Asta se întâmplă în 1918. Granița de Vest a României. Soldatul zace între liniile de sârmă ghimpată, miroase a praf de pușcă prin văzduh. Un porumbel zboară pe deasupra lui, soarele cade oblic, încețoșat. Viața se scurge pe negândite din corpul soldatului. În ochii lui se perindă imagini. O femeie cu o doniță cu lapte. Regele.
O ploaie de vară. Niște politicieni cu joben care se urcă într-o trăsură pe Calea Victoriei. Politicienii îi întorc spatele. Soldatul zace între liniile de sârmă ghimpată și totul parcă se liniștește, nu se mai aud bubuiturile de tun. Poate doar o ciutură care se ridică și se coboară. Cade o cometă și se văd niște ființe stranii care planează peste câmpul de luptă. Numai soldatul le mai poate vedea, vag, le vede atât de vag încât crede, cu ultimele lui puteri, că sunt niște gânduri de-ale lui, sprințare și nebune care, uite, zboară peste lume. Soldatul zace între liniile de sârmă ghimpată și sângele lui udă pământul din jur. De ce e el aici? E aici, pur și simplu. Singur. Nu vine nimeni. Poate că au murit cu toții. Nu mai e decât el pe câmpul de luptă.
Se aude vântul. Nu e o bombardă. Nimeni nu mai trage cu tunul. S-au oprit toți tunarii germani. Și-au aprins câte o țigară și se uită la el cum zace așa între liniile de sârmă ghimpată și cum sângele curge șiroind din trupul lui. Peste câțiva metri, ceva mai încolo, dincolo de vâlcea, e Ungaria. Ungaria? O altă țară. Alți oameni. Soldatul clipește dintr-odată. Își mișcă degetele. O căldură imensă îi pătrunde în trup și parcă îi închide rănile. Căldura cometei îi închide rănile. Soldatul se mișcă. Tunarii germani pun pariu pe viața lui. Își aprind o altă țigară și pun pariu pe viața lui. Cerul se luminează. Soldatul se ridică dintr-odată dând peste cap toate pariurile.
Tunarii germani sunt uluiți de acest român care are parcă șapte vieți. Nu mai zboară gloanțele prin văzduh. Întreg frontul își ține răsuflarea. Soldatul înaintează până la linia de frontieră. Acolo cade în genunchi. Sângele țâșnește din nou din trupul lui. Cometa vâjâie căzând oblic peste lume. Soldatul zace acum între liniile de sârmă ghimpată de pe linia de frontieră și sângele lui udă pământul din jur. De ce e el aici? E aici, pur și simplu.
‘a fi si a nu fi’, asta e mirarea!