RATB pune controlori permanenţi pe liniile 780 şi 783

Pentru organizarea mai eficientă a activităţii de verificare şi gestionare a fluxului de călători pe liniile expres 780 şi 783, începând cu data de 16.07.2012, RATB a iniţiat un proiect-pilot care presupune prezenţa unui reprezentant al corpului de control al Regiei, în fiecare vehicul aferent celor două linii, informează un comunicat al regiei.  Accesul călătorilor […]

cotidianul.ro - Autor

Pentru organizarea mai eficientă a activităţii de verificare şi gestionare a fluxului de călători pe liniile expres 780 şi 783, începând cu data de 16.07.2012, RATB a iniţiat un proiect-pilot care presupune prezenţa unui reprezentant al corpului de control al Regiei, în fiecare vehicul aferent celor două linii, informează un comunicat al regiei.  Accesul călătorilor […]

Pentru organizarea mai eficientă a activităţii de verificare şi gestionare a fluxului de călători pe liniile expres 780 şi 783, începând cu data de 16.07.2012, RATB a iniţiat un proiect-pilot care presupune prezenţa unui reprezentant al corpului de control al Regiei, în fiecare vehicul aferent celor două linii, informează un comunicat al regiei. 

Accesul călătorilor în vehicul se va face doar pe la prima uşă, unde agentul de control va oferi informaţii privind validarea titlurilor de călătorie şi, totodată, va monitoriza această activitate, informează RATB.

Persoanele care nu deţin un titlu de transport valabil vor fi îndrumate, în vederea achiziţionării, către cel mai apropiat punct de comercializare a acestora.

În urma rezultatelor obţinute în cadrul proiectului, RATB va analiza oportunitatea implementării acestei măsuri la nivelul tuturor liniilor de transport.

Linia expres 780 funcţionează între Gara de Nord şi Aeroportul Henri Coandă, pe următorul traseu: Gara Basarab, Gara de Nord, Clabucet, Piaţa Presei Libere, Aeroport Băneasa, AMCO, Primăria Otopeni, Aeroportul Internaţional Henri Coandă Plecări, Aeroportul Internaţional Henri Coandă Sosiri.

Traseul liniei expres 783 este următorul: Piaţa Unirii, Bd. I. C. Brătianu, Piaţa Universităţii, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. G-ral Gheorghe Magheru, Piaţa Romană, Bd. Lascăr Catargiu, Piaţa Victoriei, Bd. Aviatorilor, Arcul de Triumf, Piaţa Presei Libere, Şos. Bucureşti-Ploieşti, Aeroportul Henri Coandă. Precizăm că autobuzele liniei 783 circulă şi pe timpul nopţii.

Preţul unei călătorii pe liniile expres este 3,5 lei.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.