Putin, o nouă ieșire! Le-a mulţumit militarilor că au împiedicat un ”război civil”

Potrivit unor bloggeri militari ruşi, cel puţin 13 militari ruşi, posibil chiar peste 20, au fost ucişi după ce şase elicoptere şi un avion de recunoaştere au fost doborâte de combatanţii Wagner

De (R.C.)
Putin, o nouă ieșire! Le-a mulţumit militarilor că au împiedicat un ”război civil”

Potrivit unor bloggeri militari ruşi, cel puţin 13 militari ruşi, posibil chiar peste 20, au fost ucişi după ce şase elicoptere şi un avion de recunoaştere au fost doborâte de combatanţii Wagner

Preşedintele rus Vladimir Putin le-a mulţumit marţi militarilor care au împiedicat un „război civil” după declanşarea rebeliunii grupării Wagner săptămâna trecută şi le-a adus un omagiu piloţilor armatei ruse ucişi de rebelii lui Evgheni Prigojin, asigurând totodată că armata rusă nu a redesfăşurat trupe de pe frontul din Ucraina pentru a combate rebeliunea, relatează agenţiile AFP şi EFE.

„Împreună cu fraţii voştri de arme, v-aţi opus acestor tulburări al căror rezultat ar fi fost inevitabil haosul”, a spus Putin la o ceremonie la Moscova în faţa militarilor din structurile de securitate şi apărare care au participat la operaţiunile contra rebeliunii Wagner. „De fapt, aţi împiedicat un război civil”, a adăugat el, înainte de a cere păstrarea unui minut de reculegere pentru piloţii ruşi care, „în îndeplinirea cu onoare a datoriei lor”, au fost ucişi de rebeli.

Potrivit unor bloggeri militari ruşi, cel puţin 13 militari ruşi, posibil chiar peste 20, au fost ucişi după ce şase elicoptere şi un avion de recunoaştere au fost doborâte de combatanţii Wagner în timp ce aceştia înaintau către Moscova.

„În această situaţie dificilă aţi acţionat cu precizie, în mod coordonat, aţi dovedit prin fapte fidelitate faţa de poporul rus şi jurământul militar, aţi dat dovadă de responsabilitate în faţa destinului patriei şi viitorului ei”, a continuat liderul de la Kremlin.

El a insistat că militarii „au asigurat activitatea principalelor centre de comandă, instalaţiilor strategice, inclusiv cele ale Apărării, securitatea zonelor de frontieră şi ariergarda tuturor unităţilor care continuă să lupte eroic pe front” în Ucraina. „Nu am fost nevoiţi să retragem unităţi din zona de operaţiunii militare speciale” din Ucraina, a mai spus Putin.

„Persoanele antrenate în rebeliune au văzut că armata şi poporul nu au fost de partea lor”, a remarcat el, după ce Prigojin a susţinut contrariul, iar localnici din oraşul Rostov pe Don i-au salutat pe combatanţii Wagner. Nu este însă clar cum au fost primiţi aceştia în celelalte localităţi prin care au trecut în marşul lor spre Moscova.

Noul discurs al lui Putin este a treia intervenţie publică a sa după ce Evgheni Prigojin a pornit în noaptea de vineri spre sâmbătă un „Marş al Dreptăţii” către Moscova pentru a schimba conducerea militară rusă pe care a acuzat-o de incompetenţă în războiul din Ucraina. Trupele Wagner au pătruns în Rusia dinspre Ucraina pe două direcţii, în sud spre Rostov pe Don, unde au ocupat cartierul general al comandamentului de sud al armatei ruse (centrul de coordonare al operaţiunilor armatei ruse în Ucraina), şi în nord în regiunea Voronej, de unde au continuat înaintarea spre Moscova.

În cele din urmă, după o înţelegere mediată de preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, Prigojin le-a ordonat combatanţilor Wagner să revină la bazele lor temporare din Ucraina, motivând că nu doreşte vărsare de sânge rusesc. Conform înţelegerii, Prigojin va fi absolvit de răspunderea penală, dar trebuie să plece în Belarus. Şi combatanţii Wagner au primit promisiunea amnistiei, cu posibilitatea de a încheia contracte cu armata rusă.

Distribuie articolul pe:

15 comentarii

  1. +10! _______________Din pacate, nu numai ” la acest topic „. _______De cand mishteaux „s-a sublimat”, ideatia deliranta este omniprezenta (posibil remunerata substantial!).________ Coerenta/logica/documentarea/intelegerea minimala a textului lecturat/ etc. au disparut.____________ Sunt doar vocile /scibii.____________ Pierderea timpului vietuirii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.