Resetarea combaterii pandemiei

Scânteia protestelor s-a aprins fără să poată suspecta cineva vreo intenţie manipulatorie în spatele lor.

Cine ar putea şti cum se vor dezvolta evenimentele în continuare? Foc de paie? Demiteri? Infiltrarea protestelor cu provocatori?

Masa critică a reacţiei care a început duminică, 28 martie, s-a acumulat pe măsură ce strategii combaterii pandemiei au insistat să decreteze restricţii fără bază constituţională, unele anulate deja în instanţe. A contat însă mai ales faptul că aceste restricţii nu au fost de natură să oprească valul trei al contagiunii. Oamenii intuiesc că cineva e vinovat pentru acest eşec şi că trebuie să răspundă.

Politrucii care au acum frâiele guvernării au reuşit să-şi ascundă răspunderea în spatele imaginii lui Raed Arafat. Spun tot felul de trăsnăi în contra doctoriţei Flavia Groşan, de pildă, ori în contra Ivermectinei, dar trăsnăile lor nu pun în pericol vieţi.

Resetarea strategiei noastre de combatere a pandemiei a devenit necesară. E imperios necesar să trecem la testarea pe scară largă. Guvernul s-a lăudat că are un milion şi jumătate de teste rapide pentru verificarea stării de sănătate a copiilor din şcoli, dar nu a făcut decât 20.000 de testări. Există un punct mort în chestiunea testării masive. E vorba de resursa umană. Avem a învăţa să lucrăm cu voluntari, probabil. Numărul incoerenţelor „patronate” de Arafat este mare. Acum, una de-a dreptul absurdissimă: în loc să ţinem magazinele deschise 24 de ore din 24, le-am redus programul de funcţionare – ca să fie asigurată mai multă aglomeraţie.

Valul trei al pandemiei nu va putea fi stăpânit fără un program de testare pe scară largă. Când Iohannis zicea (şi repeta) că testările masive nu ar fi recomandate, era vorba de faptul că nu le recomanda Arafat, căci OMS le recomanda? Dar când Iohannis se fotografia la schi, iar Arafat zicea că valul de infectări creşte din cauza schiorilor, ce a fost?

O să credeţi că e o glumă, dar îmi vine să suspectez spontaneitatea protestelor de la Brăila, Constanţa etc. (şi, în final, Bucureşti) a fi operă a influencerilor afiliaţi iohannismului, care – aşa îmi imaginez – au primit o misiune menită a spăla ruşinea preşedintelui, acuzat, nevoalat, de Arafat că a încurajat lumea să meargă la schi, unde, aşa pare a crede comandantul acţiunii, s-a umflat valul al treilea al infecţiilor.

S-ar prea putea ca lui Arafat să-i vină de hac această nevoie de răzbunare a întâiului schior al ţării, iar nu incoerenţele şi absurdităţile din deciziile sale. Ar fi ceva tipic pentru rânduielile noastre: o problemă personală rezolvă, în cele din urmă, o problemă de stat care aştepta de multă vreme o rezolvare.

Nu e posibil ca pregătirea unor voluntari să nu rezolve problema trecerii la testarea pe scară largă. Abia aşa vom intra în realitatea statistică nemanipulată de interese, incompetenţe şi vanităţi. Abia aşa se va reface puntea de încredere dintre autorităţi şi populaţie. Această punte este praf şi pulbere acum şi printre ruinele ei se adună protestatari tot mai numeroşi.

Dacă ar fi fost vorba doar de incompetenţă, nu am fi putut constata atât de multă rea-voinţă. Nu e rea-voinţă să nu testezi pe scară largă? Nu e rea-voinţă să nu faci studii cu privire la Ivermectină? Nu e rea-voinţă să boicotezi tratamentele eficiente din afara sistemului oficial de protocoale medicale? Dar nu poate fi vorba doar de rea-voinţă. Multă lume crede tot mai ferm că suntem cobaii unui experiment. Între protestatari, majoritatea aşa simte. Iată ce spune un protestatar doctor: „Dacă am compara mortalitatea din cauză de cancer în 2019 cu aceea din 2020, am constata că, în 2020, s-a înjumătăţit. Acest fenomen nu are cum să fie natural.”