Rădăcinile capitalismului brutal al Americii (II)

2. Cu cativa ani inainte de a fi condamnat pentru frauda, Martin Shkreli, seful unei companii farmaceutice americane, a cumparat drepturile de exploatare ale unui medicament, Daraprim, un medicament care, la data achizitiei, costa 13,5 dolari. Cand a fost re-pus pe piata, pretul medicamentului a fost majorat de 56 de ori, ajungand sa fie vandut cu 750 dolari. Pacientii, cu sau fara asigurare medicala, au fost nevoiti sa il cumpere chiar si la acest pret, intrucat nu aveau de ales. Intr-o conferinta pe probleme de sanatate, Shkreli a declarat ca pretul acelui medicament ar fi trebuit sa fie chiar mai mare, completand : „nimeni nu vrea sa o spuna, nimeni nu este mandru, dar aceasta este o societate capitalista, un sistem capitalist, cu reguli capitaliste”, deci trebuie urmarit profitul cu orice pret. Cu aceasta mica istorie isi incepe Matthew Desmond, in numarul din 24-25 august 2019 al ziarului The New York Times, un amplu articol intitulat The roots of America’s brutal capitalism¹.

Adjectivul „brutal” vine de la bruta, care inseamna animal salbatic, violent, ghidat doar de impulsurile si nevoile sale de moment, insensibil la pagubele si suferintele cauzate de compratmentul sau celorlalte fiinte si mediului in care isi are habitatul.

Pentru economistii care nu sunt blocati in proiectul libertarian al lui Milton Fridman, capitalismul rau, gregar², de joasa speta (low-road), este o modalitate inapoiata de implicare in competitia economica, prin productia in masa de bunuri de baza, la preturi scazute. In schimb, capitalismul sanatos, util din punct de vedere social si benefic pentru comunitate (high – road) este o modalitate de a concura cu succes in afaceri, insistand pe nevoile reale ale consumatorilor si pe necesitatile angajatilor, cum sunt pregatirea profesionala continua, salarii motivante si conditiile bune de munca, cu consecinta unei mari productivitati a muncii si a unei calitati ridicate a produselor si serviciilor realizate. Rata profitului este decenta, iar veniturile intreprinderii sunt rezonabil si echilibrat impartite cu angajatii.

In timp ce capitalismul util din punct de vedere social (high – road) este un joc al concurentei menit a asigura castiguri tuturor (win – win) si un echilibru intre necesitatile pietei si integritatea resurselor materiale sau umane, capitalismul gregar (low-road) este un joc de suma nula, din care unii castiga si toti ceilalti pierd (win – lose), un esec al jocului liber al concurentei comerciale, care are ca rezultate inegalitatea economica si sociala si consumul total si definitiv al resurselor, trasaturi care sunt caracteristice evului mediu. Cand „placinta” economica este limitata, consecinta imediata a faptului ca exista detinatori puternici ai resurselor materiale si umane (si, pe deasupra, a faptului ca sunt sustinuti de un intreg sistem legal si politic) este reducerea dimensiunii feliei care va reveni concurentilor slabi, lucratorilor si consumatorilor. Supravietuieste doar cel puternic si cel rezilient, dar aceasta este o trasatura a vietii in jungla, si nu a vietii intr-o societate umana ghidata dupa reguli etice si precepte ale credintei.

In raport de capitalismul sanatos, benefic pentru comunitate (high-road), in sensul pe care Adam Smith i-l dadea in Avutia Natiunilor, capitalismul gregar, de joasa speta (low-road): (i) produce in masa marfuri si servicii omogene, ieftine, in loc de marfuri si servicii diversificate, performante si de calitate, (ii) ierarhizeaza si diversifica foarte multe clase de manageri, concentrand puterea economica in putine maini, la varful piramidei decizionale, in locul unui management cu straturi reduse, organizat pe echipe, in care puterea si responsabilitatile sunt delegate sau impartite si (iii) utilizeaza salariati angajati pe perioade determinate, scurte, prost platiti, ignorati din perspectiva pregatirii profesionale continue si a conditiilor ergonomice ale locului de munca si facuti sa munceasca mai mult prin pedepse, in loc sa utilizeze salariati pentru care se deruleaza continuu programe de pregatire profesionala, bine platiti, recompensati pentru rezultatele deosebite si productivitatea mare a muncii si facuti sa impartaseasca prosperitatea intreprinderii. In intreprinderea capitalistului gregar, relatiile cu salariatii, in genere, sunt adversariale, in loc sa fie colaborative, fiind preferati salariatii cu experienta redusa (debutanti), mai permeabili la schimbarea locului de munca, care pot fi usor concediati, fara prea mari proteste. Munca este bruta, de lunga durata, concediile si zilele libere fiind scurte si rare. De regula, capitalismul gregar utilizeaza tehnologii invechite, poluante, aversiunea fata de inovatie fiindu-i caracteristica.

In conditiile capitalismului gregar, de joasa speta, inegalitatea este dominanta, iar saracia se raspandeste larg.

Proportia populatiei active (cu varsta intre 18-65 de ani) care traieste in saracie este mai mare in SUA decat in orice alta tara membra a OCDE (Joel Rogers), iar cauza cea mai des intalnita a acestei saraciri a populatiei este indatorarea la banci. Peste 44 de milioane de persoane sunt datoare bancilor pentru creditele de finantare a studiilor universitare, restantele (care genereaza atat penalitati, cat si falimente personale) fiind mai mari de 1,4 trilioane de dolari (The Guardian, august 2018). Aceste persoane, cetateni ai „tarii tuturor posibilitatilor”, care pasesc zilnic in „taramul celor liberi”, sunt nu numai condamnati la saracie, ci si la captivitate perpetua fata de banci, si asta doar pentru „vina” de a fi cautat sa isi asigure o educatie (oribil de scumpa in SUA) si, deci, un loc de munca, pe baza caruia sa isi poata planifica plata ratelor pentru casa cumparata pe credit, asigurarile de sanatate (menite a suporta costurile sistemului american de sanatate, cel mai scump din lume), ratele creditului pentru studiile copiilor si, pe deasupra, costul vietii de zi cu zi. Acesta nu este visul, ci cosmarul american. A ne se crede nicio clipa ca in Romania ar fi un paradis in comparatie cu America. Dar nu e nici chiar iadul, ca sa poti sustine in mod talibanic „vreua o tara ca afara”.

Traditional, capitalismul gregar era specific tarilor furnizoare de materie prima, mono-industriale sau exclusiv agrare, fiind similar cu dumping-ul (vanzarea de marfa la preturi sub costul de productie) pe care il practicau in trecut tarile comuniste si pe care inca il mai practica unele tari asiatice, cum sunt China, India sau tarile din peninsula Indochina.

Cu toate acestea, capitalismul low-road se raspandeste pe scara larga, mai ales in America si in UE, unde sunt utilizati muncitori imigranti, angajati la negru sau la limita legalitatii. In plus, acest capitalism gregar devine si brutal, prin violenta cu care respinge tentativele de iesire din tiparul impus de „titanii” globalismului.

Dupa Joel Rogers, profesor la Universitatea Wisconsin-Madison, desi capitalismul gregar, de joasa speta, promoveaza salariile reduse pentru ca intreprinderile sa concureze prin preturi, in detrimentul calitatii produselor si a serviciilor, salariatii platiti prost si tinuti captivi prin lipsa de siguranta a slujbelor lor sunt necesari si pentru efectul de disuasiune. Ceilalti salariati, care au obtinut, probabil, conditii de munca mai bune, trebuie sa observe permanent si sa fie avertizati ca se poate ajunge si mai jos cu salariile si conditiile de munca si sa nu ridice prea multe pretentii, pentru a nu ajunge la nivelul de baza, la munca de jos.

Iar economiile cele mai avansate ale lumii inca practica sclavia economica si chiar sociala.

Este socant ca asa ceva se poate intampla in Amercia sau in UE.

Dar mersul pe burta poate fi oricand inlocuit cu mersul taras.

Sclavia trage in jos toate salariile, inclusiv salariile pe care le incaseaza muncitorii liberi sau cei „liberi”.

In timpuri de restriste economica, angajatorii, ca si stapanii de sclavi, au acces la un mare numar de potentiali lucratori, sclavi sau oameni liberi, care cauta, cu panica sau in disperare, un loc de munca. Oamenii liberi obisnuiti nu au acces la slujbe pe viata si, cu atat mai putin, nu au acces la slujbe bine platite. Aparenta de libertate de care se bucura nu ii impiedica sa observe ca se poate si mai rau – sclavia exista si se poate extinde si la oamenii liberi. Iar angajatorii nu scapa oportunitatea de a face acest lucru sa fie cat se poate de vizibil si de clar, cu titlu de instrument de disuasiune (descurajare) a oricarei intentii de negociere. Si atunci, omul „liber” accepta orice slujba, in orice conditii.

De aceea este „vital”, in colonia Romania, ca salariul minim pe ecomomie sa dispara, iar potentialii salariati, oamenii „liberi”, sa accepte slujbe pe doi lei. Pentru un asemenea rezultat, este permisa chiar si asmutirea non-etica si ne-crestina a salariatilor din corporatii contra „asistatilor social” (care sunt confundati cu pensionarii si chiar cu persoanele aflate in ingrijirea nou-nascutilor si a copiilor mici). Daca „se poate si mai rau”, atunci lucratorii din corporatii nu numai ca nu au de ce sa se planga de practicile neo-hitleriste, amestecate cu convingerile neo-marxiste, ale angajatorilor. In realitate, ei trebuie sa se teama pentru locurile lor de munca, tinandu-i vinovati si tapi ispasitori pentru aceasta stare tensionata de lucruri pe lenesi, pe stirbi, pe mamicute si pe cei cu opinii de stanga (care, de fapt, sunt niste comunisti, ca asa zic unii in bula corporatista de internet).

Conform lui Matthew Desmond de la NYT, daca America promoveaza, in prezent, un capitalism gregar, de joasa speta, socant prin brutalitatea sa, un capitalism de tipul „castigatorul ia tot”, generator de sclavie si de saracie pentru populatia obisnuita (al carui unic venit este salariul de mizerie „oferit” de angajatori), un capitalism rasist care ignora faptul ca sclavia nu doar a negat libertatea populatiei de culoare, dar a si construit averi uriase ale albilor, generand prapastia dintre bogati si albi, pe de o parte, si saraci si negri sau hispanici, pe de alta parte, este pentru ca America s-a construit ca putere economica pe sclavie si pe exploatarea brutala a negrilor de pe plantatie si pentru ca, in prezent, se mentine ca prima putere economica a lumii prin exploatarea noilor negri de pe plantatie, debitorii bancari.