Republica Moldova este Basarabia românească

Republica Moldova este nu doar un stat în siajul dramei postbelice a României, dar și una dintre contradicțiile politicii noastre statale actuale, ajunsă într-un punct critic, care nu poate fi asimilată perspectivelor geopolitice.Nu este greu de precizat în context dacă Republica Moldova nu este chiar o victimă a unui abandon al politicii postcomuniste antinaționale de la București.

Suntem solidari cu Republica Moldova fără a urmări responsabil procedura prin care această provincie românească ne-a fost răpită, iar statul român acum se complace în consolidarea arbitrarului și epuizatului pact Rebbentrop-Molotov, reactualizându-l ca un fapt definitiv legitim.

ROMÂNIA nu poate invoca decât limitarea pe care tratatul cu NATO îl impune. O fereastră deschisă, pentru ca vocea unionistă a Republicii Moldova să se facă auzită altfel decât prin ajutoare, nu există.

Sprijinim Republica Moldova și sub diverse presiuni ale unor forțe care privesc România ca pe o colonie, situație care amplifică vulnerabilitatea deciziilor.

Republica Moldova( Basarabia) nu are în fapt decât două soluții reale: integrarea rapidă la patria-mamă ROMÂNIA sau intrarea în sfera de influență a Rusiei. Deschiderea dosarului de aderare la UE presupune pentru această provincie o cale atât de lungă încât multă energie va fi pierdută cu dezbateri imposibile.

Pentru Republica Moldova, asumarea denumirii de Basarabia și întoarcerea între fruntariile ROMÂNIEI ar trebui să fie obiectivul european al fostei noastre provincii care altfel menține o stare de fapt conflictuală în zonă prin incapacitatea de-a constitui un profil statal veritabil.

Fără un proiect deschis, punctual, în acest sens, sprijinirea Basarabiei riscă să fie parte a interpretării originale a democrației dâmbovițene, o autosubminare continuă a ROMÂNIEI.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 15
Ioan Vieru 1335 Articole
Author

50 de Comentarii

  1. Dacă mâine Republica Moldova s-ar uni cu România, ar însemna că vor exista trupe rusești staționate în spațiul NATO. Poimâine ar începe al treilea război mondial. Ne țin curelele? Ce ziceți?

  2. Basarabia este blestemul Romaniei. Ea NU este romaneasca. A apartinut de Romania doar 22 de ani. A fost ocupata de Otomani inca din sec. 15 pana in 1812. De frica lui Napoleon care era aliat cu Otomanii, Rusia face razboi de 6 ani cu Otomanii, invinge si o primeste integral de la Otomani prin pacea de la Bucuresti. Integral, conform cadastrului otoman, ca altul NU a existat. In acest fel Rusia a evitat atacul Otoman care trebuia sa fie simultan cu al lui Napoleon in 1812. Prin urmare Rusia il invinge in final si pe Napoleon.
    Rusia construieste Basarabia moderna. Basarabia ramane la Rusia de la 1812….pana la 1918. Cand profitand porceste ca vechiul sau Aliat Rusia nu mai avea Armata din cauza Revolutiei 1917…idiotul prim ministru Ionel Bratianu, pacalit de Franta si Germania, trimite Armata sa ocupe Chisinaul la 1918. Imbecilul uitase ca aveam Tezaurul depus la Moscova !!??. Armata romana la Chisinau omoara comunistii si falsifica votul prin care anexeaza Basarabia. Guvernul rus Lenin cere negocieri. Refuzate cu aroganta puturoasa de Ionel Bratianu, un mare imbecil. Guvernul de la Moscova NU recunoaste raptul teritorial si ne confisca Tezaurul, ca represalii. Decizia Moscovei a fost corecta. Ca dovada, Romania ascunde 100 de ani isprava de la Chisinau 1918 si nici azi NU da Rusia in judecata pentru Tezaur cand toata Europa injura Rusia. Stie ca pierde Procesul…Actiunea militara romana de la Chisinau 1918 a adus nenorocire istorica asupra Romaniei prin imbecilitatea lui Ionel Bratianu si a Camarilei regale. Analfabetii romani de atunci NU stiau ce inseamna autodeterminare.

  3. Se vorbeste aici de impostura la Academie si tradarea nationala de azi. Dar nu se face nimic…In centrul Capitalei, la Universitate troneaza statuia unuo impostor si Criminal genocidar, Ionel Bratianu, mai exact IIC Bratianu. In ipostaza de mare ganditor….Ionel Bratianu ca ministru de Interne a condus Represiunea militara salbatica si criminala impotriva rasculatilor de la 1907…Presa franceza a timpului scrie despre 20.000 de rasculati omorati de Armata si Jandarmeria regala romana…Rascoala de la 1907 a fost una de o mie de ori mai mare, mai importanta, mai justificata decat rascoala securist televizionista din dec.1989.
    Totusi, Genocidul de la 1907 cu multe mii de cetateni omorati de Represiunea Puterii Politice regale a ramas nepedepsit…..Mai mult, executantii Genocidului regele Carol I si Ionel Bratianu au fost facuti mari scule nationale dupa 1990 si umpluta Tara cu statuile lor…Ce fel de Tara suntem? Ne miram ca suntem calariti de securisti si de impostori, dar nu cumva atat meritam?

  4. Ghita SIEmion si AURolacii au fost informati?Daca nu,faceti-va pomana

  5. De ce vreti sa il suparati pe domnul Goldman Bogdan Aurescu cu acest titlu de articol ?

  6. Cum? Republica Moldova este Basarabia românească??! A fost odata basarania romaneasca! Acum e tara libera cu presedinte si guvern ales de cetateni! De ce tot confuzionati aceste doua tari? Ce e cu manipularea asta permanenta?!

  7. Mai clar, Basarabia nu e Romania….Chiar daca acolo se vorbeste si romana.
    …Austria vorbeste germana dar nu e Germania. ….Locul firesc al Basarabiei era mai potrivit in URSS, ca Republica Moldova…..URSS era un fel de UE pentru popoare din Est.

  8. Ce tot ÎI mângâiaţi pe creştet, pupaţi în fund şi le daţi moca gazul? Atât timp cât aceste javre susţin că există Limba Moldovenească, ce unire care unire? Moldovenii ne-au folosit doar ca trambulină să ajungă în vest unde să curvărăsească şi să tâlhărească. Cetăţenia şi-au luat doar pentru a avea posibilitatea să repatrieze nu ştiu câte maşini. Puturoşi beţivi, tâlhari şi curve!
    AVEŢI GRIJĂ DE CETĂŢENII ROMÂNIEI NU DE CEI AI MOLDOVEI!
    Problema moldovenilor nu este că vine Putin şi îi ocupă – PROBLEMA MOLDOVENILOR ESTE CĂ PUTIN S-A SĂTURAT DE HAZUL LOR ŞI NU MAI VREA SĂ-I OCUPE. DECI CIUCIU GAZ, BENZINĂ ŞI ETC MOCA!

  9. @Ion Vieru (I): R. Moldova e Moldova istorica, a lui Stefan cel Mare. Pe care urmasii n-au fost în stare s-o pastreze. Înainte sa te iei (si aiurea) de rusi-sovietici, @Vierule, gândeste-te la Republica celor Doua Natiuni (Polonia-Lituania), care a ocupat Moldova dupa Stefan si-a pus acolo si domni (Tomsa, Movila), care sa-i plateasca tribut. La 1812 (an peste care treci, si tot aiurea), Moldova îi este cedata (despre legalitate e de discutat, faptul îstoric, însa, nu) Moldova îi e cedata de IMPERIUL OTOMAN RUSIEI. În care ramâne pâna la Pacea de la Versilles, 1918, dupa Primul Razboi Mondial. Între 1812-1918 Rusia rusifica teritoriul (si nici n-avea, legalmente, adica-n mod legitim, altceva de facut. Tu gresesti când acuzi Rusia, în loc sa chestionezi Imperiul Otoman pentru cesiunea din 1812). În 1941, la 22 iunie, România ataca URSS („ordon: treceti Prutul!”), alaturi de Germania nazista. Lucru de care uiti. Razboiul se termina prin învingerea Germaniei naziste si-a satelitilor ei (Romania, inclusiv, în ciuda Actului – tardiv -, de la 23 August 1944 al Regelui Mihai). Dupa WW2 se încheie Tratate de Pace. R. Moldova actuala a fost în URSS între 1945-1991 nu din cauza tratatului Ribbentropp-Molotov din 1939, ci a Tratatelor de Pace de dupa WW2. Datorita interventiei militare (justificate prin decimarea, de catre regimul de la Kiev, a minoritatii ruse din Ucraina), ai dreptate sa avansezi ideea R. Moldova românesti (adica parte a teritoriului României, dar fara sorosista de Sandu Maia la conducerea provinciei), mai ales ca Rusia (Putin, pe care românii-l condamna, din cauza de intox oficial în tarile NATO-n privinta interventiei JUSTIFICATE, si repet, JUSTIFICATE, din Ucraina), Rusia, Putin de zeci de ori spusese ca Ucraina = tara artificiala si care-ar trebui sa se descompuna-n provinciile istorice ale tarilor initial componente.

  10. (II):Ori, Ucraina actuala se dezagrega. Nimeni n-are de ce sa i se-mpotriveasca, actualmente (SUA, inclusiv, care-au recunoscut ca pacea, pentru Ucraina, se va lasa cu cedari teritoriale), nimeni, asadar, n-are de ce sa i se împotriveasca revenirii Bugeacului si Nordului Bucovinei la patria-muma, adica la România. Care sa nu se mai pretinda „Mare” fiindca ar avea un teritoriu mare – asta nu-i un criteriu. Mare esti, dimpotriva (se se vedea Monaco, 2 km ² + platforma marina), daca esti gospodar si-nmultesti talantzii. Lucru care-n România de dupa 1989 nu s-a-ntâmplat, dimpotriva.

  11. Ati auzit-o pe Maia vorbind ceva despre unirea cu Romania? Nu pentru ca ea este o marioneta sorosista si astia doar divizeaza si controleaza. Dar dupa ce a latrat aiurea la rusi in loc sa spuna : „suntem o tara mica , pasnica si nu ne bagam in rahatul marilor puteri” acum vine si cere ajutor Romaniei. Romania fiind o colonie sorosista se executa…ca asa au vrut multi romani nu sa fie independenti ca Ungaria ci sa se puna bine cu niste niste funduri occidentale! Atat de bine ne-am gudurat ca nu avem nici Schengen si nici vize de la „partenerul” mult iubit si stimat care isi bate joc de noi pur si simplu.

  12. S-a mai discutat si acum de 20 de ani si ce ar insemna o eventuala unirea cu Republica Moldova care va fi implicit in NATO(UE era inca departe) dar cu conditia sa cedeze Transnistria si republica Moldova nu a fost dispusa sa cedeze teritorial sa recunoasca independenta Transnistriei. Simion era la scoala sau gradinitza.
    In Transnistria s-a aflat mereu fosta armata a 14-a.
    N-ai autostrazi care sa lege Moldova de restul dar vrei mai departe. Cum le-a lasat ala dinainte de 1989 asa sunt si acum. Astia vorbesc asa sa se afle in treba. Ciuca, Iohannis, Ciolacu maine se apuca de lucru. Bechtel le da o mana de ajutor.

  13. Ani de zile l-am sustzinut pe Dorin Chirtoaca ca cica era „unionist”. Am aflat insa recent ca el lupta in armata U-Krainiana shi doreshte unirea R.Moldova cu U-Kraina deci sper sa nu se mai faca aceiashi greshala cu „unionista” Maia Sandu. Ajutor pentru R.Moldova DA dar doar dupa UNIRE caci daca ajutorul vine innainte UNIREA nu se mai produce shi o vedem shi pe Maia Sandu inrolata in armata U-Krainiana shi R. Moldova unita cu U-Kraina.

  14. Dezinteres maxim. România are Muzeul Național de Istorie în reparații din 2002, iar istoricii ei, mai vocali și bine sprijiniți fiind demitizatorii, n-au reușit să creeze un curent unionist în dreapta Prutului. Biblioteca Digitală a Bucureștilor, unde liceenii și Diaspora mai puteau citi istorie și literatură clasică a fost scoasă de pe net, încât accesul cercetătorilor la presa interbelică e azi facilitat de… Digiteca Arcanum. Centenarul Încoronării de la Alba Iulia a trecut aproape neobservat la 15 octombrie 2022.

  15. Cine ii cunoaste pe tinerii romani din Republica Moldova ce au ales calea exilului (ca si tinerii din Romania) s-au convins de patriotisnul lor real cu mult peste cel al romanilor blazati. Moldovenii sunt foarte uniti si-si afiseaza cu entuziasm patriotismul cu orice ocazie. Sigur ca patria lor este Moldova pentru ca asa au invatat la scoala lor de dupa 1990 cu marele ajutor dat de mafiotii securisti din Romania care nu i-au dorit pe parintii lor langa ei. Dar Stefan cel Mare este intotdeauna si obligatoriu tatal lor. Cel care pentru tot mai multi romani nu mai exista. Si atunci care sunt adevaratii patrioti?

  16. De acord cu @Munteanu. Ajutor Moldovei doar dupa unire. Ajutor pentru Ucraina NU. Ajutor pentru UE, NU. Nu mai avem resurse pentru batrani si copii. Pana la unire sa ne ajutam pe noi insine.

  17. Austria a stramutat sasi si saxoni la granita aduca in Banat si Timisoara si Secui tot pe granita. Turcii au dus si ei turci musulmani in Bosnia si Dobrogea si Crimeea. Rusii au colonizat rusi in Bucovina si jumatatea de Moldova furata din Moldova intreaga. Cine sa voteze??? Colonizatii’ emigrantii… Astia nu au drept de cuvant sunt OCUPANTI dujmanii Romaniei…si dovada vedeti pizitia UDMR de ziua statului roman’ pozitie de dujman. AXon esti un rus dobitoc.

  18. Ce vreti sa faceti cu Basarabia? Sa bagati Baze militare NATO acolo? Nu pricepeti ca Lenin ne – ar fi dat Basarabia la 1918 daca semnam Tratat ca nu o folosim militar contra Rusiei. Autodeterminarea inseamna vot corect si Tratat cu Rusia. Fara astea doua elemente la 1918 Romania a cucerit militar Basarabia la 1918. Nici vorba de autodeterminare la 1918. Monarhia, partidele istorice, fascismul roman a facut o Crima cand au bagat Romania in razboi fara motiv. Razboi alaturi de Hitler a fost Crima si cu si fara motiv. Romania de azi e gata sa comita o noua Crima intrand in Razboiul NATO cu Rusia.

  19. Itzele sunt incurcate de allo!geniile khazare ce inca locuiesc pe acolo ca shi la noi, neacceptind sa fie vindutzi, deci nefiind discriminatzi ca ceilaltzi care se tot autovictimizeaza mereu. Exemplu: Cine a furat miliardul shi nu se da haiduceshte prins? Se shtie, dar ashteapta shi el ca rromica al nostru tov.Ylici ca sa vina Tank urile lor.
    Alt exemplu: A mai fost unul „vindut” de a ajuns prin actuala moshie a lui Rothschild, ministru de externe, shi se refera la „Maldova miea”, ca la moshia lui, probabil daca nu este inca, viitoarea Colonie vecina cu viitoarea propreitate ukraina a lui Rothschild. Mai exista shi noua Dinastie a Rabinului de Sculeni, mort la new York. Nu este spatziu, dar toate astea sunt rezultatul de nedreptatzi teritoriale facute chiar de khazarii bolshevici cominternishti, pe linga darimarea de biserici creshtine, ca sa nu mai vorbim de multele milioane de victime nevinvate prin metode de ale lor, ex.ascutzirea luptei de clase=singe de goym. Criminalishtii au o vorba clara: criminalii se intorc la locul faptei, shi asta pentru ca este o fortza Divina ce ne mina pe totzi. Mai mult s-a spus de mii de ani ca pacatele se platesc pina la a 12 generatzie, daca nu te rogi ca sa fi iertat. Chiar daca vor sa Colon izeze noi teritorii cu apa buna shi iarba grasa, ca sa scape de locul unde nu va mai ramine piatra pe piatra, nu poate fi ushor de facut, pentru ca nici un popor nu poate fi pacalit, iar actziunile oamenilor nu stau in predictzii ca la Marx, Lenin, Nostradamus, Bybyku Zelensky, Putin shi altzii.
    O zi buna.
    Con
    P.S. Cred ca asha cum in 1918 nu credea nimeni ca sa se uneasca shi Basarabia cu Romania, asha va veni shi ziua sa se infaptuiasca Unirea, shi ca atunci, shi acum, nu va fi cu incuvintzarea Rusiei, care oricum va plesni de lacomia lor.

  20. @ marinica: Inca nu te-ai prins ca Lazarus este un provocator profesionist? De ani de zile isi face numerele mizerabile pe spinarea unor tipi naivi sau a unora cu caracter discutabil ca si al sau.

  21. In fata atator istorici de mare clasa care se produc pe forum :madame de Rollason,axon,Propinatiu,Adrian Severin,Piperea,marin,Munteanu,etc., asertiunea „Republica Moldova este Basarabia românească „a domnului Vieru devine o lozinca cosmopolita,imperialista si chiar comica daca nu mai e recunoscuta nici de HAUR Ghita SIEmion, care a lansat lozinca la apa
    „3 Ferice de cei săraci în duh,
    căci a lor este Împărăţia Cerurilor!
    4 Ferice de cei îndureraţi,
    căci ei vor fi mângâiaţi!
    5 Ferice de cei blânzi,
    căci ei vor moşteni pământul[a]!
    6 Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după dreptate,
    căci ei vor fi săturaţi!
    7 Ferice de cei milostivi,
    căci ei vor avea parte de milă!
    8 Ferice de cei cu inima curată,
    căci ei Îl vor vedea pe Dumnezeu!
    9 Ferice de cei împăciuitori,
    căci ei vor fi numiţi fii ai lui Dumnezeu!
    10 Ferice de cei persecutaţi din pricina dreptăţii,
    căci a lor este Împărăţia Cerurilor!

    11 Ferice de voi când oamenii vă insultă, vă persecută şi spun tot felul de lucruri rele, minţind împotriva voastră, din pricina Mea!
    (Matei 5:3-11 adica ora 5 , 3 minute 11 secunde:))

  22. @axon, Romania a intrat in ww1 si ww2 pentru teritorii care dpdv al dreptului international erau ale altor state. Dat fiind faptul ca, Romania in ambele cazuri a terminat razboiul cu partea opusa, denota o mare afinitate catre hazard, care atunci, partial, a si dat ceva rezultate. Doar ca acum situatia e cu totul alta, sa vii in sec. 21 cu politici revizionisto-iredentiste, din nou sub umbrela unor puteri militare vestice …. hmmmmmm…. e ca ruleta ruseasca.

  23. Vedeti ba securistilor…de aia trebuie ca etnici romani sa fie la butoane. Ce treaba are germanu Johanis cu triburile australiene..
    Sau evvreul Aurescu su Gioana cu ruda lui de sange evvreul Zelensky. Ei joaca pentru ai lor straini platiti din banii romanilor. Republica Moldova e o bucata din Romania.

  24. Mafia politica din R. Moldova este dispusa sa-si cedeze pozitiile mafiei politice dambovitene? Sau ar fi dispusi la un compromis? Ce ziceti dle autor?

  25. Doar nu va veti astepta ca Rep Moldova sa ia directia cea mai buna: unirea cu Romania, urmata de integrarea automata in UE si NATO.
    Majoritarii din Moldova vor tot cu Patria Muma-Ciuma cea draga lor RUSIA. Lor le este draga Moskwa, Putin, Siberia.
    Dobrii puti na Moskwa!
    (de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere)……[Rumburak-fost adept al unirii]

  26. Habar nu aveam ca România are asa de mulți istorici. As putea spune doctori în istorie. Asa ceva(cum sunt comentatorii de pe aci) mai rar. Chiar nu e nimic de comentat.

  27. @axon: Toate, dar absolut toate infamele adjective pe care, delirant, le „scriți” despre I. I. C. Brătianu vi se potrivesc mănușă, va reprezintă sută la sută. Ignoranța pe care o afișați este îngrozitoare. Par examplu, in cazul monumentului (refăcut) de lângă Universitate, la intersecția bulevardelor: acela de pe soclu este Ion C. Brătianu, nicidecum fiul său, I. I. (Ionel) C. Brătianu. La carte, musiu!

  28. „Republica Moldova e Basarabia Românească” Dar pe Zelensky sai Putin, în funcție de cine câștigă războiul i-ați întrebat ?

  29. Rusii au in posesie Kaliningradul teritoriul polonez dar revendicat si de germani. Cum au rezolvat polonezii problema?? Zero. O solutie de pace ar fi granita rusiei pe Nipru pana la Kiev. Si Ucraina sa nu intre in NATO.
    Transnistria la ucrainieni cu armata rusa cu tot dar cu granite revizuite.
    Sudul Basarabiei si o mica parte pana la Cernauti unde traiesc romani la Romania. Pe teritoroul Moldovei sovietice aduse trupe de mentinerea pacii europene’ exclus amerucane.

  30. Axon razboiul impotriva URSS a fost pentru recuperarea Basarabiei , iar impreuna cu fostul aliat a lui Stalin , in speta alaturi de armatele germane , Romania si-a redobîndit provincia furată de Ribentroff-Molotov . Dar adevarul asta este , iar Romania s-a aliat cu unul dintre aliatii de atunci Hitler-Stalin pentru asi mai putea recupera din pamanturile furate de cei doi prieteni de ieri , dar si de astazi , carora Țuțzerii unguri le fac politica in interiorul UE. Voi cei din cadrul aliantei Austro-ungare pro Rusia , ganditi pe bani si dupa teorii interesante ca debit de idei, dar idioate si perverse ca besina calului . Adevarul ca teoriile ambasadei ruse la Bucuresti , au cam aceasi consistenta ca ale teoriei raselor a lui Hitlerbaci . Teritoriul Basarabiei a fost al Moldovei lui Stefan , var nu cu Iancu de HD si Vlad Țepeș , nu cu Ivan al 3 al Rusiei . Apropo bezmeticul ala rusesc ia omorât fata lui Stefan , dupa ce acesta i-o dăduse de sotie . Asta este fața rusului atunci cand se simte tare si mare , de criminal si ocupant . Si inca ceva nu au rusii destulă taiga sa alerge in voie le cai ,sa faca baie la copca , sa vâneze atatea animale sălbatice etc si sa lase in pace omenirea si Europa . Stati mai in Taigaua vostra si vedeti-va de muzica la Balalaica acompaniata de o votca .
    Pe vremea cand Dacia imparețea Moldova , rusii nici nu erau născuți , si tare frumos era !

  31. starnisi rusofonii. În loc sa-si vadă de Siberia lor, își dau cu presupusul de Moldova lui Ștefan.

  32. Domnilor am cunoscut tineri moldoveni cu educație în română atît în Moldova cît și în România. Limba lor de bază e rusă, telefonul in rusă, între ei în rusă. Am lucrat cu ei pe nava. Au acceași mentalitate ca rușii. Va mințiți singuri. Sunt români de cultură rusă. Vorbesc de tineri cu ambii părinți moldoveni. Ei sunt prietenoși atîta timp cît au un interes. Nu stiu nimic de istoria României. Nu sunt de condamnat dar asta e realitatea. Suntem orbi?!? Ei cica sunt în conflict cu Transnistria în schimb subvenționaza gazul pentru transnistreni. Stiati?

  33. Sa ne unim cu mancurtii de dincolo de Prut ?
    Noooo !
    Ce am face cu transnistrenii ,aia nici nu vor sa auda de R Moldova darmite de o viitoare unire cu Romania
    Ce am face cu gagauzii ,aia stau toata ziua cu autonomia in gura le pute tot ce este de sorginte moldoveneasca ,cu atat de romani .
    Nu avem destule probleme cu boanghenile secuiesti si maghiare din Ardeal ,ne mai trebuie pe cap si alte minoritati cu pretentii autonomiste pana la cer ?

  34. Moldovenii de peste Prut sunt atat de adevarati romani incat spun ca ei vorbesc in limba ,,moldovineasca”.
    Moldovenii sunt un popor deznationalizat, rusificat. Ei trag mai mult catre Moscova si putinozaurul de acolo.
    Le convine cetatenia romana doar ptr a migra in Europa, nu in Rusia lor iubita……[Rumburak]

  35. Este trist sa constat ca nici dupa 200 de ani istoricii,diplomatii si politicienii romani sunt de mina a doua.Mai ales politicienii.De fapt ce poti sa faci cind la virf ai un sas pe care nu-l intereseaza Romaania iar Ciolacu si Ciuca sunt niste figuranti de tot plinsul.Totul se stabileste in afara Romaniei iar acestia nu pot influienta agenda papusarilor .Sunt convins ca nu au acces si nu pot influienta decizii de acest fel.Ei nu sunt nici Stefan cel Mare sau Mircea cel Batrin sau chiar Ceausescu.Si totusi ar fi ocazia reintregirii inclusiv cu teritoriile aflate la Ukraina.Depinde la ce usi batem sa ne sustinem cauza.Acum e momentul.

  36. Despre ISTORIA Basarabiei …
    În antichitate pe teritoriul Republicii Moldova s-a format civilizația Cucuteni (5500 BC-3000 BC), una dintre cele mai vechi civilizații din Europa. Civilizația a dispărut după migrările popoarelor PIE prin spațiul carpato-danubiano-pontic. Astfel a aparut si s-a format civilizația dacilor (3300 BC-324 AD).
    Limita de nord din Dacia, a Imperiului Bizantin a lui Constantin DACUL/324-610 AD, a fost marcată de Brazda lui Novac și se termina la lacul (limanul) Sasîc, aproape de Nistru.
    După marea invazie mongolă (1241), întreaga regiune a fost controlată politic de către Hoarda de Aur.
    Inițial, numele Basarabia a fost dat Țării Românești, datorită dinastiei întemeietoare a acestui voievodat, familia Basarabilor (Basarab I/1310-1352). În 1331 o diplomă pomenește de „terra Bazarab”. Aceștia, în luptele lor împotriva Tătarilor între 1328 și 1342, au luat în stăpânire stepa cuprinsă între Carpații Vrancei – Dunăre si mergand pana la capul Codăești, nu departe de gura Nistrului. Aceeasi din vremea lui Constantin/324 AD.
    Ulterior, acest teritoriu a fost cedat în secolul al XIV-lea de Alexandru Basarab voievodatului Moldova a lui Bogdan I (1363-1367), în cadrul căruia i-a rămas numele de Basarabia. Principatul (Voievodatul) Moldovei a fost un stat ce a existat în Europa timp de peste cinci veacuri . In „Descrierea Moldovei” (1714-1716) D. Cantemir scria: „În vremurile de demult Moldova era împărțită în trei părți: cea de jos, cea de sus și Basarabia”.
    Numele Basarabia (exclusiv pentru Bugeac) apare pe toate hărțile europene, până la aceea din 1811.
    După 1812, când jumătatea de est a Moldovei a fost anexată de Imperiul țarist, aceștia au extins denumirea de Basarabia asupra teritoriului anexat.
    Intre 1918-1939, 1941-1944, Basarabia a facut parte din Romania Mare. Dupa 1991 Basarabia a luat numele de R. Moldova.

  37. Despre Basarabia …
    În antichitate pe teritoriul Republicii Moldova s-a format civilizația noastra neolitica Cucuteni (5500-3000 BC), una dintre cele mai vechi civilizații din Europa. Civilizația a dispărut misterios după migrările popoarelor PIE prin spațiul carpato-danubiano-pontic. Astfel s-a format civilizația noastra a geto-dacilor (3000 BC -324 AD).
    In timpul Imperiului Bizantin a lui Constantin I (324-610 AD), limita de nord din Dacia a imperiului a fost marcată de Brazda lui Novac care se termina la lacul (limanul) Sasîc, aproape de Nistru.
    După marea invazie mongolă (1241), întreaga regiune este controlată politic de către Hoarda de Aur.
    Inițial, numele Basarabia a fost dat Țării Românești, datorită dinastiei întemeietoare a acestui voievodat, familia Basarabilor (Basarab I/1310-1352). Aceștia, în luptele lor împotriva Tătarilor între 1328 și 1342, au luat în stăpânire stepa cuprinsă între Carpații Vrancei – Dunăre – Marea Neagră si pana la sud de Cetatea Albă, nu departe de gura Nistrului. Aceeasi zona ca cea de pe vremea lui Constantin I/324 AD, a ROMANIEI/383 AD si a Tarii Romanesti/450 AD.
    Ulterior, acest teritoriu a fost cedat în secolul al XIV-lea de Alexandru Basarab voievodatului Moldova (Bogdan I/1363-1367), în cadrul căruia, timp de cinci secole, i-a rămas numele de Basarabia. Prima mențiune completă este conținută în „Descrierea Moldovei în care Cantemir scria: „În vremurile de demult Moldova era împărțită în trei părți: cea de jos, cea de sus și Basarabia”.
    Imperiul Rus anexează, în mod fraudulos, prin Pacea de la București din 1812, teritoriul cuprins între Prut și Nistru, parte componentă a Țării Moldovei. Sub numele de Basarabia, spre al diferentia de Tara Moldovei.
    Intre 1918-1939 si 1941-1944, Basarabia revine la tara mama ROMANIA Mare. Din 1991 a luat denumirea de R. Moldova.

  38. Credca dl. Putin nu ar fi chiar atât de fraier, dacă ar susține sau accepta „Unirea Basarabiei (Republici Moldova) cu Romania, dl. Putin, ar avea integrata in UE , conaționali de etnie rusă !!!, un punct FORTE din multe puncte de vedere, mt mai importante decat „o Basarabie in plină degringolada”. Rămâne d văzut saxa Putin realizează „avantajele” !.

  39. Nea Vieru ,INALTA POARTA prin hatiserif ,cedeaza IMP.RUS teritoriul dintre Nistru si Prut. Cu concursul consulului francez si al dragomanului tradator Moruzzi . Act perfect legal. Pentru tradare dragomanul Moruzzi si fratele sau sunt executati ,dar actul ramane valid ,pour toujours.
    INALTA POARTA prin hatiserif ,cedeaza IMPERIULUI AUSTRO-UNGAR Bucovina ,cu fosta capitala Moldovei-Suceava ,cu Putna unde-i mormantul marelui domnitor Stefan ! Act perfect legal ,dar Imperiul se destrama apoi si Bucovina isi poate hotari singura apartenenta ! Suceava fosta capitala nu avea decat o optiune !
    Pactul Ribentropp -Molotov si-a pierdut valabilitatea fiind acoperit de Conferinta de Paris ,1947,prin care teritoriul respectiv este retrocedat URSS-ului.
    Cand s-a format Romania mica ,Basarabia nu ne apartinea,deci nu putem spune ca este Romania.
    ILEANA ROLLASON ,AXON AU DREPTATE ,ceilalti bat campii si-i injura pe rusi.Cu atat raman !Nici o instanta nu ia in considerare insultele si mahalagismele ! Dovezile clare,faptele istorice,tratatele , astea vorbesc!

  40. Dar acum, BASARABIA/R. MOLDOVA, ca stat suveran și independent, fără de obligații LEGALE, se poate ALIPI, de bunăvoie și nesilita de nimeni, Țării Mumă …ROMÂNIA .

  41. @”Ghinion”: Putin s-a exprimat în privinta R. Moldova: stie ca-i Basarabia româneasca. La fel cum stie si ca Nordul Bucovinei si Bugeacul din Ucraina sunt românesti. Vorbind si de reîntregirea lor cu Patria Muma, daca locuitorii provinciilor sunt de acord si se exprima prin referendum-uri. Asta fiind adevarul. L-am vazut si auzit în sensul respectiv de nenumarate ori la RT, post TV interzis în UE de catre nazista de von der Leyen si complicii.

  42. @@axon, 3 decembrie 21: 16 si @@axon, 4 decembrie, 8:20: sunt sigura c-ai dreptate. Vad ce-au scris si altii, n-am verificat de care Bratianu ar putea fi vorba, dar nu asta conteaza. Ce scrii pe 3 decembrie mi se pare plauzibil (mai ales date fiind miscarile „diplomatiei” române-n Primul Razboi Mondial: capitulare, reintrare pe câmpul de lupta la lobbying-ul si promisiunile generalului Berthelot …, etc.), si ce spui pe 4, aproape o certitudine.

  43. atata zgomot fara efect. simplu: se desfiinteaza granita cu R Moldova si unirea e facuta. de ce trebuie sa punem primari si prefecti in Basarabia de la Bucuresti. cei de acolo nu stiu sa-si aleaga primari si prefecti????? de ce ii consideram ca sunt saraci si au nevoie de ajutor, asa cum face europa cu noi. Toata europa nu are locuinte , spitale si scoli cate Romania dar in care se amesteca toti excrocii si prostii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.