Regele nostru s-a ridicat la cer

Revenirea României la regimul unei monarhii constituţionale ar fi fost unica soluţie de limitare a dezastrului acum generalizat şi imposibil de controlat. Regele Mihai rămâne simbolul accesului spre normalizare a statului şi societăţii, dar şi o dovadă că România nu a fost şi nu este condusă de propriile forţe, respectiv cele ale interesului naţional. Zi doliu acum, ca în antichitate, se trage cortina peste imaginea unei lumi care a inspirat căutarea României adevărate, nu a artefactului sovietic în curs de revenire. Înfrângerea Regelui şi românilor, în 1947 şi 1990, deşi diferită în fondul ei, spre aceiaşi actori şi rezultate pe măsura celor iniţiale. Drama României, prin contextul istoric şi geostrategic, cere un tip de solidaritate internă încă neabordată din motive neclare. Plecarea definitivă a Majestăţii Sale Regele Mihai ar trebui să aducă în prim-plan toate problemele-cheie, acestea fiind chiar acelea prin care monarhia nu a putut fi reinstaurată. Ultimul supravieţuitor din galeria şefilor de state participante la cel de Al Doilea Război a fost şi cel cu o participare decisivă la ostilităţi. Aşa a putut supravieţui teritorial România, aşa trupele sovietice au părăsit teritoriul românesc, aşa am avut o bază minimă de solidaritate în momente critice.

Contestarea monarhiei a scăzut impresionant în timp, având reper reţinerea Majestăţii Sale pe o autostradă din România şi obligarea să părăsească teritoriul naţional. Cei pentru care monarhia ar fi fost un pericol ar fi trebuit astăzi să nu se mai afle în nici o poziţie publică, din motive de siguranţă publică. Ei însă vor continua să fie un pericol pentru democraţie, fiind acum asistaţii pensiilor de lux printr-un fel de ripostă la statul de drept al statului însuşi, evident nereformat. Încă prăbuşiţi în istoria contrafăcută, acceptându-i surogatele teziste şi formele de manipulare împotriva intereselor fundamentale, românii par după Revoluţie fără un adevărat proiect de ţară. Deplângând plecarea la cele veşnice ale Majestăţii Sale, nu ar fi rău să ne gândim la constituirea unei soluţii prin mesajul prin care moştenirea proiectului regal s-a menţinut în istorie.

Este, desigur, o zi tristă pentru Europa şi pentru toţi aliaţii, pentru democraţia reconsolidată sau în curs de revenire. Chiar dacă nu a domnit după 1989, Regele Mihai a fost îngerul de pază al românilor, chiar şi al celor care hulindu-l au progresat totuşi în înţelegerea democraţiei şi a unei ţări în drumul mereu blocat spre firesc. Intrarea monarhiei în diverse capcane pregătite de jalnica noastră politichie, cu oameni pregătiţi pentru diversiune, poate fi în urmarea celor care au impus abdicarea.

Regele nostru, al românilor, s-a ridicat la cer ducând parcă un mesaj despre România care s-a apropiat de un liman pe care preferă încă să îl ignore la sugestia adversarilor interesaţi ai democraţiei. Existenţa politică a Majestăţii Sale, după căderea pe hârtie a comunismului, aşa dramatică în amănuntele sale, întreruptă prin forţa brutală care avea să reprime libertatea unei naţiuni, statuează o glorioasă domnie în fapt şi drept.