Pricopie, în Nobelul gol. Studenții de la SNSPA se dezic

Consiliul studenților de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a luat atitudine,

De (I.R.)
Pricopie, în Nobelul gol. Studenții de la SNSPA se dezic

Consiliul studenților de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a luat atitudine,

Studenții de la SNSPA se dezic de anunțul rectorului Remus Pricopie privind nominalizarea lui Donald Trump la Nobelul pentru Pace. Consiliul studenților de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a luat atitudine pe Instagram.

Decizia a fost luată fără susținerea studenților, spun ei.

„Noi, studenții reprezentanți, nu am exprimat, în cadrul ședinței de Senat din data de 13.03.2025, niciun vot „pentru”. Astfel, decizia a fost luată fără susținerea studenților, lucru pe care îl considerăm alarmant și apreciem că, din nou, conducerea SNSPA a optat să ignore studenții, presupușii beneficiari ai activității instituției”, a transmis Consiliul, pe contul de Instagram.

„Considerăm că o astfel de inițiativă necesită o consultare mai amplă și un proces decizional mai transparent, având în vedere implicațiile academice, diplomatice și etice ale unei asemenea nominalizări”, au mai spus studenții reprezentanți ai SNSPA.

„Universitatea noastră are un rol esențial în promovarea valorilor democratice, a dialogului echilibrat și a unei culturi organizaționale bazate pe incluziune și pluralism. În acest context, noi, studenții reprezentanți, nu ne asumăm susținerea unei inițiative care, în opinia noastră, nu reflectă consensul comunității academice în ansamblu și ar fi trebuit să fie supusă unei dezbateri deschise înainte de a fi făcută publică”, se explică în mesaj.

Poziția Consiliului

De asemenea, masteranzi de la SNSPA boicotează cursurile de joi seară după ce instituția a anunțat că a decis nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace.

Distribuie articolul pe:

22 comentarii

  1. Nu inspira incredere acesti studenti pentru ca un oarecare nu poate ajunge student acolo. Ori daca este de-a sistemului ori daca a dovedit ca este indoctrinat conform cerintelor.

  2. @ 21:03
    In opinia mea, cei de la antene au ramas insarcinati (la ordin) cu Nicu Primaru’.
    Si ce post de televiziune a fost asta, pe vremuri !?

  3. Acest inteligent „pricopie”a calculat că pentru a strânge 200.000 de semnături, în 2,5 zile,un partid trebuie sa strângă 55,5 semnături pe minut. Asta dacă partidul are un singur membru,dar dacă partidul are câteva mii de membrii?.Este mai greu de calculat,trebuie să fi promovat clasa a III-a.
    Calculul lui pricopie a fost însușit întocmai și de antena cenene.

  4. *Înainte de a face nominalizări ironice pentru Nobel, dl Pricopie ar face bine să anunțe daca în instituția de învățământ pe care o conduce mai funcționează HAREMUL BULAI-PIELEANU.
    * Cu o asemenea conducere, nu putem spune că această universitate pregătește viitori oameni politici români…. Doar daca vor fi că și rectorul lor.
    * Unde ați fost domnilor studenți cînd rectorul vostru a prezentat acea rușinoasă recentă contestatie la curtea constituțională ?.

  5. Nobel pentru pace pentru Pricopie? 🤣🤣🤣
    Doar daca se organizeaza unul in cadrul SNSPA-ului! 😂😂🤪

  6. Poate afla si Trump ce personaj, ce calitate umana il propune la Premiul Nobel. Cu siguranta ar refuza.
    Poate-l informeaza cineva.

  7. „Universitatea noastră are un rol esențial în promovarea valorilor democratice, …”
    Daca-i asa, sa-i ceara demisia acestui dictator al lor.
    Din cate iesiri halucinante are acest personaj numit rector, in spatiul public, nu prea para ca la SNSPA s-a schimbat ceva dupa Bulai. Acest rector nu are apucaturile lui Bulai, ci alte actiuni total deplasate pt un cadru didactic, iar afirmatiile le face de pe siteul institutiei, iar studentii nu i-am vazut sa fi luat atitudine.

  8. Amigo durează pacea si 10 – 15 ani te grabesti ca fata mare la măritiș. Un acord nu inseamna pacea la fel un armistitiu.

  9. De data asta, Pricopie are dreptate: un Nobel al Pacii, colaureat cu Putin (care, daca ar fi vrut, ar fi facut în Ucraina ce le-au facut ucrainienii rusofonilor: bombardat ani de zile, refuz de-a le-registra nasterile, rastigniti de vii, arsi de vii …). Razboiul perdureaza fiindca Putin nu-si foloseste armamentul si Vestul aprovizioneaza-n arme regimul de la Kiev. I-am scris, însa, lui Pricopie si porcificat cum se cuvine pentru a-l fi blocat pe Trump de România, Calin Georgescu. @Qwert: plângerea am depus-o eu.

    1. „Studenții” de la această școală profesională de nivel mediu spre slab ar putea să încerce să faca o facultate adevărată, ceva inginerie, biologie, medicinâ… că de vorbeți este țara plină!

  10. dupa ce a facut impotriva lui Georgescu incearca sa scape de mania lui Trump prin asta?
    Gretos…
    Asta ar trebui zburat din invatamant

  11. Acum, în Nobelul(curul) gol, nu cumva instituția trebuie, obligatoriu sa ia masuri de excludere din corpul didactic al facultății/universității?!

  12. Este impotriva suveranistilor pe care ii reclama peste tot ,dar il propune pe Trump la premiul Nobel pt pace. El este in absurd.
    JUDECAȚI VOI CE FEL DE INDIVID ESTE
    ACEST OPORTUNIST,IPOCRIT.

  13. Dar despre reclamatiile facute in numele institutiei, de rectorul asta cu freza „Dolanescu”, la mantzocareala cu eliminarea lui Georgescu, nu are nici o opinie comitetul de studente si studenti ?

  14. Babaieti, acum va treziti si voi? Pai nu ati invatat ca la voi profesorii nu cer consensul nici macar studentelor inainte de raport? Nu ati observat ca in Romania exista o dictatura a tradatorilor adevarati, nu a celor inventati de justitia complice? EE bine ca incercati timid sa va cereti drepturile, dar cu sorosistii nu se mai lucreaza cu manusi (cum da exeplu prost diana sosoaca).

  15. Da cind a facut contestatie impotriva lui Calin Georgescu in numele vostru, ati fost de acord ?
    Ca daca nu, ce mai asteptati !
    Plingere penala impotriva sorosistului, pentru abuz in functie…etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.