Rezoluția împotriva Ungariei îi irită pe politicienii români

Rezoluția Parlamentului European pentru declanșarea Articolului 7 din Tratatul UE împotriva Ungariei, acuzată de încălcarea statului de drept, i-a nemulțumit și pe politicienii români. Aceștia au reacționat la decizia legislativului de la Bruxelles, unii considerând-o un semnal de alarmă pentru România, în timp ce alții cred că decizia este o greșeală.

Decizia declanșării procedurii de sancționare a Ungariei a fost o premieră pentru Parlamentul European. Articolul 7 din Tratatul UE este cea mai aspră sancțiune care poate fi aplicată unui stat membru întrucât prevede suspendarea dreptului de vot al acestuia în Consiliul European. Aceeași procedură a fost declanșată înainte și împotriva Poloniei, însă decizia a fost luată de Comisia Europeană. Executivul de la Budapesta este acuzat de rele tratamente aplicate imigranților, pentru că a îngrădit libertatea presei și a ONG-urilor, și  a atentat la independența justiției. Guvernul Ungariei va putea să conteste rezoluția în fața Consiliului UE.

Decizia reprezintă un dublu standard”

Unii politicienii s-au arătat indignați de rezoluția care vrea să sancționeze Ungaria. Europarlamentarul ALDE, Norica Nicolai consideră că decizia reprezintă un dublu standard în evaluarea statului de drept. După părerea mea, din punct de vedere politic este o greşeală pentru că au fost o serie de probleme cu care a fost confruntată Ungaria şi o serie de observaţii pe care le-a făcut Comisia Europeană s-au realizat. Mi se pare absolut nefericit aleasă această soluţie şi în special faptul că este a doua ţară din estul Europei care se confruntă cu astfel de poziţii. Această decizie, după părerea mea, reprezintă un dublu standard în evaluarea statului de drept între statele membre. Probleme cu privire la justiţie s-au întâmplat şi în Slovacia şi nimeni nu a avut vreo observaţie cu privire la această chestiune. Cu o situaţie de derapaj se confruntă şi Italia şi nimeni nu are nicio observaţie cu privire la această chestiune.”

Comunismul a murit, dar practicile lui nu”

Opoziția a atras atenția că rezoluția Parlamentului European împotriva Ungariei reprezintă un semnal de alarmă și pentru puterea de la București. Interesantă și semnificativă această decizie. De conținutul raportului Sargentini ar trebui ca toți decidenții politici de la București să ia act cu mare seriozitate. Ceea ce este acum important, dincolo de parcursul Ungariei, la începutul lunii octombrie România va intra în discuția Parlamentului European. Și dacă se merge pe ideea că aici se desfășoară lovituri de stat, iar toate semnalele, transmise pe toate căile, în legătură cu atacul la justiție nu sunt luate în considerare, iată că state precum Polonia și Ungaria, nu au reușit să scape de această procedură deși lobby-ul făcut de cele două state pentru a contracara acest demers a fost unul extraordinar și iată că nu au reușit. Nu știu în acest moment cine din România are credibilitate măcar să se apere în condițiile în care se ia decizia pentru a se porni aceste proceduri. (…) Politicienii de la București ar trebui să fie atenți la votul din Parlament și să citească cu atenție raportul Sargentini.”, spunea eurodeputatul PPE, Cristian Diaconescu pentru digi24.

Și președintele PMP, Eugen Tomac este de părere că rezoluția trage un semnal de alarmă asupra faptului că pentru statele foste comuniste pericolul de a abandona democrația este mare. Cred că aceste instrumente pe care le regăsim în Tratatul de aderare la UE sunt prevăzute tocmai pentru a evita situaţii în care este pusă Ungaria astăzi. Situaţia în care s-a ajuns arată un lucru cât se poate de evident pentru vechea Europă, şi anume că în ţările unde a bântuit comunismul, încă mai există lideri care confundă setul de valori la care am aderat şi încearcă să îşi menţină puterea aplicând practici care izvorăsc din vechiul regim. Comunismul a murit, dar practicile lui nu, şi atunci, după Polonia, iată o altă ţară din estul Europei este sever sancţionată de Bruxelles. Nici România nu este departe în ceea ce priveşte înţelegerea mecanismelor democratice dacă ne uităm la repetatele abuzuri pe care le-a făcut puterea actuală.” Despre incidentele de la protestul Diasporei din 10 august, Eugen Tomac este de părere că Parlamentul European poate face recomandări și poate pune accentul pe abuzurile săvârșite de autorități.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Ungurii l-au belit pe Soros, de acolo li se trage. Daia zice de libertatea ONG-urilor care au fost incalcate in Ungaria. Cretinii de la Bruxelles nu au tras nici o concluzie cu Brexitul. O sa ajunge sa plece si alte tari din UE.

  2. asta este dovada, asa este reprezentata Romania, asta este politica Romaniei, astea sunt oamenii, cu astea defilam, ……………este de vina Europa? este de vina Ungaria ?…………..Daca noi suntem reprezentazi de prosti inseamna ca tot poporul e PROST1

  3. Normal că îi irită. Noi nu avem un Viktor Orban, în jurul căruia cetățenii sunt uniți și se simt conduși și protejați de el. Noi suntem ca o haită de câini vagabonzi hămesiți, castrați și abandonați, care se mănâncă între ei de foame, incapabili să facă altceva decât lătratul la lună. Iar șeful haitei, nu se poate apăra nici măcar pe el.

  4. Prietenii pentru O Societate Deschisa sint un cancer social similar cu propaganda cretino iezuita , o avangarda a intereselor Corporatilor hraparete in estul Europei . A-i tolera este sinucigas .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.