Nu știu cum se făcu, dar uite că se făcu! Pisicește, pre multe acoperișuri fierbinți călcînd, ca un pelerin din lumea veche suferind, neputincios, hagialîcul spre lumea cea nouă, ca un profet în depărtare, lepădîndu-și pieile trupești – așa cum ziceam, deci, se făcu ca Dorin Tudoran a reușit pînă la urmă să împlinească 75 de ani.
Încă o victorie ca aceasta și suntem pierduți! (Pyrrhus din Epir). Vorbim așadar, doamnelor, domnișoarelor și domnilor, de un tînăr Patriarh. Flăcăiandru, dar, la rigoare, și mai bătrîn decît vremea, din moment ce, oricum, patriarhii n-au vîrstă. Cum nu le vorbesc unor „kakistocrați” (D. Tudoran), ci unor semeni care se bucură cu inimă largă de această sărbătorire a unui om ce ne-a adus doar belșuguri sufletești, cred că lucrul cel mai potrivit ar fi să ne bucurăm temeinic, fără paranteze obtuze, virgule triste și tremuriciuri ontologice în așteptarea iminentei apocalipse, că Dorin Tudoran împlinește 75 de ani. Ave, Dorin! Carpe diem! Gaudeamus igitur! În fond mai toți am cam fost, măcar o dată, prin Arcadia unde am deprins dibăcia răsfățului. Contează pe noi, prietenii care ți-au mai rămas după atîtea decepții!
Probabil că distanța asta nesuferită ce ne desparte mă face să rezonez cu Dorin de parcă ne-am afla în aceeași încăpere, păstrînd distanța de siguranță și gîfîind cu măștile pe moacă din cauză de covid. N-am îndoieli că fantezistul meu preludiu l-a înveselit. E foarte greu să nu cazi în ridicol scriind despre Dorin Tudoran. La 75 de ani, e destul de delicat să înalți drapelul unui viitor măreț, dar și mai rău e să-l cobori preventiv în bernă. La mine e chestiune de traducere (Caragiale). În traducerea mea, într-o fotografie nemișcată a momentului, Dorin Tudoran se arată a fi cel mai deplin intelectual umanist din România. Poet din spița caligrafilor infrangibili cu pană ascuțită, deși nostalgică, eseist, jurnalist de primă mînă, disident care a scos din minți regimul comunist prin disciplină și neînduplecare, Dorin a jucat întreaga miză pe cartea integrității. N-a scris un rînd de care să-i fie rușine, a lucrat transparent, în văzul lumii, dovedind peste tot un aristocratism select chiar sau mai ales dacă acesta contrasta cu mizeria cotețelor pe unde îl tîra regimul Ceaușescu.
Replicile sale, de o noblețe aproape barocă dat fiind contextul, i-au dat pe spate pe mahării comuniști, care s-au ciocnit de un intelectual mai tare ca nuca, cu jugulara expusă, repetînd că se bate pentru niște principii și că nici că-i pasă de moarte. Avea să țină fulminante discursuri anticomuniste, ridicînd asistența în picioare la Conferința Națională a Scriitorilor (1977) și la Colocviul Național de Poezie de la Iași (1978). Puteau să-l bage la beci dintr-o suflare. L-au speriat, i-au hărțuit familia, i-au luat jobul, l-au tot îmbrîncit spre compromisuri. Nimic. Îi scrie în 1 august 1984 „Excelenței” Sale N. Ceaușescu. Între 25 aprilie și 6 iunie 1985 intră în greva foamei. Nimic.
Lupta, cu aceleași arme cavalerești, onorîndu-și adversarul și cerîndu-i un tratament similar. Floretă contra ghioagă. Nimic. La CNSAS, doar o parte din dosarele de urmărire informativă menționate selectiv și în cartea „Eu, fiul lor: Dosar de securitate” (Ed. Polirom, 2010) puteau lesne umple un rădvan. Oamenii Securității (Alexandru Paleologu, Eugen Uricaru, Mircea Iorgulescu, Andrei Brezianu și alții, ejustem farinae) și-au depășit norma, muncind ca niște salahori în turnarea la Secu a lui Dorin Tudoran. Șantajul, amenințările cu moartea, un evantai ticălos de șicane răneau o familie care își cerea doar mica ei porție de normalitate. Și a fost să fie Tata Nițu (un bou nepereche între caraulele miliției) care, într-o curte de pe str. Eforie, a mîngîiat tîmpla lui Dorin cu pistolul din dotare. Atunci a realizat Dorin utopia războinicului solitar dintr-o cruciadă unde regimul Ceaușescu le împinsese în avangardă pe soția și fetița lor. Moartea lui personală începea să devină un huzur cu efect criminal. Dorin și familia sa vor părăsi România în 24 iulie 1985.
Războiul anticomunist al lui Dorin Tudoran va continua în exil unde editează, între 1987-1992, excelenta „Agora. Revistă alternativă de cultură”. Este un intelectual public ce scrie iute și coroziv despre realitatea din țară. De pe cele două site-uri ale sale („Certocrația și „Anamneze”) vor decola sute de texte, de obicei, otrăvite ce vor face prăpăd la impactul cu multele închipuiri ale răului din societatea românească. Dorin deranjează la fel cum revolta lui imperială îi mușca pînă la os pe comuniști. Cum să vă explic despre acest Dorin Tudoran din urmă? Mai bine nu vă spun nimic, unii dintre voi deja știți. Verva inflamantă, civismul nemilos, Verbul său devastator – toate electrocutînd lideri politici cu naturelul simțitor la săpuneli prea severe au pus în mișcare așa ceva ce nu există, dar te bagă în mormînt de nu te vezi. Anul marii fracturi a fost 2015 cînd Dorin a publicat trei cărți: „România ca părere”, Ed. Polirom, „Băsesc, deci exist! Intelighenție și putere politică în România, 2004 – 2014”, Ed. Cartier și „Luxul indiferenței”, Ed. Școala Ardeleană. Toate aceste trei cărți, precum și tipul de insurgență publică ale lui Dorin Tudoran au produs deranjamente pe circuite înalte ale puterii. Cărțile au apărut ca să dispară. Unele nici n-au fost distribuite, după cum Dorin avea să descopere singur. Pe Dorin nu-l tratezi cu astfel de afronturi milițienești. S-a prins de machinație și, cum muștarul nu-i sare greu, a închis, după ce le-a șters integral conținutul, cele două site-uri, a tras obloanele ce dădeau spre această România infamă și dus a fost. Avea întru totul dreptate cel care scria că Dorin a învins comunismul, dar a fost înfrînt de postcomunism. Presărînd praful anonimatului peste una din gloriile sale, România, prin tembelii care o conduc, se decuplează de istoria ei memorabilă. Toate-s vechi și nouă toate (Eminescu). Ce nevoie să mai avem de incurabilul disident Dorin Tudoran? De fapt, cine n-a fost disident anticomunist în timpul comunismului? Astfel de articole se încheie, de obicei, cu o urare. Stric rînduiala și îi urez lui Dorin ceea ce știu că-mi urează și el mie. Și încă ceva, Dorin, ca să nu las neterminată o poveste mai veche: așa cum profețeai prin 2018, nu rupe gura tîrgului Ousmane Dembélé de la Barça. Salute!
„Ce nevoie să mai avem de incurabilul disident Dorin Tudoran?” AVEM NEVOIE DE MODELE DE ROMANI SI DE SPERANTA! IAR DOMNIA SA, REPREZINTA PENTRU NOI SPERANTA! Din pacate nu cunosc sa avem vreun politiacian care sa fie macar putin dintr-un asemenea model. Nu ne ramane decat SPERANTA prin urmare. Ne gandim ca daca asemenea personalitati au fost si mai sunt inca – pe cale de disparitie – poate vor mai fi…Multumesc pentru articol.
Mă bucur să-ți citesc articolul, Radu! Am scris și eu o mică urare pe blog. Să ne trăiască sărbătoritul.
https://antoneseiliviu.wordpress.com/2020/06/29/30-iunie-dorin-tudoran-75/
Excelent portret dar ce vreau să spun e un gând practic: de ce nu îi propuneți să publice cărțile pe Amazon?… Nu-ți mai trebuie aprobarea niciunui birou politic sau recunoașterea niciunei edituri cu parchetele scârțâind sub greutatea fondurilor culturale ca să publici pe internet (și pe hârtie, la comandă).
Un text precum o declarație de iubire. Cam nefiresc și desuet. Să recunoaștem că lui Dorin Tudoran îi lipsea exact acea mică disponibilitate de relaționare cu oamenii (vai, nu întotdeauna pe gustul lui) pentru a-și transpune în realitate ascuțitele lui idei. Se supăra prea repede pe sat. E uneori mai simplu să fugi.
LA MULȚI ANI! îi urâm domnului Dorin Tudoran. Și totuși nu există un sentiment că a fost folosit? Că aceeași “anticomuniști și iubitori de poporul român și de România”, aflați pe undeva în afara țării și mai apoi primiți ca mult așteptați, care-l incurajau până in 1995 sunt cei care l-au boicotat după, dând mâna și devenind tovarăși cu torționarii lui? În țara noastră de cel puțin 25 de ani ,indiferent cine a fost la putere, nimic nu se intrepride fără raportare si sau aprobare de la cei de afară. Atunci dacă în zile noastre un personaj ca Augustin Lazăr ajunge procurorul general al României, este prezentat pe net ca “Augustin Lazăr is a university professor and author of legal publications etc …” și dovedit torționar este apărat de toată intelighenția numită democratică și ca atare cu finanțare la audiență, și fiind o singură viață pe pământ, te frământă constatarea cât mulți și-au vândut și își vând sufletul.
Dacă publici in REPUBLICA alături de CTP, la Editura „Scoala Ardeleana” a varului Dâncu, tot Dâncu = SRI, Maior, Coldea & comp., dacă accepți negocieri cu Voiculescu, nu s-ar zice că ești chiar un Zân. Dacă dosarul de la CNSAS ti-a fost „compus” de the ever green Mrs Nagâtz, nu e cazul să faci o fixație din E. Uricaru (care, de altfel, locuia la Cluj și nu la București) precum o fie iertată ușor dirijabilă.
Dorin Tudoran un poet inteligent – ceea ce nu este des. Ca persoană publică – discutabil. Cum spune Maria, mai sus, ce căuta el la braț cu CTP? Ce căuta la partid la Dan Voiculescu? Ce căuta la editura lui Vasile Dâncu? Iar acum de ce-i trebe decorația de tinichea a lui Johannis? Traseu străveziu, care arată de fapt ce s-a întâmplat. Mulți știu mai multe. Faptele vor trebui să vorbească și chiar dacă madam Nagâț nu vrea, tot vor apare.