Retragere surpriză din cursa prezidențialelor din SUA

Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, perceput o vreme drept principalul rival al lui Donald Trump în cursa pentru nominalizarea republicană, a anunţat duminică că aruncă prosopul şi se raliază în spatele miliardarului în vederea alegerilor prezidenţiale din noiembrie, informează AFP.

„Îmi suspend campania astăzi”, a spus Ron DeSantis într-un clip video postat pe X (fostul Twitter).”Pentru mine este clar că majoritatea alegătorilor republicani din primare vor să îi dea o nouă şansă lui Donald Trump”.

Ron DeSantis, cu poziţii dure în ceea ce priveşte imigraţia şi avortul, s-a clasat luni pe locul al doilea în timpul întrunirii preelectorale din Iowa, cu mult în urma lui Donald Trump, cu 21% din voturi faţă de 51%, cât a obţinut fostul preşedinte.

„Nu le pot cere voluntarilor noştri să îşi dea timpul şi banii dacă nu avem o cale clară spre victorie”, a justificat el în videoclipul său.”Am avut dezacorduri cu Donald Trump, cum ar fi referitor la pandemia de coronavirus”, dar „Trump este mai bun decât actualul titular, Joe Biden”, a adăugat Ron DeSantis.

Anunţul său vine cu două zile înainte de primarele din statul american New Hampshire, unde sondajele îl plasau cu mult în urmă.

Retragerea din cursă o face pe fosta guvernatoare a statului Carolina de Sud, Nikki Haley, ultimul obstacol în calea nominalizării ultra-favoritului Donald Trump drept candidat al Partidului Republican.

„Vreau să îi spun lui Ron că a condus o campanie foarte bună”, a răspuns Nikki Haley, într-un clip video apărut în presa din New Hampshire şi redistribuit de candidat.”Acum au mai rămas un tip şi o doamnă” în cursă, a subliniat ea.

Senatorul american de culoare Tim Scott a renunţat şi el în această săptămână şi şi-a anunţat sprijinul pentru Donald Trump.

El şi-a anulat deja toate interviurile televizate din acest week-end, ceea ce lăsa să se întrevadă decizia sa.

Descris adesea drept vedeta în ascensiune a partidului său anul trecut, Ron DeSantis a pierdut treptat din dinamism.

Guvernatorul Ron DeSantis a făcut din Florida un laborator pentru ideile conservatoare şi a devenit cunoscut la nivel naţional în timpul pandemiei de Covid-19 printr-un discurs ostil măsurilor sanitare. De asemenea, s-a alăturat guvernatorilor altor state republicane pentru a trimite migranţi în oraşele democrate din nordul şi estul ţării. Însă lipsa de carismă a acestui bărbat de 45 de ani cu un fizic compact şi un zâmbet rar a fost criticată în timpul campaniei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

11 Comentarii

  1. O campanie de acest gen se continua cu bani grei. De Santis (care este foarte tanar) a procedat corect avand mult timp inainte pentru a candida in viitor cu sanse. Oricum si-a facut suficienta imagine nationala cu aceasta campanie care ii va folosi in viitor. Daca Trump va fi totusi impiedicat sa candideze, se deschide drumul pentru Nikky care nu este cea mai buna varianta pentru republicani.

  2. Pe Tovarășa RINOceriță Nikki Haley o vor vota DemonRații, nu Republicanii.
    Mai ales Comuniștii lu’ Bernie, măRog…😜
    [●●● RomBorKaK UrKaK BuimaK ●●●]

  3. Buna dimineata, (partial off topic), cred ca @mishteaux cand ne avertiza cu privire la data de 23 ianuarie, se referea la alegerile primare republicane din statul New Hampshire, mai exact la rezultat-respectiv la castigator. Profetia lui mishteaux: MAGA Trump Potus! Shalom alehem

  4. După ce guitzaie purceaua, Trump e un tip iar ea ar fi o doamna!? O durea botul sa zică și despre Trump ca ar fi și el „un domn”, in aceeași măsură cât e de „doamna” și ea?

  5. Ron DeSantis și-a SUSPENDAT campania, buey !
    Dacă 🎃ul e faultat, DeSantis are toate șansele să fie alegerea Republicanilor și să devină POTUS, buey !
    Altfel, are sanse de a deveni vice.
    E un tip inteligent, N-ARE 2 PERFECȚIONĂRI LA CEPECA…măRog 😜

  6. „Marius spune:
    22 IAN. 2024 LA 8:50
    După ce guitzaie purceaua, Trump e un tip iar ea ar fi o doamna!? O durea botul sa zică și despre Trump ca ar fi și el „un domn”, in aceeași măsură cât e de „doamna” și ea?”

    Dupa ce mishteaux spune adin timp ca Haley ar fi ne-loiala
    a aparut alaltaieri in DAILY MAIL
    un articol care-o facea le Nikki Haley … nici mai mult nici mai putin CURWA si-i enumera amantii ! 😀

    (de unde le stie msiheteaux inaintea celor din INTELIGENCE nu-mi pot imagina 😀 …si faza cu GENERALUL din KIEW si merceanrii … soldata cu bombe pe ei si disparitia lui LLOYD AUSTIN stiuta inaintea CASEI ALBE , cica ! Ma intarata sa cred ca mishteaux e un RAZBOINIK 😀 😀 😀 PROXY – HYBRID … ultra 😀 mega 😀 arhi 😀 -special 😉 !

    SHALOM ! … evreii mei ! PUP ! ❤️❤️❤️

  7. „Eduard M😜tZ ot CZern😜witZ spune:
    22 IAN. 2024 LA 8:56
    Ron DeSantis și-a SUSPENDAT campania, buey !
    Dacă 🎃ul e faultat [ … ] ”
    _______________

    Ai fost plecat din oras de nu esti la curent cu „zvon”-urile ? 😛

    MISHTEUAX spuen ca daca se incearca inscenarea unui JFK lui TRUMP
    imediat apare CONTINUTUL dossarelor (aduceti-va aminte 😀 )
    gasite doar cu copertele la MAR-A-LAGO 😉 😉 😉
    atunci cand mishteaux spunea din timpo ca TRUMP v-a avea probleme in august 😉

    De ce-a fost RAZIA de la MAR-A-LAGO daca nu ca sa confiste contiunutul acelor stranii dossare care mai aveau pentrru FBI doar copertile 😉 !
    MISHTEUAX are si el „oamenii” lui in USA nu doar la … FRANKFURT 😉 ! :*

    E exclus ca TRUMP sa aiba soarta lui JFK
    continutul 🙁 dossarelor devenind public … ar face REVOLUTIE-n USA ! (-> stiu ce spun pentru ca stiu ce-a fost in acele dossare pe cere nu le-a putut la ordinul nulandierilor CONFISCA FBI-ul 😛 )

    ❤️❤️❤️

    [REPET: Daca puteti , evitati sa pariati ceva impotriva PROPHETILOR , ve-ti pierde cu siguranta 🙁 !]

  8. Joe Tacopina s-a retras din echipa juridică a lui Trump săptămâna trecută. Trump a cistigat in OHIO cu jumatate din cele doar 15 procente de republicani participanti .adica a fost ales cistigator c votul a doar opt la suta . Pierde alegerile indiferent cine este contracandidatul .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.