O nouă replică seismică de 6,2 grade s-a produs luni seara în largul coastei pacifice a Canadei, survenind în urma puternicului cutremur de pământ de sâmbătă, a anunţat organismul federal canadian „Séisme Canada” pe contul său de pe Twitter. Conform primelor informaţii, mişcarea telurică nu s-a soldat cu victime sau pagube materiale, transmite AFP, citată de Agerpres.
Conform Institutului American de Geofizică (USGS), seismul al cărui epicentru a fost localizat în Oceanul Pacific, la aproximativ 235 km sud-vest de oraşul Prince Rupert, a avut o magnitudine de 5 grade (pe scara momentului) şi nu a prezentat niciun risc de tsunami.
Zeci de replici au fost înregistrate în această regiune slab populată din Columbia Britanică (a 15 regiune metropolitană din Canada) după seismul de 7,7 grade, care a zdruncinat sâmbătă seara această zonă, provocând un mini- tsunami în Hawaii.
Uraganul Sandy, care s-a abătut asupra coastei de est a SUA şi Canadei a făcut deja 13 victime umane şi a lăsat fără curent electric peste 2,8 milioane de locuitori, după cum relatează AFP şi Reuters.
În momentul în care Sandy a atins zona de coastă, acesta a fost retrogradat la gradul de furtună, dar, după cum notează New Zeland Herald, aceasta nu este decât o formalitate pentru că, în realitate lucrurile nu s-au schimbat prea mult, vântul suflând cu o putere de până la 135 km pe oră.