Reorganizarea anunțată de Bolojan la Senat i-a activat pe sindicaliști

Sindicatul Funcţionarilor Publici Parlamentari, Sindicatul Personalului Contractual şi Sindicatul Şoferilor din Senatul României au transmis, marţi, dezacordul „ferm” faţă de măsurile de reorganizare a instituţiei şi de reducere a numărului de angajaţi, propuse de preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, şi secretarul general, Mario Ovidiu Oprea.

Într-un comunicat transmis marţi, sindicatele susţin că, „fără o consultare aplicată” şi „fără o analiză amplă a complexităţii activităţii instituţionale”, preşedintele şi secretarul general al Senatului intenţionează să reducă aproximativ 200 de posturi.

„O reorganizare făcută în grabă care să aibă în vedere strict factorul economic (scăderea cheltuielilor salariale) este extrem de îngrijorătoare şi nebenefică atât pentru funcţionarea instituţiei, cât şi pentru angajaţi şi familiile lor. O astfel de acţiune în forţă ridică serioase semne de întrebare şi îngrijorări la nivelul întregului aparat tehnic al Senatului”, menţionează sursa citată.

Cele trei sindicate au invocat lipsa transparenţei acestor măsuri, arătând că „reducerea personalului fără criterii clare poate duce la discriminare şi la decizii arbitrare”.

De asemenea, sindicatele susţin că proiectul de hotărâre contravine Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, Codului Administrativ şi Codului Muncii şi va avea un impact negativ asupra eficienţei, reducerea personalului riscând să „supraîncarce angajaţii rămaşi” şi să diminueze calitatea procesului legislativ.

„Nu a fost realizată o evaluare detaliată a necesarului de personal, ceea ce poate duce la dezechilibre majore în structura instituţională”, mai susţin sindicatele.

Potrivit acestora, „este necesară respectarea legilor în vigoare în materie de dialog social”.

„Consultarea sindicatelor în astfel de situaţii este imperios necesară. Astfel, cele 3 sindicate din Senat precizează că cer public preşedintelui Senatului şi secretarului general să fie consultaţi în toate etapele procesului decizional”, se mai arată în comunicat.

În acest sens, sindicatele solicită „implementarea unei reorganizări bazate pe criterii transparente şi echitabile, respectarea drepturilor angajaţilor, inclusiv protejarea categoriilor vulnerabile, cum ar fi familiile monoparentale şi persoanele cu dizabilităţi, precum şi organizarea unei consultări pentru analizarea impactului măsurilor asupra funcţionării Senatului”.

„Angajaţii Senatului sunt esenţiali pentru funcţionarea eficientă a procesului legislativ. Orice proces de reorganizare trebuie să fie realizat cu respectarea drepturilor acestora şi fără a afecta stabilitatea instituţiei. Facem apel la toţi senatorii să sprijine o reformă bazată pe echitate şi raţionalitate”, au mai transmis cele trei sindicate.

Conducerea Senatului a adoptat, marţi, două memorandumuri prin care schema de funcţionare a instituţiei se reduce cu 24% – de la 796 de posturi, din care aproximativ 30 sunt libere, la 610 posturi -, iar cheltuielile privind întreţinerea autoturismelor vor fi diminuate, a informat vicepreşedintele Senatului Robert Cazanciuc.

Recomanda

5 Comentarii

  1. Ha, ha! Da’ consilierii parlamentar’lor îs handicapat’? Aia nu pot hi ș’ șofer’?…Trotinetist profesionist nu face parte dân nominclatoru’ di meserii!

  2. Dar pe liftieră n-o dă afară ? Dup-aia mere cu ligheanu la Mucușor la Premarie să se spele pe chelie . Bă , voi ziceați să-l puneți prezident și omul are atâta treabă… Înainte să privatizezi – cu partenerii stratejici – un stabilament , o întreprindere orce , întâi dai oamenii afară , că Stratejicii cu ce să-i plătească ? Asta e de cănd HĂUL . Rămâne Directoru ce secretarele care-și dublează LEAFA + bonus de performanță de la Stratejic. Dup-aia trece pe un post similar la Stratejicu dar OFICIAL – nu pe Șestache ca înainte.

  3. Nu ne bucurăm de necazul celor care vor rămâne fără salariile uriașe necorelate cu o prestație pe măsură dar nu am văzut/auzit ca cineva să plângă de mila celor de la fabrica Haier România care va fi închisă. Or, acest Haier aducea bani la buget, nu păpa. Mai puține firme cotizante la buget, mai puțini bani pentru șoferi și secretare la bugetari. Simplu ca „Bună ziua”. Nu sunt bani și gata.
    Și nu prea înțeleg eu cum zburatul unor șoferi va crea premizele pentru ca „să diminueze calitatea procesului legislativ”?

  4. Au dreptate sindicatele functionarilor publici din Senat sa protesteze, caci, la cat de puturosi si incompetenti si far’ de scoala serioasa sunt majoritatea „alesilor neamului”, functionarii publici presteaza toata munca sa corecteze, sa incadreze in Legi, tampeniile emise oral si in scris de alesi-culesi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.