Rasismul, risc de sănătate publică?

Iată o probă că am fost un laborator de experimentare pilot… Vă amintiţi că, la noi, corupţia a fost trecută, în CSAT, în rândul riscurilor de securitate naţională. Ce a urmat? SRI a primit sarcini oficiale (nu şi legale) în aşa-zisa luptă contra corupţiei. Cum? Prin intermediul unor protocoale secrete care făceau un cocktail Molotov din DNA, SRI, Parchetul General şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ei bine, chiar acum, o senatoare democrată propune un proiect de lege prin care rasismul ar urma să fie considerat o problemă de sănătate publică alături de cancer, COVID-19 etc.

Diferenţa e mare. Senatoarea democrată vrea legalizarea acestei aberaţii. La noi, decizia CSAT în privinţa corupţiei nu a fost legalizată. Traian Băsescu nu a cerut niciodată să devină lege decizia aceea.

Deşi inspiraţia care a pogorât în capul lui Băsescu a venit pe filieră FBI (se ştie acum), iată că în ţara FBI-ului niciun cap pătrat nu se gândeşte să introducă protocoale secrete. Acolo, regula e domnia legii. Ar putea deveni legea, acolo, sediul unor anomalii cumplite?

Ciudata izbucnire a mişcărilor antirasism în toiul crizei COVID-19 începe să dezvăluie ce logică avea perversitatea. Ceva de genul următor: dacă în toiul incendiilor din Australia ar fi izbucnit o grevă generală, o lege ar fi putut cere pompierilor să stingă şi incendiile, şi greva…

Să consideri rasismul o problemă similară epidemiilor, da, este o ilustrare a faptului că după ce Dumnezeu a murit era de aşteptat ca şi logica să se simtă rău, iar adevărul a devenit post-adevăr, nu mai era decât un pas pentru ca orice lucru care vine după un alt lucru să fie considerat un efect cauzat de primul lucru. De pildă: râmele ies după ploaie, aşadar ploaia produce râme.

Progresismul american trece către faza comunismului în care Ceauşescu a decretat următoarele: fiecare luat per ansamblu nu poate consuma mai mult decât toţi luaţi în general. A fost un episod în care statuile lui Aristotel au prins viaţă şi au sucombat imediat la loc.