Craiova dă lovitura în ultimul minut și Rapid pune tunurile pe Istvan Kovacs.
Vorba lui Marius Șumudică la conferința de presă de după meci, când nu vrea Dumnezeu nu ai ce să faci. Rapid a primit din nou gol în ultimul minut al meciului jucat pe teren propriu cu Universitatea Craiova, pierzând cu 2-1 la capătul unei partide în care giuleștenii au avut și două bare.
A fost un meci atipic, pentru că urmare a suspendării dreptului de a juca acasă cu suporteri în tribune de către rapidiști aceștia, ca de altfel și oaspeții din Oltenia au apelat la tertipul prezenței copiiilor. Și astfel a existat o atmosferă vie pe stadion, Șumudică spunând că dacă fanii ar fi avut dreptul de a fi în tribune echipa lui nu ar fi pierdut. El a continuat ideea blestemului golurilor pe final de meci, cu exemplul 3-3 cu FCSB și 0-1 cu Hermannstadt.
Din păcate, tocmai prezența celui mai bun arbitru român, Istsvan Kovacs, avea să producă mare tensiune pe final. Kovacs nu a comis nici o eroare majoră (penalty dat aiurea sau neacordat sau gol eronat dat sau nu). Nici vorbă. Dar a reușit să îin enerveze la maxim pe toți din tabăra Rapidului. De la Claudiu Petrila, care la final a sărit de pe bancă și s-a ales cu cartonaș roșu, la Șumudică și vicele Angelescu toți au reproșat faptul că arbitrul a acordat lovitură liberă la cel mai mic contact în favoarea Craiovei dar nu și invers.
Să nu trecem cu vederea și faptul că prin Giulești a început să circule tot mai tare zvonul că Șumudică va pleca la final de sezon la o echipă din Arabia Saudită, semnând în acest sens un acord de reprezentare cu o firmă de impresariat din zonă și că Dan Șucu este deja în negocieri pentru o mare lovitură, readucerea pe bancă a lui Răzvan Lucescu, alături de care Rapid juca memorabailul sfert de finală cu Steaua în 2016. Și cum niciodată nu iese fum fără foc…
@ Ar putea activitate lui Kovacs să ”exprime” aspecte despre vaccinuri anti-COVID, în fotbal s-a discuta mult de vaccinări ?