UPDATE „Corectitudinea morală şi istorică” este de partea Rusiei, a declarat sâmbătă preşedintele rus Vladimir Putin, în mesajul de Anul Nou, în plin război în Ucraina şi în plină criză cu Occidentul, relatează AFP şi Reuters.
Potrivit lui Putin, anul 2022 a fost bogat „în evenimente cu adevărat decisive şi importante” care „pun bazele (…) adevăratei noastre independenţe”.
„Pentru asta luptăm astăzi, protejându-ne poporul în propriile teritorii istorice, în noile entităţi constitutive ale Rusiei”, a adăugat el în acest mesaj transmis de televiziunea publică.
Putin a mai declarat că Rusia nu va ceda în faţa încercărilor Occidentului de a folosi Ucraina ca instrument pentru a o distruge.
El a acuzat Occidentul că minte Rusia şi că a provocat Moscova să lanseze „operaţiunea militară specială” din Ucraina. „Timp de ani de zile, elitele occidentale ne-au asigurat în mod ipocrit de intenţiile lor paşnice. De fapt, în toate modurile posibile, ele încurajau neonaziştii, care au desfăşurat un terorism deschis împotriva civililor din Donbas”, a spus liderul de la Kremlin.
Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a afirmat că victoria Rusiei asupra Ucrainei este „inevitabilă” şi a salutat eroismul soldaţilor ruşi, într-un mesaj video de Anul Nou transmis sâmbătă, potrivit Reuters.
Potrivit lui Şoigu, care a fost criticat dur de vocile pro-război din Rusia pentru eşecurile de pe câmpul de luptă din timpul celor zece luni de campanie militară în Ucraina, situaţia de pe liniile frontului rămâne „dificilă” şi a atacat Ucraina şi Occidentul pentru că încearcă să limiteze Rusia.
„Întâmpinăm Anul Nou într-o situaţie militară şi politică dificilă”, a spus ministrul rus al Apărării.
„E un moment în care se încearcă să se şteargă istoria noastră glorioasă şi marile noastre reuşite, să se demoleze monumente dedicate învingătorilor asupra fascismului, să fie puşi pe piedestal criminalii de război, să se anuleze şi să se profaneze tot ce este rusesc”, a adăugat el.
Deşi luptele sângeroase continuă pe o linie a frontului de 1.000 de km, iar Rusia nu a mai obţinut niciun câştig teritorial din primele luni ale războiului, Şoigu le-a transmis soldaţilor ruşi că, „asemeni Anului Nou, victoria este inevitabilă”.
Şoigu a salutat de asemenea „acţiunile nemuritoare, curajul şi altruismul dezinteresat” arătate de trupele ruse care luptă împotriva a ceea ce el numeşte „neoazism şi terorism”.
Kievul şi Occidentul au respins poziţia Rusiei conform căreia ea se luptă cu „naziştii” din Ucraina, spunând că este vorba de un pretext lipsit de fundament pentru ca preşedintele rus Vladimir Putin să ocupe teritorii şi să îl înlăture pe Volodimir Zelenski într-un război de agresiune neprovocat.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Ghita, dar Jugoslavia ce a fost? Chile? Libia? Dar Hawai ul , pe cand era regat? Dar Kurdistanul sau Palestina ce NU sunt? Sau, nah, pt Marele Urs, Tinutul Secuiesc?