„Marş, mă!”. Realitatea Plus, amendată iar din cauza Ancăi Alexandrescu

Războiul dintre CNA și Realitatea Plus s-a lăsat iar cu amenzi.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a aplicat mai multe sancțiuni pentru emisiuni difuzate de postul Realitatea Plus.

Consiliul a constatat încălcări ale legislaţiei audiovizuale și a amendat postul cu 20.000 de lei pentru modul în care a prezentat o decizie anterioară de sancționare, respectiv prin titluri şi comentarii ale moderatorilor precum „CNA vrea să reducă Realitatea Plus la tăcere”; „CNA a decis întreruperea emisiei Realitatea Plus, în această seară”; „CNA vrea să închidă emisia Realitatea, rămâneţi alături de noi”; „O decizie revoltătoare a Consiliului Naţional al Audiovizualului a hotărât să reducă la tăcere Realitatea Plus, televiziunea poporului”.

O amendă de 10.000 de lei a fost aplicată pentru exprimări folosite de Anca Alexandrescu, precum „Marş, mă!”, „Marş, javrelor!”, „Javrelor”, în emisiunea „Culisele Statului Paralel”.

O altă amendă de 5.000 de lei a fost aplicată pentru că în cadrul emisiunii „Culisele Statului Paralel” moderatoarea a afirmat între altele: „Eu am informaţii din interior şi nu vreau să creez probleme oamenilor de acolo din TVR, că domnul Adelin Petrişor, de fapt, a făcut un serviciu unor forţe speciale pentru care face PR, să facă acest reportaj ca să-i ajute. Atâta spun, atâta spun, pentru că altfel trebuie să explice”; „Pentru că, în luna septembrie, domnul Adelin Petrişor, pentru cunoscători, cu cine lucrează şi al cui este jurnalistul Adelin Petrişor, cui face PR, că la asta mă refer, nu mă refer la altceva. S-a dus tam-nesam în Congo să facă un reportaj despre domnul Horaţiu Potra”.

Tot cu amendă de 5.000 de lei a fost sancționată ediţia din 20.12.2024 a emisiunii „100%”, în cadrul căreia s-au afișat titlurile „Dezvăluiri bombă despre trecutul controversat al lui Tolontan”; „Fost ofiţer SRI: Tatăl lui Tolontan a lucrat pentru securitate”; „Fost ofiţer SRI: tatăl lui Tolontan i-a asigurat cariera în presă”; „Cum au făcut carieră propagandiştii sistemului, cine i-a propulsat”;

O somaţie publică a fost aplicată pentru încălcarea prevederilor art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului la difuzarea materialului cu titlurile „Cum vor experţii să reducă riscurile asociate fumatului”; „Ce alternative există la fumatul tradiţional”; „Ce spun oamenii de ştiinţă şi experţii despre fumat” în cadrul emisiunii „Prime Time News” din 12.12.2024.

Cu somație publică s-a ales și postul România TV pentru emisiuni difuzate în perioada 01-15.12.2024. Potrivit CNA, în ediţiile din 14 şi 15.12.2024 ale emisiunii „România de poveste” au fost încălcate prevederile art. 64 alin. (1) lit. a), conform cărora „În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii”.

Printre titlurile prezentate: „Manevrele prin care Soros conduce România de 35 de ani”; „Oamenii plantaţi de Soros în instituţiile-cheie ale statului”; „Acapararea puterii în România, cu cine unelteşte Soroş”; „Brigăzile sorosişte care acţionează la comandă în România”; „Cine instruieşte brigăzile lui Soroş, noi imagini şi dovezi”; „Hoardele sorosişte învăţate să atace statul de drept”; „Prezidenţiabila lui Soroş, încolţită de dosare penale”.

Recomanda 3

20 de Comentarii

  1. Pana ce nu se desifiinteaza grupurile de control soros din Romania, care finanteaza toate scursurile la castiguri nemeritate in experiment Pitesti „modern”, nu ne facem bine! De ce nu picheteaza romanii aceste organizatii absolut mizerabile de cenzura. De „corectitudine politica”? Nu ii tin partea AA neaparat, dar tin partea LIBERTATII CUVANTULUI si pe aceasta cale va dedic doua melordii LA TINTA PENTRU TOTI NEMERNICII CARE SE CRED STAPANII NOSTRI: PARAZITII – JOS CENZURA!

  2. Boarfa asta nu e nici la unghia lui taica-su. Ramane o profitoare nenorocita a psd si al dementului de sectant georgescu.

  3. Realitatea Plus a fost abonata, de CNA, la planul de amenzi corect politice.

    Antena3 pauza. Mai nimic.

    CNA ca si CNSAS, CNCD, ANI, CCR etc transformate in instrumente de represiuni impotriva adversarilor puterii.

  4. CNA si CNSAS, doua organizatii ce au suprimat LIBERTATEA in Romania. Organizatii platite din banii taxele romanilor saraci pentru a le inchide gura si subjuga. Dosare fabricate si impinse la ordin pentru a opri patrotii romani sa isi apere tara. Aceste doua fabricatii trebuiesc desfiintarea. Curatenie de primavara.

  5. „Marș mă” veritabil de data asta s-a dat la Cotrceni. N-ar fi mare surpriza sa vina unul, de sus, si pe la Palatul Victoria.

  6. Anca trebuie sa se scuture de acei infiltrati pe care ii accepta zilnic in emisiunea sa. Sunt cei care au tradat tara in decembrie ’89 facand mereu apologia asa zisei revolutii, singura cale pentru a-si justifica tradarea. Baietii fac ce fac si o iau mereu cu amintirile de la 1989. Este valabil si pentru colegul Laurentiu dar macar ala isi aduce in emisiune fostii tovarasi.

  7. ‘Oglinda, oglinjoara, spune, cine-i cea mai frumoasa din tara?’, intreba zgrimturoaica. ‘Sabina!’, raspunse oglinda, dupa care s-a autospart… Orice asemanare cu persoane reale, in viata sau decedate, este pur intamplatoare.

  8. ‘Prietena poporului’impilat si obidit,rezervistii din servicii, scosi la pensie la 50 de ani, si care vor sari sa-i plateasca amenzile,in frunte cu filantropul Becali
    Ana Ipatescu -Pauker de la Realitatea,nu va mai spun biografia ei,e prea ciudata …

  9. „Marshmăllow” e permis?
    DA! …pentru că vine din țara adoptivă GENOCIDARĂ a lu’ stăpînu’ rătăcitor tikiat $$oroș……[Rumburak]

  10. Nu e televiziunea Poporului, e televiziunea lui Gușă! În legătură cu amenzile, de ce CNA nu restituie banii din hotararile definitive televiziunilor?

  11. Este clar oricui ca CNA = ONG SOROS. Sculele lui Soros din CNA nu mai au scapare, trebuie sa spere si sa lupte pana in ultima clipa. Sunt insa pe faras.

  12. Jav ra si marsh nu sunt trivialitati. Marsul e un sport. Iar invocatia e folosita in army nu inseamna ca soldatul e a nimal.

  13. Nu numai că-i urâtă aceasta pocitanie,dar și ridică în slăvi ideologii criminale din secolul trecut,precum și personaj ii jegoase ajijderea.Muma pădurii este o frumusețe față de această pocitanie.

  14. Lasă că o să plătească cu ani grei de închisoare și impostorii de la Agenția ilegitimă CNA ! Nu recunoaștem autoritatea și jurisdicția CNA !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.