Comisia juridică a Senatului a aprobat, marți, solicitările Justiției privind începerea urmăririi penale a senatorului UNPR Gabriel Oprea și, respectiv, de reținere și arestare preventivă a liberalei Doina Tudor, transmitre AGERPRES.
În ceea ce privește începerea urmăririi penale în cazul lui Gabriel Oprea, au fost 6 voturi ”pentru” și 5 ”împotrivă”. Pentru reținerea și arestarea Doinei Tudor s-au înregistrat 9 voturi ”pentru”, unul ”împotrivă” și unul a fost anulat, potrivit unor surse din comisie.
Comisia juridică urmează să întocmească rapoartele care vor merge în plenul Senatului.
Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut, săptămâna trecută, sesizarea Senatului pentru începerea urmăririi penale față de Gabriel Oprea, în dosarul în care sunt cercetați foști șefi ai DIPI, fostul vicepremier fiind acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
Tot săptămâna trecută, șeful DNA a cerut sesizarea Senatului pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatoarei Doina Tudor, acuzată de complicitate la luare de mită.
Ea este anchetată în dosarul în care fostul său soț, Daniel George Tudor, este cercetat pentru luare de mită, la data faptei președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară.