Retraducerea trilogiei „Orbitor” de Mircea Cărtărescu în limba franceză, semnalată în Le Monde

„Orbitor”-ul lui Mircea Cărtărescu la o nouă traducere în limba franceză

Textul pornește de la o mărturisire pe care Cărtărescu a făcut-o în 2024, la apariția romanului Theodoros: scriitorul spunea că îl întristează gândul că a fost cândva în stare să scrie Orbitor, lucru pe care nu l-ar mai putea face astăzi. Afirmația, lăsată fără explicații suplimentare, l-a surprins pe interlocutorul său — mai ales privind cronologia operei lui Cărtărescu. Orbitor, început în 1996 și încheiat în 2007, a fost urmat de cărți precum Solenoid și Melancolia, care au reînnoit profund arta romanescă. Cum poate un autor capabil de asemenea realizări să se simtă „incapabil” de ceva?

Redescoperirea trilogiei, prin noua traducere, oferă un răspuns posibil, scrie Georgesco. Ceea ce izbește de la primele pagini este intensitatea dorinței de a spune totul despre ce înseamnă o viață — mai exact, viața unui băiat pe nume Mircea, care crește și devine adult într-o Românie comunistă surprinsă la firul ierbii, între anii 1960 și 1980. Ca și autorul, personajul își iubește mama cu o dragoste absolută, amestecată cu milă și admirație, și descoperă treptat forța distructivă a regimului Ceaușescu — cruzimea, violența, dar și iubirea și nevoia irepresibilă de a scrie pentru a se smulge din lume și a o regăsi altundeva, în adevărul ei gol.

Trilogia „Orbitor”, descrisă de autor drept „o cartografie a propriului creier”

Georgesco citează din interviul din 2024, în care Cărtărescu definea trilogia drept o cartografiere generală a propriului creier, continuată mai târziu în Solenoid — romanul vieții pe care ar fi putut-o avea dacă nu ar fi devenit scriitor. Cronicarul vede în această idee cheia unicității lui Orbitor: pentru a cartografia acel creier, adică pentru a da cititorului senzația aproape halucinantă că pătrunde în labirinturile vieții interioare, autorul a trebuit să se golească întâi de propria experiență, transformând-o într-un laborator al universalului. Practic, individul Cărtărescu a trebuit să se șteargă pe sine după ce și-a lăsat acolo viața, pentru a putea crea, la infinit, altele noi.

De aici și concluzia lui Georgesco: scriitorul avea dreptate când spunea că nu ar mai putea scrie azi o asemenea carte — pentru că miracolul, arată cronica, s-a înfăptuit deja, o singură dată, irepetabil, în paginile lui Orbitor.

*« Le Corps. Orbitor II » et « L’Aile droite. Orbitor III » (Corpul ; Aripa dreapta), de Mircea Cartarescu, traduit du roumain par Laure Hinckel, Denoël, « & d’ailleurs », Paris 2026