România a ratat după ce a condus cu 2-0

Echipa feminină de tenis a României a ratat calificarea la turneul final al competiţiei Billie Jean King Cup, după ce a fost învinsă de echipa Sloveniei, cu scorul de 3-2, duminică, la Koper.

Sportivele noastre au avut 2-0 după primele partide de simplu, dar le-au pierdut pe următoarele trei, irosind mai multe şanse de a obţine victoria.

Diferenţa a fost făcută de meciul de dublu, în care Irina Bara şi Monica Niculescu au fost învinse de slovenele Kaja Juvan/Tamara Zidansek cu 4-6, 6-2, 6-4, duminică, după ce jocul fusese întrerupt sâmbătă din cauza ploii la scorul de 3-3.

Bara şi Niculescu au reuşit să câştige primul set, cu 6-4, dar l-au cedat pe al doilea fără drept de apel, cu 2-6. În decisiv, româncele au avut de două ori avantaj cu break (2-1 şi 3-2), dar nu au reuşit desprinderea.

Echipa României avea 2-0 la finalul zilei de vineri, după ce Ana Bogdan învins-o dramatic pe Kaja Juvan, cu 3-6, 6-3, 6-4, iar Jaqueline Cristian a trecut de Tamara Zidansek cu scorul de 6-1, 4-6, 6-3.

Sâmbătă, Ana Bogdan a fost învinsă de Tamara Zidansek cu 3-6, 7-6 (7/4), 7-5, după ce românca a avut 5-2 în decisiv, iar Jaqueline Cristian a fost întrecută de Kaja Juvan cu 6-2, 6-4.

Echipa României, condusă de căpitanul nejucător Horia Tecău şi antrenorii Alina Tecşor-Cercel şi Daniel Dobre, a fost alcătuită la acest meci din Ana Bogdan – locul 58 WTA la simplu, 273 la dublu, Irina Maria Bara – 234 la simplu, 122 la dublu, Jaqueline Adina Cristian – 180 la simplu, 529 la dublu, Anca Alexia Todoni – 719 la simplu, 988 la dublu şi Monica Niculescu – 42 la dublu.

Căpitanul nejucător al Sloveniei, Andrej Krasevec, a contat pe Tamara Zidansek – locul 102 la simplu, 53 la dublu, Kaja Juvan – 121 la simplu, 467 la dublu, Nina Potocnik – 266 la simplu, 535 la dublu, Pia Lovric – 572 la simplu, 660 la dublu, Ela Nala Milic – 1.090 la simplu.

Singurul meci anterior dintre cele două echipe a avut loc în anul 2000 şi a fost câştigat de Slovenia cu 3-0, în Spania, la Murcia, în Grupa I a zonei Europa/Africa.

Recomanda 1
Author

9 Comentarii

  1. Partida De FED Cup a fost pierduta de Ana Bogdan, care n-a putut inchide meciul la set pentru ea si 5-2, apoi 5-3 si serviciu, mai apoi 6-5 si in final in tie break unde a fost aeriana! Dar nici Jackline n-a mai facut un meci bun cu Juvan. De dublu ce sa zic, Niculeasca cu jocul invechit si greseli aiurea, iar fatuca copil Irina, n-are forta!!

  2. Mai mare rușinea!
    Bătuți de o zisă „țară” cu o populație de 10 ori mai mică decît a Mioritistanului!
    Doar că ăia-s catolici, iar mioriticii-s BORîți……[RromBurak, frate cu Borât]

  3. Domnule Tecău dacă ai demnitate dați demisia! Nu ai nici o treabă cu meseria de antrenor. Nu stii sa mobilizezi jucătoarele. Ai fost un mare tenismen dar nu și antrenor. Am vazut toate meciurile. Antrenorul slovenilor a știut să mobilizeze jucătoarele. Diferența enormă.

  4. Unde este „marea valoare” Sori Cârstea,nu joacă pentru România? Ce spune CTP? Sau „iubi” înseamna altceva decât România?

  5. Da, și câte puncte s-au pierdut după deplasările pripite ale lui Moni de la fileu, neacoperite de Irina in spate, in loc sa se astepte momente mai clare si mult mai sigure. O greseală pe care sigur Tecău a văzut-o si nu a luat nicio măsură. Una peste alta, adversarele au fost mai sigure si mai relaxate în zâmbete încă de la inceput si nu cred ca înălțimea sa CTP, va mai da vina pe pitica Bara, cea de 1,64, sau pe Horia, cel cu multe GS cucerită la dublu, care nu avea sa-l asculte când a făcut echipa, pe el, copilul de mingi care a fost. PS: Meciul s-a pierdut la simplu, in a doua zi !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.