#Rezist nu este al USR PLUS, ci al serviciilor secrete, deci al lui Iohannis

Acum e clar pentru toată lumea:

Așa-zisa criză politică de acum scoate la iveală un adevăr devastator pentru USRPLUS: deși au crezut că mișcarea #Rezist este a lor, acum își dau seama că nici unul dintre ONG-urile acesteia nu este de partea lor decît în măsura în care USRPLUS este în siajul lui Klaus Iohannis!

Dacă mișcarea #Rezist ar fi a USRPLUS, așa cum a crezut majoritatea comentatorilor vieții politice, ar trebui să avem acum în stradă sute de mii de protestatari. Este și amăgirea lui Vlad Voiculescu, care se vede părăsit de toată lumea, în afara lui Mircea Cărtărescu și a soției sale, Ioana Nicolaie!

A mai reacționat în favoarea lui Vlad Voiculescu și filosoful Mihai Șora, numai că, la puțin timp după postarea sa, pagina lui de Facebook a fost închisă, deci conținutul a devenit indisponibil. S-a păstrat, totuși, pentru că a fost reluat de Ioana Nicolaie și de alți internauți.

Iată ce postau cei trei vașnici apărători ai lui Vlad Voiculescu, poate ultimii!, imediat după ce a fost dat afară din fruntea ministerului Sănătății:

Alt susținător al lui Vlad Voiculescu, care era chiar îndrăgostit de el, a fost Gabriel Liiceanu, însă, unsuros cum îl știm, acum tace mîlc, el fiind mereu ba disident post-revoluționar, ba antibăsist post-regimul Băsescu.

În aceste condiții, este demnă de remarcat consecvența soților Mircea Cărtărescu și Ioana Nicolaie, demnă de subliniat frica lui Mihai Șora de efectele postării sale, dar și jalnica indiferență a lui Gabriel Liiceanu.

UNDE SÎNT ONG-URILE #REZIST ȘI DE CE NU-L APĂRĂ PE VLAD VOICULESCU ÎN STRADĂ?

Ceea ce mi se pare însă necesar de lămurit este reacția, mai corect lipsa de reacție a celor din #Rezist după demisia forțată a lui Vlad Voiculescu, pînă mai ieri unul dintre idolii lor.

Nu am nici o îndoială că de a doua zi după alegerile de anul trecut cei din USRPLUS s-au bazat pe iluzia că mișcarea #Rezist este a lor și îi va susține necondiționat. Mai bine zis, USRPLUS a lăsat impresia că #Rezist este „brațul înarmat” al partidului.

Pe această „armă” s-au bazat atunci cînd au intrat în alianța de guvernare alături de PNL, interpretînd greșit faptul că, în ciuda scorului mult mai mic obținut, au primit ministerele cele mai bune și mai bogate, precum și președinția Senatului.

Pe scurt, bazîndu-se pe forța celor ce formau #Rezist, au crezut că PNL le știe de frică și se pregăteau deja pentru viitoarele alegeri, despre care unii analiști naivi spuneau deja că le vor cîștiga.

O iluzie care acum se dezvăluie în fața tuturor, căci strategii din USRPLUS n-au luat în seamă în analizele lor istoria faptelor recente care arată cu totul altceva. Iată cîteva dntre ele.

Acum cîțiva ani, cînd mișcarea #Rezist începuse să devină vizibilă, scriam aici că face parte din fenomenul mai larg denumit generic „ONG-urile finanțate de George Soros” și subliniam o particularitate a acestora: faptul că, în România, ONG-urile acestea au fost subordonate de către serviciile secrete, în special SRI, dar nu numai.

Calculele noastre erau simple: dintotdeauna, serviciile noastre secrete au avut un departament de manipulare și dezinformare (pe care-l au și structurile din alte țări), pe care l-au pus la treabă în favoarea unora dintre jucătorii de pe scena politică. În acest gen de acțiuni au folosit totdeauna banii publici sub spectrul secretizării operațiunilor. Cînd s-a ivit oportunitatea fondurilor uriașe primite de unele ONG-uri de la Fundația Soros sau „puișorii” acesteia, cei din servicii și-au dat seama că va fi mult mai simplu să-și plaseze oamenii în conducerile acestor ONG-uri, astfel încît să formeze o adevărată „armată civilă”, pe care profesioniștii manipulării și dezinformării s-o folosească inteligent, folosindu-se de banii primiți de la Soros!

Aceasta este explicația faptului că, deși mișcarea #Rezist devenise o forță uriașă, capabilă să scoată în stradă sute de mii de oameni, împrăștiați în toată țara, nu avea lideri care să se ridice pe umerii mulțimii! Un fenomen important, căci, de regulă, pe spatele unor astfel de structuri, există mulți oportuniști sau carieriști care profită și se autoimpun ca lideri, unii reușind chiar să dețină ulterior funcții importante la care nici nu îndrăzneau înainte să se gîndească! Un bun exemplu este chiar Revoluția din decembrie 1989.

Ei, bine, nu s-a întîmplat așa ceva nici în marile proteste generate de Ordonanța 13, nici la Protestul din 10 august, care păreau să fie conduse din umbră, beneficiind de profesioniștii pe care nu-i cunoștea nimeni!

Așa se face că, în afara președintelui Klaus Iohannis, nimeni nu a fost acceptat ca lider al „străzii”! În acest sens, celebră a devenit acea imagine cu Iohannis în geacă roșie, prezent între manifestanții #Rezist, fără să aibă alături nici măcar liderii PNL, partid care era considerat „partid prezidențial”. Priviți cu atenție această fotografie și observați că alături de Iohannis sînt doar SPP-iștii, nicidecum Orban, Gorghiu sau alți lideri PNL sau USRPLUS:

Ce s-a întîmplat ulterior nu avea decît să demonstreze un adevăr pe care cei din USRPLUS nu l-au văzut, deși era ușor de sesizat: faptul că președintele Klaus Iohannis i-a chemat mereu la consultări pe cei din #Rezist înaintea fiecărei mișcări importante pe care o pregătea! Lucrurile sînt cunoscute, așa încît nu vom reproduce aici decît cîteva titluri din presă:

Astfel de titluri au apărut în majoritatea ziarelor, pe burtierele tuturor televiziunilor și pe sutele de site-uri ale ONG-urilor. Faptul că o mare parte din voturile obținute de USRPLUS în această perioadă a dezvoltării mișcării #Rezist a venit dinspre „reziști” le-a luat mințile liderilor acestui partid, chiar și atunci cînd fondatorul USR, Nicușor Dan, a fost înlocuit peste noapte cu Dan Barna, moment clar al implicării serviciilor în activitatea USR, lîngă care a fost lipit cu forța și PLUS-ul lui Dacian Cioloș.

Pe cale de consecință, USRPLUS s-a îmbătat cu apă rece, crezînd că, deși nu au structuri puternice în teritoriu, rezultatele surprinzător de bune la toate alegerile se datorează lor. N-au văzut ceea ce vedeau mulți dintre noi: că în spatele lor, conducîndu-le acțiunile, erau structurile! Așa a apărut teoria că USRPLUS este o construcție a serviciilor secrete.

S-a omis însă de către cei din USRPLUS cel mai important lucru: că președintele Klaus Iohannis era deja liderul mișcării #Rezist!

Ce s-a întîmplat acum, odată cu demisia lui Vlad Voiculescu, nu face decît să confirme teoria noastră: nimeni n-a sărit în apărarea ministrului USRPLUS, ca să nu mai vorbim că n-a ieșit nimeni în stradă să-l susțină! Un semn dacă ar fi făcut Klaus Iohannis, „structurile” s-ar fi mobilizat și ar fi scos sute de mii de oameni în piețele publice.

Dacă ar fi fost atenți, cei din USR ar fi observat că, din contră, au existat numeroase proteste împotriva lui Vlad Voiculescu, în care s-au implicat serios chiar autoritățile. Putea să afle asta chiar din „Cotidianul”, unde scriam: „Aceste două situații ne determină să tragem concluzia că, temîndu-se de amploarea protestelor, autoritățile s-au implicat în deturnarea manifestațiilor anti-restricții spre mișcări extremiste, xenofobe și antisemite”. Era clar pentru noi că, în timp ce protestele aveau ca țintă demisiile lui Arafat și Voiculescu, Cotroceniul avea o agendă paralelă.

Pe această agendă paralelă era și Operațiunea „Capul lui Moțoc vrem!”, în care pe tipsie trebuia așezată țeasta lui Vlad Voiculescu. Așa ne-am trezit cu atacul decisiv al al lui Florin Cîțu la adresa lui Vlad Voiculescu, reacția dură a liderilor PNL, care-i amenință deja pe cei care-l susțin pe fostul ministru al Sănătății, și lipsa de reacție a mișcării #Rezist.

În opinia noastră, pe baza acestei analize, criza politică anunțată cu surle și turle de USRPLUS s-a încheiat. Întors din vacanța săptămînală de la Sibiu, Klaus Iohannis nu va face altceva decît să le transmită celor din USRPLUS ce trebuie să facă, adică să stea la căldura guvernării, să accepte sacrificarea lui Vlad Voiculescu ca pe o necesitate și să stea cuminți în banca lor. Cu alte cuvinte, sînt băieți buni doar atîta timp cît stau în umbra PNL, sub papucul lui Klaus Iohannis.

În ceea ce-l privește pe Vlad Voiculescu, ar face bine să fie atent la reacția STS și la dezvăluirile balerinului Baciu, care-i ține locul la minister. S-ar putea să vadă ce i se pregătește dacă nu-și ține gura.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 21
Ion Spânu 1818 Articole
Author

44 de Comentarii

  1. Chiar așa dle Spânu, acest JohanNIX este capul tuturor nenorocirilor românilor, el fiind, de altfel, omul Ocultei capitaliste mondiale prin PPE-ul ticălos de la Bruxelles=forța de șoc (detașamentul de avangardă) al ordinii criminale capitaliste, al ,,capitalismului asasin,, european(NY Times). Bineînțeles prin SECU. Mai e de mirare că această adunătură de trădători de patrie primesc bugete colosale an de an? Lovitura domniei voastre i-a troznit dur/i-a amețit pe toți forumiștii pupincuriști ai SECU care până acuma ar fi trebuit să umple spațiul de comentarii?
    Pe JohanNIX și pe Fritz/ de români îi doare-n șpiț/ Frankenstein face pe duru/ căci SECU îi pupă kooru!

  2. Oare de ce sageata are contur rosu si continut galben ? Prevad ca , de acum voiculescu va fi preluat si laudat de a3 , otvrtv exact ca petrov , udrea si altii ca ei .

    • Pe langa ca esti ceea ce esti, mai esti si pr0st. N-a gasit culorile rosu-alb-verde.

  3. In fine, s-a facut lumina !Elementar, draga Watson
    E bancul zilei!
    Deci Iohannis trage dupa el #rezist,ahha

  4. D’apoi, ce raspuns sa mai lasi … pe cand ciumpalacu-i ciumpalac ?!

  5. FALS! #Rezist este o facatura ong-ista a Comintern, Filiala CIA si Deep Dtate, agentura Söros si a subfilialelor Comintern Paris si Berlin!!! Cele doua facaturi partide de buzunar USr-MINUS au rezultat din colaborarea Directiilor interna-externa
    ale Securitatii, rebotezate, cu Filiala Comintern-Paris, stiut fiind ca cei doi lideri si-au desavarsit indtructia de front la Paris fiind desantati in Romania!!! Gauleiter-ul tine de SD/SS/Waffen-SS/GEG/Comintern-Berlin/Securitate si, colaborarea
    fiind atat de larga, cu papusari diversi poate sa-si faca somnul in Deal, in timp ce con soarta da meditatii transcendentale
    unor Goleme mai mai pline de vana, Golema personala fiind blegita de atata motzaiala…

  6. Dupa cum se vede, sunt un „adept fanatic” al…Golemei, ceea ce inseamna ca legionarii Securitatii ceausiste au dreptate…
    Pe cale de consecinta si legionarii Securitatii ceausiste imi sunt dragi, atat de dragi incat m-as ocupa personal de „core”
    intr-un schimb…ideologic de experienta…

  7. Placa de vinilin cu FDGR si Iohannis nu o bagati, o pastrati doar pentru voi, egoistilor?

    • Dacă pentru Președinte ne spuneți cum îl chiamă, pentru Servicii de ce nu dați nume, că așa doar generic “Servicii” sună patriotic.

  8. 12.28 ,falsul Charlie este BEST ia securist-baso-yohanista de „dreapta” care-si mai zice printre altele si „Didos”, un prostac talamb care pentru a nu se deconspira dejecteaza cate o propozitie, dar mustind de diversiune. Acesta e marsavul provocator care
    indiferent de pseudonimele folosite strecoara permanent diversiunea cu „poporul care are ce a ales” pentru legitimarea ALEGERILOR FALSIFICATE DE SECURITATEA CARE-L PLATESTE…E identic cu provocatorii care spun de Kapo-ul Secu-i din Deal ca
    „a fost ales de popor cu 66%”…Acest scorpion e mic si negru, dar plin de venin…ideologic securist!!!

  9. la ora 12.34 BEST ia securist-baso-yohanista care-mi foloseste pseudonimul, „Charlie” a lovit din nou cu imperturbabila
    marsavie specifica regnului caruia-i apartine!!!Cred ca s-a creat un compartiment special in cadrul Securitatii constituit
    din fostul pasaret al CUIB-ului legionar, „rene/Core/Humoroid/m_a_r_i_u_s” intarit cu cadre staliniste de „dreapta” precum
    „Corector/jagardean/Smarandache/Tica/Zmeul(asta a disparut in stratosfera impreuna cu anagrama ‘meluz’)”…
    Noua linie de izbire a acestor provocatori ordinari ANTISEMITI ai Securitatii e „neomarxismul…satanist al cabalelor”!?!?
    Vor sa scoata BOLSEVISM/COMINTERNISMUL/SECURISMUL din linia de…bataie! E ultima sansa a acestor BEST ii antiromanesti!!!
    Resimt o deosebita satisfactie, i-am obligat pe acesti ANTISEMITI TICALOSI sa nu mai pronunte cuvantul atat de „drag” lor,
    „EVREII”!!! Au incercat sa se disimuleze cu „khazarii/oculta/illuminati/masonii”, dar fiind din nou altoiti au preluat de
    la Filiala Langley diversiunea cu „neomarxismul…satanist”!?

  10. Excelent, Ion Spânu! Ca de obicei. Dar nu-l mai face pe Mihai Șora filosof. Nu se știe de vreun studiu, vreo reflecție a lui. Ai găsit cumva vreo una? Spune-ne! Altfel lasă-l – un ins depășit care bate câmpii. Vizibil, numai Charlie îl întrece. Niciunul nu a publicat ceva. Ambii văd aberații: Șora modernitate la voiculescu, Charlie ăsta, tot în misiune, vede numai securiști, ca să nu se întrebe cititorii cine-i el.

  11. Doina Prostului vrea să păcălească niște copii. Dacă cititorii Cotidianului ar fi copii! Jalnică minte! Ești prost, dar te bagi. Ce are a face FDGR cu reziștii?Este vorba de dulapul de sibiu, nu de FDGR.

  12. Daca aurolacii #rezist ar fi avut lider/lideri cunoscuti unitatile de elita din mass-media nu mai propuneau ca lider pe unul ca Caramitru jr., Chirila sau alt bezmetic telectual.
    Normal ca gigi-sapca cu pufoaica proletara este bagat in fata acum ca lider, ca doar nu se face sa fie deconspirati cei din CIA-BND sau SRI-SIE.
    Astia, din USR-plus nonvalorile, nu pot aduna mai mult de doua basculante de retardati.
    Ghinionul ONG-istilor este ca fizicianul zeroabsolut este talamb, altfel ar fi prins de mult viteza. Pana-i schimba ONG-istii cipurile, ca sa cante dulapul refrenul, trece momentul.
    Daca ne uitam la toate propunerile legislative regasim acolo opinii ale ONG-urilor, alea reprezentate de ambasade, servicii, alogeni, securici sau imbalsamati politic.
    Doar laturi securiste!

  13. Ce tara jalnica! Serviciile secrete fac politica! Oameni care ar trebui sa fie in serviciul Romaniei, sunt in serviciul grupurilor de interese. Ce gunoaie umane!!!

  14. #REZISTII, tagma simbriașilor și a celor ‘spălați pe creier’ !

  15. Este clar ca lumina zilei; toate firele duc la iohanniSS. El este il capo di tuti capi – motiv pentru care sespendarea sa de catre Parlament, urmata de revocarea prin referendum national reprezinta singura cale pentru eliberarea Romaniei si a poporului roman de sub jugul nazisto-securist.

  16. Toate ONGurile lu Pește au fost vreodată așa singure după capul lor și nu construite de servicii care au exportat rețeta partenerilor-slugi din colonii.
    Așa zisa revoluție portocalie cum o fi apărut … sau Băsescu sau Iohannis.

  17. Prinde la școliți afară, corporatiși, progresiști, minorități, nu pe la oameni de rând. La fel și circul din guwernul meu.

  18. Toate ONGurile lu Pește au fost vreodată așa singure după capul lor și nu construite de servicii care au exportat rețeta partenerilor-slugi din colonii. Așa zisa revoluție portocalie cum o fi apărut … sau Băsescu sau Iohannis.

  19. Domnule Spanu, felicitari pentru analiza!
    Desi se afla acum situat in „pole position”, Iohannis va fi sacrificat fara nicio remuscare atunci cand interesele unora sau altora o vor cere. Sa vedeti ce jocuri de glezne si stanga-imprejur vor face baietii cand SUA si UE se vor poticni, iar Rusia va prinde aripi, ca nu va veni sa credeti ca asta e posibil intr-o tara integrata in structurile euro-atlantice.

  20. Legionarii Securitatii ceausiste au lovit din nou la 12:49 si 12:51, pe sistem banda rulanta, folosindu-mi cu marsavia specifica subspeciei pseudonimul „Charlie”!!!
    O noua clona, proaspat fabricata in Padute, „Tinel”, a fost lansata pe piata ofiterii coordonatori fiind intr-o totala degringolada! De data asta nu mai sunt „cominternist”, ci „securist”, de la „legionari” fiind exclus de col. „Humoroid”, iar la SpP nu e loc de raposatul „jagardean”care l-a imputernicit pe „Zmeul”, aflat in permisie pe…”Valea Oltului” unde o prelucreaza pe „Doinitza”, sa-l reprezinte pe vecie! Ambele aripi ale Securitatii cu vestalele lor…
    Cand l-am trecut pe „JOS PATRIA” la marxisti/bolsevicii fanatizati anticapitalist au sarit cateva vipere de stanca stirbe,
    stiut fiind ca in Confrerie unitatea e de monolit…E in stadiu avansat de cre tinizare ideologica, dar mai are pana il intrece pe „doru popescu/Sokolovici

  21. Gashtile #rezist nu sunt nici ale lui Muiannis nici ale +sri: sunt ale celor care „marcheaza banu'”… ele canta „spontan la ordin” pe bani, chiar daca au fost infiintate de sri + aripa frantzuzeasca a die…
    De aici degringolada asta: securicii au crezut ca e suficient sa infiinteze niste „organizatii civice” care sa actioneze spontan la ordin, dar au uitat sa „marce banu”…
    Pai „obrazul subtire cu cheltuiala se tine”… „beculiada” aia cu „lampasele mobile” consuma curent si asta costa…

  22. Serios!? Dar ce cautau impreuna la miting in frunte cu plavanul de lux?! Toti(usr, us, pnl,#rezist), sunteti niste mincinosi, noroc ca inca mai vedem si citim realitatea de la firul iebii!

  23. „doru popescu”, am vazut ca ai chef de vorba la diversiunea Generalului din Faget si fac un efort urias sa nu tin condt de „dragalaseniile” tale! In ordine, Ceausescu nu a cedat puterea fiind pe culmile puterii dictatoriale, situatie parafata la
    Congresul XIV PCR!!! Ceausescu a fost intr-o stare de arest motivata de tulburarile provocate de „agenturili”, adica de un evantai de servicii cominterniste din Lagarul de Concentrare Comunist in colaborare cu filialele Comintern din Occident… Deci, Ceasca nu-si mai efectua prerogativele, FLITUL cu Iranul fiind semnificativ, din seara de 17 dec 1989 cand a avut loc EXTRAGEREA sa si pana-n seara de 20 dec. NEDAND NICIUN ORDIN!!! Pricepi? A fost scos din…priza! Readus la CC special pt INSCENAREA CRIMINALA cu scoaterea oamenilor muncii la „mitingul de sustinere!?” din 21, provocare ORDINARA pt orice om care se respecta, mai ales intelectual fiind!!! Restul l-am descris repetat, spargerea mitingului cu petarde, statii de amplificare emitand sunete paroxistice, suplimentar apropiindu-se cateva elicoptere in zbor razant, doar unul aterizand pe
    sediul CC, celelalte facand cale intoarsa intr-un zgomot infernal de motoare si producand curenti aerieni care au trantit
    cetatenii la pamant… O mare parte din mitingisti fiind dirijati spre Bdul Magheru la Intercontinental si blocati pentru
    MACELUL prevazut de Söros/Gorbi, Brückner/Gorbi, Ilici-Genocid/Gorbi in noaptea de 21-22 decembrie!!! Asta e „revolta” ta!

  24. Felicitari, dle Spânu: ”În aceste condiții, este demnă de remarcat consecvența soților Mircea Cărtărescu și Ioana Nicolaie, demnă de subliniat frica lui Mihai Șora de efectele postării sale, dar și jalnica indiferență a lui Gabriel Liiceanu.”
    Bune observatii si concizie.

  25. Dintotdeauna, trupele comsomoliste au fost la ordinul bolsevicilor. Asa e si acuma. Trupele comsomoliste de protest sunt la ordinul bolsevicului cotrocean.

  26. Somnoroase pasarele, pe la Deal m-i se aduna, ca sa iti spuna Serviciile, NOAPTE BUNA !

  27. Realitate dovedida USR+ e dintre 15.000 de mari specialisti emanati de coalitia CDR. Noua coalitie si-a dovedit ce poate nimic in afara de gargara. Gargaragii cu diplome la mare universitati, diplome greu de dovedit ca Voiculescu, ZERO barat al coalititiei de dreapta si guvernul meu 15.000 de specialisti speciali ZERO barat. Toate protestele #rezit lupta impotriva coruptiei, ca apara ei legile justitie, gargara PNL si USR+ mult mai corupti decat aia de dinaite si mai prosti.
    Asa zisul protest din 10 august circ violent, tefelistii masa de manevra. USR+ si PNL se urasc intre ei.

  28. Cică Catu a descoperit dezastrul mafiot la M.S. Pe langa numărul umflat de morți covid, Câțu nu vorbeste cum cei de la DSP vând listele de pacienți și medicilor de familie cu 20.000 de euro precum vitele la obor plus faptul că locurile de medici specialiști nu se scot la concurs pe țară și sunt ținute pentru fii de mafioți!

  29. Prima persoana CREDIBILA care a spus la fel ca dl Spanu in presa despre # rezist si usere -a fost dna Mugiu Pipidi A facut-o chiar de mai multe ori explicand-printre altele- de ce # rezist nu are un lider, de ce Nicusor Dan a fost debarcat de la conducerea usere si pus Barna , de ce doar # rezist a participat la evenimentele din 10 August in frunte si usere doar in …multime. Numitorul comun pe care domnia sa l-a invocat de fiece data a fost sursele de finantare ale celor doua entitati , mult disproportionate.Dar si altele , poate chiar mai convingatoare E adevarat ca, la fel ca dl Spanu ( vezi titlul coafat al articolului),si domnia sa nu a spus chiar tot.

  30. De ce ești prost bre ciumete român ?? Chiar nu ai priceput de ce se petrece in țara asta după trei decenii ?? Chiar nu pricepi bre ?? Păi și KWJ și elbaszeszku și iliescu și toți erau și sunt ai serviciilor, sau cel puțin controlați de ei./ Nu vezi bre de toate evenimentele din martie 90 incoace au implicarea in vre-un fel sau altu a serviciilor, a mafiei cu epoleți, care dețin acum nu doar politic, ci și financiar tot ce mișcă in romania ? Trebuie să fii prost de tot sau slugă mizeră, să nu le vezi./

  31. „singur”, ma intreb, de ce m-ai lasat…singur atata vreme sa ma lupt cu bolsevicii stalinisti vanduti Kapo-ului din Deal, dar si al alora ceausisti? Nu ai pic de…”empatie”?
    „doru popescu”, la „baricada” au prestat teroristi de marca in frunte cu cominternistul-NKVD Pedro Romanero de la Bascia
    pe care nu i-au atins tragatorii de elita de la etajele de sus ale „Intercontinental”-ului, in timp ce in jurul lor picau
    tinerii studenti, liceeni si muncitori, crucile lor provocandu-i lacrimile lui „Tica”, pe buna drepte, doar ca-i considera
    manipulat ca si tine „revolutionari”! Trupa FOSTULUI EVREU MAGHIAR SI FOST BASC nu numai ca nu a fost secerata de gloante, dar a si reusit sa treaca de TOATE BARAJELE MILITARE…”ceausiste” instalandu-se pe aliniamentele Puterii la sediul CC!?
    In majoritatea municipiilor s-au organizat MITINGURI DE SUSTINERE pt scoaterea romanilor in strada, la Timisoara si Sibiu
    operand printre altii viitorul General din Faget, cot la cot cu patronul actual al „prostovariei staliniste”, Kapo-ul Secu-i!!! Viitorul General a fost transferat la Cluj unde cunostea toate cotloanele si…subsolurile!!! intrucat psihicul
    le-a cazut ulterior AU FOST ASASINATI in ordine, Colonelul judecator Popa, Pilotul elicopterului lui Ceasca, Malutan, gen.
    Macri, seful sectiei de contraspionaj economic care impreuna cu PRIM-ADJUNCTUL Ministrului Milea, seful Marelui Stat Major
    Gusa, a incercat sa impiedice ordinul descreierat dat de PUCISTUL SEF Stanculescu de scoatere pe strazile Timisoarei, la un miting proceausist a oamenilor muncii din fabricile de la periferii! Aceeasi soarta a avut gen Gusa, dar nu prin glont
    precum gen Milea, de la semidistanta, ci pe baza de cancer osos radioactiv galopant…Flacau, tot in cadrul „revoltei populare” a fost doborat elicopterul cu generalii sefi ai Militiei, Nuta si Mihalea?

  32. „Marele Urs”, cine vorbeste azi de „servicii” in loc de DIRECTIILE REBOTEZATE ale Securitatii e o BEST ie cu atat mai monstruoasa cu cat e convins ca are IQ-ul peste medie!!! Nu este vorba de „mafie cu epoleti”, ci de o organizatie cominternista criminala care continua GENOCIDUL marxist/bolsevic!!! Sa cred ca te-ai trezit partial la realitate? De ce nu-i urmezi exemplul lui „Tica”? De luni de zile „Tica” a inceput treptat sa se distanteze/dezica de IDOLII/MITURILE FALSE… Sau exemplul lui „jagardean” care din mandrie nu-si face mea culpa, preferand sa ne paraseasca definitiv…

  33. Tovarășe Charlie, nu ai niciodată probe, dar ai vorbe goale de nu mai încap în pagină. Nu sperii decât naivii. Ar fi bine ca cititorii să-și dea seama că vorbele goale nu au în spate decât un securism pârlit, care vrea să provoace. Dacă am greșit, spune unde-ți sunt diplomele de studii și ce ai publicat ca să te dai doct? E drept, în simple stupizenii pentru neduși la școală! Că mă asociezi cu unul sau altul nu mă deranjează – că doar realitatea contează. Dar că fugi de răspundere aruncând cu vorbe de doi lei în oricine, se poate vedea negru pe alb.

  34. Asa de transparent e Voiculescu incat nu se vede prin el diploma universitara si de aceea trebuie incadrat la „prostocrati”
    conform normelor recente ale Comintern fatza de recrutii galagiosi si rebarbativi, in Confrerie domnind…”Omerta”! Nenea Spanu o da in bara la…concluzii, vorba Barcagiului, #rezistii fiind in concediu peste un an de zile, de cand Kapo-ul Secu
    a importat VIRUSUL BOLSEVIC chinez, perioada in care slugile de la Sanatate s-au destrabalat in liniste!!!

  35. V-ati adunat ratatilor din PSD ? Hai baieti latrati pentru ajutorul social.Ma, da voi nu aveti pretentii de la voi? Mereu va plangeti, mereu va desconsiderati si mereu altii sunt vinovatii pentru neputinta voastra. V-am mai spus, atat puteti,atat faceti. Zgomot pe teorii ale nimicului. Penibili, penibili. Dar se bucura autorul articolului ca are laudaci.

  36. „Tinel”, limbajul, ticurile si fixismele iti tradeaza multiplicitatea de robot defect din Padurea Faget!!! Inventati intr-o adevarata devalmasie pseudonime ca sa repetati cuvant cu cuvant aceleasi cre tinisme…Eu nu trebuie sa ma legitimez nici in fatza ta si nici a ofiterului tau coordonator…Putzi de la o posta a „Acatrinei/Alatrinei”…Proba idioteniei voastre o dati prin sustinerea grosso-modo a tuturor dejectiilor Generalului din Faget, indiferent pe ce tema, perfect in oglinda cu camarazii vostri de pe „dreapta”…Securitatii care apara cu dintii si justifica toate crimele „prostovanilor” actuali, chiar si pe aspecte care nu i-ar pune intr-o lumina proasta, doar mai greseste omul, nimeni nu-i infailibil, nici macar AGENTII LEGENDATI IN MUNCI…FILOSOFICE! Cand Generalul l-a ridicat in slavi pe COMINTERNISTUL Karl
    Barth si eu v-am dat PROBE sicofantilor din declaratiile BESTIALE ale raspopitului de idolatrizare a ASASINULUI POPOARELOR Stalin!!! Cand i-a facut lobby filosofului NAZIST Heidegger am dat detaliile devenirii acestui criminal de biblioteca, ba chiar si cu ce AMANTA pe post de TEHNICA si agenta de legatura cu EKKI-Komintern…Nu e tupeu ordinar si nesimtire abjecta
    sa „reabilitezi” criminali contra umanitatii?

  37. poate ca … # NIMIC … ca si … usr- … sunt … doar … IN PLUS !!!

  38. doru popescu Cand vei intelege realitatea va fi prea tarziu. Si asa ai imbatranit inchistat in trecutul de haur al Romaniei,cel cu daci liberi si ceausisti penibil de mediocri.

  39. Tovarasul cartarescu si-a pierdut „speranta”in Utopii,una draga dinsului fiind Vlad Voiculescu utopicul spre o sotietate perfecta si sa nu ne intrbam cum mergea spre ea,caci incepind de la filmul inractional Reteaua laudat de Macovei in fata leprelor Ue,trecind prin distrugerea impantului romanesc de orice fel de natura a concura -vezi doamne, clinicile vieneze si etc.,prin intentia privatizarii sanatatii publice ,de unde si conflictul mocnit cu firma de uregente „romaneasca’ a lui Arafat, ajungind pina la dezinteresul fata de arsii di timpul sau, acest Utopic ,da, se credea in societatea perfecta a nefacutelor!Dna Iona, sosia dlui caratrescu arata ca era cinstit,transparent,uman ,nu a mentionat si viteazul vitejilor si bine a facut:caci ne lamureste musiu Sora filozofardul,adica, avea atita presiune pe umerii sai de baiat rivnit de Liicheanu, incit si coruptii PSD,PNl si strada, si toti securistii il inconjurara si facura sa predea/delege Andreei Moldovan toate atributiunile, asa incit Utopicul nostru ramase sa se gindeasca cum devine o Utopie in care nu muncea deloc!In final, omul in geaca rosie este clar ca nu era „utopic”el isi construise demult „utopicii rezisti”care vedeau sothietatea perfecta doar cind vroiau ei,privind prin ochean in spatele distinsului in geaca rosie,pazit de distinsii sepepisti,ca orice ocheanoman vigilent si dresat in ocupatiunea sa de revolutionar-rezist.Intr-adevar, useristii plusisti,au scontat gresit pe cine este stapinul inelelor,nu ei- acest Barna o camila proasta,acest Ciolos un sobolan de desrt, si cine credeti?schiorul nostru brav, sportiv, cu echipament donat din fraudele lui Hapau si Gherghe!Pt.ca orice frauda este buna cind este sa echipam schiorul, sau rezistul-in misiune operativa cu geaca rosie in piata!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.