face cu asta. A fost parte din lupta din interiorul sistemului rus”, a spus Biden. ”Le-am spus clar aliaților și partenerilor noștri că SUA nu au fost implicate și nu se vor implica în aceste evenimente, pe care le vedem drept o chestiune internă a Rusiei”, a spus amiralul John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate. ”Le-am transmis același mesaj și rușilor, pe canale diplomatice specifice”.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Mama Omida ar fi dat predictii mai bune decat expertii citati.
„Où sont les neiges d’antan?”, in 1934 după vreo 8000 de km și 368 de zile, Mao Zedong conducând vreo 100.000 de soldați a reușit să ajungă în unde și-a propus, adevărat cu numai 4000 de soldați!
Amerlocii au încercat și ei un marș, „marșul cel (foarte) scurt”, și ca de obicei in toate acțiunile lor militare din ultimii 80 de ani au dat chix! Cică prostălaii ăștia conduc ei lumea ?!
O lume nebună pe drumul pierzaniei!
Sfarsitul actualei civilizatii nu e departe. Se apropie si nu poate fi oprit.
Cotidianul a publicat mii de inchipuiri care nu s-au regasit in realitate, o placere nestavilita. Inca una, in plus, nu mai conteaza ! Sa aiba dorinele ce sa citeasca, ca ele traiesc mult mai mult ca devreme ingropatii lor soti. Cat conteaza 7.000 de cititori la 7.000.000.000 de locuitori ? Exact atata, 0,(0). Noi succesuri, nu voi !
Citez:”Asistăm la un moment rarisim, în care presa rusă și cea vestică de mainstream oferă aceleași informații despre unul dintre cele mai grave evenimente din Rusia din ultimele decenii”. Eu am convingerea ca rusii si americanii au anumite intelegeri si interese comune in conflictul din Ucraina. Citez din nou:”Indiferent că este sa nu adevărat, confirmarea de către Putin a faptului că a existat tentativa de a porni un război civil în Rusia este lucrul de care strategii neoconservatori din SUA aveau nevoie pentru a înteți conflictul din Ucraina.” Probabil ca nu au consumat stocurile de munitie si vechiturile din depozitesi si nu au redus numeric populatia cat se dorea. In Vietnam pilotii americani se plangeau ca nu era permis sa atace anumite obiective ca sa nu ii supere pe rusi si pe chinezi(ex: portul Haiphong). In Ucraina rusii nu distrug infrastructura de transport care este esentiala pentru aprovizionarea Ucrainei. Puzderia de presedinti si prim ministrii sau inalte oficialitati UE care se perinda pe la Kiev nu au avut nici un fel de probleme toti calatorind cu trenul. Doar oficialitatile americane au recunoscut ca au sunat in prealabil la Moscova pentru a cere libera trecere pentru presedintele american. Nu va da de gandit ca episodul wagnerian apare exact in momentul cand se vorbeste de pace in Ucraina si de o anumita oboseala in sustinerea aliata?
Toti cititorii destepti (unii au si scris aici dar Markevich nu) stiau de luni de zile ca Prigozin, cu sau fara revolta de mai tarziu era pe faras. Omul si-a depasit atributiunile de luptator pe front conform contractului si a inceput sa tina discursuri politice.S-a crezut la inceput ca vorbeste public cu incuviintarea lui Putin, dar el vorbea de capul sau. Ce a urmat a fost normal si de asteptat. Luarea deciziei a mai intarziat pentru ca serviciile sa inregistreze reactiile unor clienti ai lor din interior si de afara. Putin n-are nici o treaba cu zicerile manipulatoare ale unor papagali de afara. Titlul este o facatura sorosista.
CV:
„Anne Applebaum has stated that she was brought up in a „very reform” Jewish family. Her ancestors came to America from what is now Belarus. She graduated from the Sidwell Friends School.”
QED
Mai vreți amănunte despre nevasta lu’ Sikorski ăla leș care a lăudat Washingtonu’ pentru distrugerea mîrșavă, pe ascuns, NOAPTEA CA HOȚII, a conductelor rusești de gaz „NordStream”?
Alogenii conduc și la Washington, și la Tel Aviv……[Rumburak]
Am crezut că cecenii niciodată nu se vor împăca cu rușii…și să vezi că sa întâmplat si asta…daca se împacă rușii cu ucrainenii dușmanii lui Putin o să vorbească în șoaptă și vor merge in degete…iată de ce englezii le-au pus bete in roate cu înțelegerea din Turcia…cândva se va termina și asta și apele se vor limpezi…
Pe mine ma amuza ca multi din conducerea SUA au sarit sa spuna ca SUA nu a avut nici un amestec in tarasenia cu Prigojin si a lui revolta de o zi. Ma mira aceasta continua dezmintire, mai ales ca rusii nu au invinuit Occidentul colectiv in acesta „trebusoara” strict ruseasca…
Oare de ce americanii simt brusc nevoia sa se dezvinovateasca de ceva de ce nu i-a invinuit nimeni?
E adevarat ca exista informatia ca americanii le-au interzis ukrainienilor sa atace PCM Wagner cat inca era pe teritoriu Ukrainei sau sa atace teritoriul rusesc pe periada „marsului” lui Prigojin, asteptand rezultaul povestii.
@esop inca esti in MATRIX sau visezi frumos? Cand o sa te trezesti o sa vezi urat!!!
O Romanie saraca si jefuita,o Ukraina distrusa si un razboi inghetat!!!
Cugeti ca verii lui Boodee. Numai perle ai scos pe gura.
Un singur lucru ar trebuii gindit foarte atent ,dupa care sa ajungeti la concluzia ca toate aceste presupuneri facute de presa si tweleviziune sint false .Deci intrebare : Armata lui Prigojin era in drum spre Moskova asa cum sa tot spus insirata pe sosea sau autostrada care duce spre capitala Rusiei.Era chiar atit de greu ca acest convoi al soldatilor lui Prigojin ,insirati in coloana pe aceast drum ,sa fie tocat foarte rapid de artileria si aviatia rusilor ? Dejea se daduse ordin ca acest drum sa fie inchis pt.circulatia civililor ,asa ca pt. rusi nu exista nici-o frica si puteau destul de simplu sa faca un tir napraznic asupra acestor coloane ale lui Prigojin si sa ii faca una cu pamantul in citeva minute.De ce nu sa facut v-ati pus intrebarea ? Povestea ca ar fi intervenit presedintele Belarusului si la convins pe Prigojin sa se intoarca , este o gogorita .
@ esop (aka mafalda aka lili aka păcala aka gică aka bunul samaritean șamd samd).
P.R.O.S.T.A.C !
O ții langa cu retragerea rușilor din Urcaca, tonomatule !
Crezi ca îți citește Putin elucubrațiile ?
OPREȘTE-TE, bre !?
Pentru ca lupta se ducea intre militari. Mercenari si armata normala. Razboi civil va fi in Romania intre satanistii lui Sorosh si popor.
Cât de cretin poate fi vestul în ahtierea lui după putere și câștiguri ieftine indiferent de consecințe.Putin este unul din cel mai mari conducători rus din istorie și cel mai mare actual de pe mapamond.Cum să îți pui problema idioată că Putin e suflat de bucătarul lui ,sluga lui odioasă ,șeful criminalilor doar că așa vrea și pune la cale NATo?? Putin nu e Nord Stream!Putin este si va fi omul care a avut curaj să înfrunte de unul singur jumătate de planetă și îi bate rău de tot până la unul.De cum însă a devenit și mai puternic deși era arhi suficient pentru adversarii lui de totată jena ,clowni idioți ranchiunoși și naziști trepanați.
@Marchievici draga! (Adjectiv binemeritat) de Anne Appelbaum e „istoric” – sic! la fel cum „istorici” au fost si Conquest, care habar n-avea de si nu citise nici un document despre Rusia-URSS, ori Ernst Nolte, nazist, Hannah Arendt (iubita lui Heidegger, membru al NDSAP, partidul lui Hitler), respectiv Zbignew Brzezinski, prometeist, adica nazist polonez – , Anne Appelbaum, sotia constipatului mental în prometeism, si el, Sikorski-, Anne Appelbaum, spuneam, e „istoric” asa cum sunt eu Maica Domnului. Si restul propagandandistilor sorositi semidocti, care-si mai si „reprezinta ” tara peste hotare, sunt, cu totii, nulitati „emerite” (à la Pelosi, tânara juna de 100 de ani). These tedious old fools (Hamlet).
E de ajuns doar sa privim poza de mai sus, cu niste baieti si fete (de la Guvidis ala la Rifka Applebaum) ca sa avem confirmarea ca America e un mare Taicalazar, un imens cos in care au fost introduse toate natiile, toate religiile, toate etniile, toate opiniile si orientarile de toate felurile, etc si pe care le tine unite un singur zeu : BANUL !
Imi place in continuare enorm de mult cum toti imbecilii din mass media, angajati, colaboratori sau invitati (inclusiv gunoaiele de la noi, aflate in primele rinduri in folosirea tiripliciului pentru consumul de kk … Digi24, Antena 3, se aude ?) fac scenarii care mai de care mai abracadabrante si in acelasi timp debile ! Daca gaina unei babe din Novosibirsk e calcata de un tractor (nu de tractorist ! …) sa te tii o saptamina de „analize” cu tot felul de radu tudori, prelipceni si general care de abia isi tiriie basinile prin studiouri (pardon !), cum intorc ei „evenimentul” pe toate partile ca sa ajunga, inainte sa plece acasa si sa se culce, la concluzia unanima : „Putin e rau !”
esop – 06-28-2023
Am ascultat cu totii ultimile ziceri ale lui Putin ,avind in prejama pe mai toti prietenii cu care conlucreaza ca sa conduca Rusia . Progojin a pierdut totul nu mai este de interes .Putin , de unde daunazi vorbea cu mai toata suflarea pamintena de la zeci de metri distanta s-a umanizat brusc si au stat cu totii „ claie peste gramada ” lo o singura masa probabil cea mai mica pe care au gasit-o .Cuvintele lui au fost goale de continut .Putin nu mai era Putin .Este foarte clar cum el nu mai are nici o putere.Putin este captivul lui Soigu ce privea catre tota lumea adunata la sfat de parca aceea era chiar ultima zi existentialista a multora .Deocamdata Armata a confiscat intrega forta materiala si militara a wagneristilor si ceea ce urmeaza este doar inceputul schimbarilor .Prigojin nu a reusit sa isi salveze seful si acum sade in bratele celui pe care il putem numi omul ce protejeaza tradatorii .Cum va iesi din asta Lukasenko ne pare usor de inteles .Soigu nu ii va da nici o racheta nucleara cum nici Putin nu credem ca va mai parasi vreodata Kremlinul .Vinovatii vor fi aratati lumii si asa se va sfirsi razboiul ruso- ucrainean rusii retragind intreaga lor armata din statul vecin si cindva prieten .