85% dintre oamenii de afaceri, afectați

Revoluția fiscală, toxică pentru economie

Schimbarea regimului de impozitare a profesiilor liberale, transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, introducerea impozitului progresiv și alte măsuri pe care noul Guvern pe gândește în așa-zisa revoluție fiscală afectează 85% din oamenii de afaceri chestionați de companiile TrainYourBrain și Frames Media Network, în cadrul primei ediții a “Barometrului semestrial privind perspectivele pieței de muncă”. 12% au afirmat că impactul în sectorul în care activează va fi unul relativ scăzut, în timp ce 3% au declarat că nu au toate datele pentru a da un răspuns. „Transferul contribuțiilor sociale în sarcina angajaților a implicat mărirea salariilor brute (fie prin modificarea contractelor de muncă, fie prin acordarea de bonusuri) în vederea asigurării acelorași salarii nete. Deoarece companiile nu pot fi obligate la mărirea salariilor brute (mediul de afaceri nu a considerat oportun acest transfer), pot apare dezechilibre în piața muncii. Mai mult, mărirea salariilor brute presupune un efort administrativ ridicat / costuri suplimentare pentru companiile cu mulți angajați. Totodată, transferul contribuțiilor sociale transmite un mesaj de nesiguranță pentru mediul de afaceri, Parlamentul putând aproba / anula transferul contribuțiilor”, au declarat consultanții Mihai Marc și Alexandra Nicolae, S.P.R.L. Menzer & Bachmann – Noerr Member of Noerr Group. “Frecvența mare a modificărilor fiscale, termenul scurt până la implementarea lor – cresc anxietatea în rândul angajaților și blochează inițiativele de dezvoltare/investiții din partea companiilor/angajatorilor”, a declarat, la rândul său, Nevenca Doca, director executiv resurse umane Banca Transilvania.

Război pe talente

Criza de pe piața forței de muncă se va amplifica în acest an, iar firmele vor duce un adevărat război pentru racolarea de angajați, estimează oamenii de afaceri și specialiștii chestionați. 72% dintre cei peste 150 de oameni de afaceri chestionați estimează că 2018 va fi anul în care să își găsească și să își păstreze angajații calificați va fi o adevărată provocare. Întrebați privind criza de pe piața forței de muncă în acest an, 72% dintre respondenți au declarat că fenomenul se va amplifica în acest an, 22% estimează că situația va rămâne la același nivel ca și în 2017, în timp ce 6% au evitat să răspundă, considerând că, în actualul context macro-economic, este dificil să preconizeze ce se va întâmpla în următoarele luni. “Criza, respectiv războiul pentru talente se va amplifica în 2018. Sunt industrii unde specialiștii sunt puțini, sunt industrii care se dezvoltă așa de repede încât piața nu face față. Războiul nu mai este dus doar la nivel de management, ci chiar la nivel de entry și specialiști. De ce? Piața nu este foarte educată din punct de vedere al resurselor umane, generația Y este o generație dificilă, greu de loializat, foarte interesată de mediul online etc.”, a declarat Loreda Dragomir, Country Manager Romania și Bulgaria Kienbaum, leaderul pieței de executive search în Germania și una dintre firmele de top specializate în consultanță în management la nivel global. La rândul său, Nevenca Doca a spus că “decalajul dintre cererea de forță de muncă specializată și oferta va crește pe fondul creșterii emigrației, pe de o parte, și a angajărilor în cadrul companiilor de stat, pe de altă parte”.

Ce contează mai mult?

Întrebați care vor fi principalele avantaje care vor face diferența între ofertele companiilor, în 2018, 68% dintre cei chestionați au menționat pachetul salarial, 54% au amintit de soliditatea firmei, iar 40% au indicat serviciile suplimentare puse la dispoziția angajaților (traininguri, participări la evenimente etc.). Flexibilitatea programului de lucru (23%) și posibilitatea de dezvoltare și promovare profesională (19%) s-au aflat, de asemenea, pe lista celor mai importante avantaje menționate de oamenii de afaceri și experții HR. “Salariul este și va rămâne important, dar nu mai este atât de important ca acum câțiva ani. Este importantă locația, oportunitatea de a avea work life balance, flexibilitate, posibilitate de dezvoltare și promovare profesională, manageri care să fie si leaderi, etc.”, a declarat Loreda Dragomir. “Investiția în dezvoltarea personală a devenit mult mai importantă, la un anumit nivel, decât câștigul salarial. Tot mai mulți români au înțeles că dezvoltarea abilităților personale, prin training-uri, specializări, work-shop-uri este poate chiar mai importantă, de la un punct încolo, decât salariul și jobul în sine. Cu cât îți dezvolți mai mult abilitățile profesionale, capacitatea de a te adapta schimbării, cu atât ai mai multe șanse să progreseziîn carieră și nu numai. Aceeași abordare încep să o aibă și companiile care investesc din ce în ce mai mult în pregătirea personalului, înțelegând că principala lor resursă în obținerea profitului este cea umană. Iar această schimbare se simte deja puternic în ultimii doi ani și în firmele românești, nu doar în cele străine, până la nivelul IMM-urilor”, a afirmat Alexandru Bălțat.

Cele mai căutate locuri de muncă

Potrivit Barometrului, domeniile care vor atrage cea mai dinamică evoluție pe piața de HR în acest an vor fi IT-ul și retailul. 74% dintre managerii chestionați consideră că vedeta pieței muncii în 2018 va fi sectorul IT, care va continua să genereze cea maidinamică evoluție pe piațaresurselor umane. Pe locurile următoare, în topul reieșit din opiniile investitorilor, s-au situat retailul, menționat de 68% dintre cei chestionați, sectorul construcțiilor (52%), serviciile (48%), sectorul medical/pharma (34%), serviciile de suport (21%) și industria auto, cu tot cu serviciile aferente (18%). “Cred că IT-ul și Retail-ul vor rămâne domeniile cu dinamica cea mai mare și în 2018. La acestea se adaugă toate domeniile de producție care vor continua să automatizeze din procese + sectorul bancar, care va continua să se consolideze prin fuziuni și/sau iesiri de pe piața din România”, a declarat Nevenca Doca. “În 2018, pe fondul continuării creșterii economiceși dezvoltării afacerilor, platformele de resurse umane își vor consolida și extinde serviciile, cu efecte benefice în toate ramurile economiei, inclusiv din prisma productivității muncii”, spune Adrian Negrescu, managerul Frames. “Din discuțiile cu oamenii de afaceri dar și cu angajații reiese, în mod evident, o schimbare de de atitudine în ambele tabere. Privind din prisma angajaților, a trecut vremea când, pentru un salariu bun, mulți erau dispuși să-și sacrifice întreaga zi și timpul liber. Pentru mulți dintre ei, jobul tinde să devină doar un pas, nu cel final, către dezvoltarea personală. Pentru angajatori, salariatul devine tot mai mult un capital, vremea când oricine putea fi înlocuit, dacă nu respecta deciziile angajatorului, fiind pe cale să apună. Într-o piață în care cererea de forță de muncă de calitate este puternic disproporționată în raport cu oferta, echilibrul va putea fi găsit doar în măsura în care ambele părți vor accepta relația de parteneriat, cu toate beneficiile și obligațiile aferente”, a mai spus acesta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

6 Comentarii

  1. Dragnea si-a pus in cap sa reduca cresterea economica cu orice pret!Cu invataturilor lui Valcov laureatul roman la premiul Nobel pentru economie (cu motto-ul:Nobel esti/Nobel traiesti) puse in practica fiscala!

  2. care este legătura dintre titlu şi realitate şi chiar cu conţinutul articolului? revolutia fiscală nu afectează negativ profesiile liberale şi doar aplică facilităţile aferente societăţilor şi la acestea, deci le favorizează. cresterea salariului face ca oferta românească să fie competitivă faţă de cea occidentală , având în vedere că aici cheltuielile personale sunt mai mici şi impozitele de asemenea. singura problemă a României este că statul nu face nimic bun cu banii luaţi.deci vina este a justiţiei şi a organelor de control şi de cercetare.

  3. Cum asa?!
    Pai, Dragnea il lauda pe Darius Valcov, tatucul Programului de guvernare si al „revolutiei fiscale”, spune ca e „un geniu” in Economie, AZI a spus-o!
    Un „geniu” chinuit, probabil!!!
    Masurile din Programul de guvernare sunt ori ANULATE, ori PROROGATE, ori „discutate si uitate”, vorba lui Tudose!
    Ca popicele cad propunerile „geniului” din cimitir!
    Rusine, incompetentilor penali!

  4. Ete o orba n popor: ”Cainele moare de drum lung si pro’stul de grijna altuia ” ! Sa vedem zice chiorul, sa auzim zice surdul !

  5. Este o vorba in popor: ” Cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia ” ! Sa vedem zice chiorul sa auzim zice surdul … !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.