Peste 600.000 de imobile au fost cadastrate gratuit de la începutul anului, printr-un program început în 2015.
Ceea ce trebuia să fie un ajutor pentru români s-a transformat într-o dramă pentru mulți. Sute de mii de români s-au trezit în acte cu terenuri lipsă și puse pe numele altor persoane. Asta pentru că unele companii au făcut cadastrul din birou, pe hârtie, fără a merge pe teren.
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, a spus, în acest context, la B1TV, că ”problematica este reală, din ce cunosc, n-aș vrea să mă pronunț cu privire la amploarea problemei, este în derulare un amplu audit pe întreg sistemul, pe toate programele de cadastrare, de către Corpul de Control de la Ministerul Dezvoltării și vom vedea ce găsim acolo, sperăm că găsim lucruri bune, dar, din informațiile pe care le mai avem (se confirmă informațiile n.r.). Nu pot să mă antepronunț, se va proceda în consecință”.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Ca foarte multe care le-au facut in parcursul anilor acesti guvernanti ,au reusit si asta acum. Ma intreb pana cind poporul asta se va multumii doar sa intoneze imnul national, fara sa aplice textul practic ,asa cum suna el ?
Cadastrat, intabulat si vandut deja, si nu mai ai ce sa faci. Ar trebui sa le ia capul alora.
ce spune ungurul este doar varful aisbergului…asta este una dintre problemele fundamentale ale Romaniei postdecembriste, s-a procedat la furt calificat si desproprietariri (incepand chiar cu titlurile de proprietate!) si la cadastre fictive din avutul altora…totul sub tutela primariilor si a derbedeilor politici…asta a fost prima josnicie a „justitiei” postdecembriste…si cate au mai urmat!…jaf calificat si „legal”!
De ani de zile dai bani grei, era anii trecuți 100 euro pe lot. Am dat în Banat, tot pentru o documentație, pus în posesie pe un teren slab 1700 euro pentru “LOCALIZARE INCERTĂ”. Cu moșia noastră i-au împroprietărit primarii pe votanții, care l-au vându pe mărunțiș la un italian, de care se plâng acum că are 2000h. De 36 de ani se strigă în gura mare ROMÂNIA-I DE VÂNZARE. Ungurii au primit toți pe vechile amplasamente.
Nimic nou. Cei care au beneficiat de gratuitate sunt cei pentru care s-a facut legea gratuității ca hoții să devină mari proprietari pe gratis. Din 1991 până în 2008 când am obținut hotărâre judecătoarească m-am luptat pentru o grădină 2000 metrii pătrați sat Săcădate Avrig. Au mai multe interdicții î timp de blocare a activități de intabulare pentru verificări gen Cseke. În acea perioadă când la cadastru era blocat s-au împroprietărit fata lui Băsescu pe 300 h, un prieten ce lucrase la Ferma partidului și unguri din Ardeal și Ungaria În 2019 am reușit să identific cu topograful o zonă la margine. Partea mea era ocupată de rude printr-un topograf habarnist. În 2023 pus în teren. Junglă teren pășune și livadă pădure cu junglă. Totul e cu dedicație
Șorțulețe eduKKate PERNICIOS prin firmele astea DELABRA(N)TE de cadastru, măR🤮g…
● guitZă- mElena PoMpa 1 – florii pietre -guitZă ●
Si justitia, politia, procuratura platita regeste de ce nu face nimic sa termine cu aceste firmulite si administratorii lor? Puscaria pe viata sau mai bine confiscate toatea verile si toate aceste firmulite talhare desfiintate.