România și Soroș: ceea ce era de demonstrat

1. George Soros a fost și este un personaj controversat. Open Society a urmat același statut. A pus în aplicare proiectul său de implementare a democrației concepută de el sau de cel (cei) pe care îi reprezintă. Romania, Ungaria, Muntenegru și multe alte țări au devenit laboratoare politice de elaborare a democrației de tip Soros.

2. Niciodată Open Society și George Soros nu au susținut că urmăresc un proiect global conectat și dependent de un proiect global și coordonat de democrații americani.

3. În Romania, toate acuzațiile la adresa rețelei Soros au fost respinse cu dispreț pornind de la argumentul că este vorba de un sprijin acordat societății românești și nu reprezintă un proiect extern. Românii sunt mediocri că nu înțeleg altruismul lui George Soros, iar cei care au bănuieli sunt inculți sau de rea credință! George Soros, Open Society și Universitatea Central Europeană instruiesc tineri pentru a sprijini democrația autohtonă și insituțiile statului roman, susțin apărătorii fundației și ai miliardarului.

4. Niciodată George Soroș nu a făcut o delimitare netă între proiectele fundației sale și interesele economice ale miliardarului. Abia mai tîrziu am putut vedea că granița între părerile miliardarului, poziția fundației și acțiunile și proiectele Partidului Democrat există o asemănare. Cînd mai mare, cînd mai mică. Pe alocuri, chiar o identitate.

5. La Forumul de la Davos, George Soros avea să declare:

”A venit vremea ca Fundația pentru o Societate Deschisă să treacă la un plan ambițios de a construi pe baza acestei fundații o nouă și inovatoare rețea educațională de care lumea are cu adevărat nevoie. Se va numi Open Society University Network. Va fi deosebită. În primă fază, va conecta mai bine o platformă internațională pentru educație și cercetare la rețeaua existentă. În a doua fază, se va deschide către alte instituții care vor să se alăture și se califică pentru asta. Am implementat deja prima fază. Avem, cursuri comune pentru studenți din diferite părți ale lumii, avem proiecte comune de cercetare”.(George Soros, Davos, 2020)

6. ”În primă fază, va conecta mai bine o platformă internațională pentru educație și cercetare la rețeaua existentă. În a doua fază, se va deschide către alte instituții care vor să se alăture și se califică pentru asta”. Adică fundația si rețeaua își vor extinde ”producția” de politicieni și activiști croiți după gîndirea și viziunea democrată a miliadarului. Pe banii fundației sau pe banii unor guverne naive din diverse țări se va pune la punct o formare de proporții mondiale a politicienilor pregătiți în același tip de universitate și cam după același proces instructiv.

7. ”Consider că OSUN este cel mai important și mai trainic proiect din viața mea și mi-ar plăcea să fie aplicat cât mai sunt în viață. Sper că cei care îmi împărtășesc viziunea să mi se alăture și să transformăm asta în realitate”, a spus George Soros cu același prilej la Davos.

8. Adevărul publică știrea conform căreia SNSPA ar putea deveni parte a rețelei internaționale: “George Soros a afirmat că noua reţea de universităţi va primi fonduri în valoare de un miliard de dolari. OSUN va fi coordonată de Universitatea Central Europeană (CEU), pe care George Soros a fondat-o, alături de Colegiul Bard din SUA”, precizează SNSPA, conform Edupedu. Din Consorţiul Civica fac parte, pe lângă SNSPA, Universitatea Central-Europeană, fondată de Soros, London School of Economics sau Stockholm School of Economics”.

Fostul Stefan Gheorghiu al Romaniei, devenit SNSPA, organizatorul dezbaterii finale pentru alegerile prezidențiale, devine astfel un laborator de pregătit politicieni după criteriile OSUN. Adică ale Universității Central Europene de la Budapesta. În curînd în politica românească vor fi mai mulți sorosiști cu diploma și mai puțini sorosiști agățați sau pregătiți ”la locul de muncă”.

9. George Soroş este un personaj controversat, cunoscut pentru mai multe atacuri speculative asupra lirei sterline sau economiilor din Asia de Sud-Est. Că studenții se vor pregăti pe banii economiilor din țările afectate de atacurile lui George Soros nu înseamnă nimic. Cel puțin pînă la instalarea în guvernele acestora a unor tineri prelucrați și pregătiți de OSUN.

10. Cum se poate obține o creșetere a influenței rețelei Sors în diverse țări? Tot la Davos, în zilele trecute, George Soros avea să declare:

”Cei oprimați se revoltă. Vedem asta în toată lumea. Cea mai de succes revoltă a fost in Hong Kong, însă a venit cu un preț mare: ar putea să distrugă prosperitatea orașului. Nu are lideri vizibili, dar totuși atrage majoritatea copleșitoare a populației. De la această observație am plecat când am auzit despre mișcarea spontană a tinerilor împotriva lui Matteo Salvini, fostul dictator închipuit al Italiei. Au decupat cartoane în formă de sardine și au spus ”sardinele împotriva lui Salvini” și au mai spus că sunt mai multe sardine decât rechini ca Salvini, deci sardinele vor învinge. Sardinele sunt versiunea italiană a unui trend condus de tineri. Asta mă face să cred că tinerii de azi ar putea găsi o cale de a înfrunta dictaturile naționaliste”, a spus Soros tot la Davos.

11. Valul de proteste #Rezist din Romania are o legătură cu viziunea lui George Soros? Ieșirea lui Klaus Iohannis în geacă roșie împotriva guvernului Ponta reprezintă o rețetă germană, una de tip PNL, SRI sau de tip Soros și Open Society? Dar isteriile grupului Dide, Ceausescu, Mălin Bot, Angi Serban au aceeași origine ca și susținerile acestora? Un lucru este cert: La protestele din Piața Victoriei au fost prezenți aproape toți sorosiștii de vază și cei de ultimă generație.

12. Trebuie să observați asemănarea șocantă a discursului lui George Soros despre Donald Trump cu cel al lui Klaus Iohannis pe seama PSD și a lui Liviu Dragnea:

”Președintele Trump este un escroc și un narcisist notoriu care vrea ca lumea să se învârtă în jurul lui. Când fantezia de a deveni președinte i s-a îndeplinit, narcisimul său a ajuns la o dimensiune patologică, a trecut de limitele impuse președintelui prin Constituție și a fost supus impeachmentului. A reușit să-și facă mulți adepți, care au fost seduși de lumea lui paralelă. Asta i-a transformat narcisismul intr-o boală malignă. A ajuns să creadă că poate impune această realitate paralela nu numai adepților lui, ci realității însăși”.

Dacă George Soros poate să vorbească așa despre Donald Trump, de ce n-ar vorbi și Klaus Iohannis la fel despre liderii PSD și despre distrugerea acestui partid?

13. Rememorînd rolul jucat de oamenii lui George Soros în diverse momente ale evoluției politicii din Romania suntem obligați să ne întrebăm un lucru. A fost Romania un poligon politic pentru un experiment al Fundației Soros și al Partidului Democrat?

14. Proiectul global al Fundației Soros îi aparține numai lui George Soros, aflat acum la vîrsta senectuții avansate?

Importanța atribuită protestelor de pretutindeni în filosofia politică a unui nonagenar ne obligă să ne întrebăm dacă nu în spatele său operează un grup politic american ? Nu cumva George Soros a rămas doar un simbol, o marcă și o sursă financiară?

15. Confruntările isterice și neobosite din Romania sunt rezultatul aplicării unui proiect poltic sorosist? Toate ideile agresive ale grupării Iohannis-#Rezist -PNL- USR par mai degrabă o aplicare a viziunii sorosiste despre democrație, alegeri, stat de drept și combatere a oricărei forme de patriotism, catalogat rapid ca premisă pentru o ”dictatură naționalistă”.

Recomanda [votes_up id=488892]

93 de Comentarii

  1. Proiectul sorosist l-am vazut primele dati in Romania la Cluj, in 1991 -1993, 1997 sau 1998, cand exista sponsorizare afisata Soros, la Conferinta/ Congres/ Meeting Microchirurgie, care afirma ca sustine medici valorosi si invita la burse externe platite de Soros. Receptivi si sustinatori verosi, initial, au fost numai mediocritati, organizatorul ajuns chiar rector distructiv. Am fost invitata sa semnez in “Cartea de oanoare” a Fundatiei Soros si am refuzat, pentru ca ceva nu era in ordine dpmdv. De atunci atentia mea asupra societatii in general, si influenta bursiera sorosista m-a adus la concluzia, ca interesul generos al Fundatiei Soros era de fapt profund distructiv.
    Peste ani, 20-30, intreaga societate intelectuala promovata si sustinuta in fiecare domeniu, era atarnata la brelocul sosrosist. Din cati am observant, si am incercat sa observ cat mai mult, erau persoane mediocre, megalomane, dispuse la orice pentru a parveni. Asa s-au ocupat in timp pozitii cheie din toate domeniile vizibile in Bucuresti. Mai grav decat o epidemie!
    Consecintele evidente sunt gramada pe rezultat: la noi, Romania
    Cauza este atat intern cat si extern.Dar multe tari, au avut foarte mare grija de tara lor, in aceleasi conditii !

  2. Problemele romanesti nu sunt pt. partide sau naimitii lor, nici pt. „patriotismele” locale si mai ales nu sunt pt. cei cu sange si gene incerte, chiar daca vorbesc si au nume romanesti; ele nu se discuta cu ura.

  3. „ileana”, din acest comentariu retin ca nu esti marxita bolsevica hidoasa „Rollason” si ma bucur, cum ma bucur ca mai sunt si altii care au constatat implicarea bolsevicilor miliardari americani si a „universitarilor ” marxisti in propagarea voalata de idei marxist/bolsevice. Garda pretoriana a lui Marga ma mascareste cand aduc in discutie acest adevar.Problema ta e ca nu incerci sa aprofundezi, sa fortezi o concluzie la indemana, ce ii motiveaza pe acesti ticalosi care nu se potolesc, nu se rezuma la ascunderea realitatii, ci fac o propaganda SCELERATA ca sa se repete catastrofele organizate de comunistii lui Marx! Crezi ca sunt de capul lor si motivati doar de miliardele „capitalistilor”? Crezi cumva ca „etnia” si miliardele ii motiveaza pe miliardarii ROSII? Cu peste 100 de ani in urma prasirea teroristilor viitorului se facea in mici asezaminte private, izolate prin munti si paduri, treptat temporal fiind trimisi la universitati private sub control bolsevic!!! Pentru viitor iti sugerez sa lasi rolul metaforic al „fripturilor” si pe cale de consecinta a fripturistilor,
    pentru ca nu astia sunt esemtiali, doar niste unelte ale unora care ar putea manca un milion de fripturi la pranz, dar sunt vegetarieni, Cauza avand nevoie de ei cel putin un secol,vezi stalinistul Sora. Fac doar o incercare sa te convertesc fiind constient din trimiterile tale la cei 2.000 de bilio/trilionari ca reflexele insusite in epoca de aur te apasa…

  4. nu soros este problema. cei care pun botul la mirajul unei lumi bolnave, la fel ca soros, adica ecoul, reprezinta problema majora. sintetizind o concluzie, gena umana autodistructiva este prezenta si vioaie. soros nu este in stare sa construiasca in afara tiparului ierarhic unde se vede in virful lantului trofic. o viata ratata. ierarhia a distrus umanitatea si este masculina pina in maduva oaselor si a fost creata de muschi si nu de minte/suflet. intotdeauna progresul este rezultatul cooperarii pe orizontala. de asta le este frica lui soros si gastii sale. si de aceea va cauta mereu sa abureasca, sa prosteasca, sa minta pentru ca tinta lui nu are legatura cu oamenii ci cu propriile interese.

  5. Inca de la incep.sec.trecut prin „bunavointa filantropicii”Ford, Carnegie,Rockefeller au finantat masiv educația publica ,in 1950 o a doua comisie a congres.american, descoperea operațiunile subversive ale ac. fundații, îndreptate în direcția promovării relativismului moral, a subminării ideilor de patriotism, suveranitate națională, moralitate creștină, etc. În schimb, susțineau fundațiile, într-o societate modernă, ideile colectiviste erau inevitabile pentru o pace eternă.Dupa 89, intelectualii au plecat prin vest si SUA sa ia lumina au descoperit stupefiati nu un liberalism sanatos ci comuniști universitari, care le explicau de ce socialismul a rămas în continuare o idee excelentă.In 89 vrednicul Soros a patruns aici deja prin GDS,a ajuns interfata CEE Trust ale ac.”fundatii americane”,astfel incat se opereaza la vederea noastra oarba orginea financiara si idelogica a razboiului cultural purtat de coloana a cincea a globalismului socialist!Open Society Found.acum Fund. pt Dezv. Soc. Civ. finanta direct si indirect ,acum vrea”proiecte” si-si „dezvolte”finantarile pt. ecologismul stangist, corectitudinea politică, marxismul cultural și întreaga demoralizare a soc.,deversand o abundenta de progresivism-colectivismt.”Neosocialismul”venit din Apus a facut ca”probl.noastre fundamentale” sa fie discriminarea „comunității” LGBT, a rromilor, a femeilor, a pers. cu handicap, a săracilor.Platitii ce fac jocurile luiGS pe plan ec.si politic Ioan Piso,Hans Hedrich,Mihail Bumbes,Mihai Mercea ,Principesa Margareta,Gabriel Petrescu,Ciolos ,Plus,USR,SRI,Min Just.,Min Educatiei. Pippidi ideoloaga lui Soros „a nasit”după 2012,”partide noi, cu oameni noi”, care să devină o alternativă la „partidele clasice, considerate corupte și depășite”.Ea l-a lansat pe Nicusor Dan.

    • S-a desfiintat, acum cativa ani, in Argentina, asa ca nu ar fi deloc un unicat. So chiar asta e solutia. Cu reinfiintarea imediata a unui serviciu cu 25% din posturile neo-securitatii, 25% din buget si 10% din cadre; restul de sugatori de buget pt. ilegalitati comandate din afara, la munca (e o lipsa acuta de personal in constructii).

  6. parca termenul este ablatie, la figurat ablatia cognitiva asupra realitatii prin manipulare si sugestii tintite intr-o societate care incet isi reduce capacitatea de a rationa, pt ca ii vin toate de agata…si devin o turma biblica de miei care asteapta fericiti sacrificarea pe altarul celora care-i indruma…in concluzie trebuie construite biseici pt noii sfinti…

  7. „Nastratin”,in comentariul blocat te-am mentionat ca singurul dintre postacii securisti de ambele coloraturi care a surprins sorgintea bolsevica a lui Söros, dar daca zici ca mint, atunci am mintit. Ii mai mentionasem pe cativa camarazi de-ai tai care se dau „antibolsevici”, dar imi resping discursurile antibolsevice numai pentru ca va demasc idolii stalinisti!

  8. E greu sa scrii de Soros fara nicio documentatie,ancheta,date,articole din presa straina,nimic. Sa amesteci totul,rezistii erau ai Sri-ului acum sunt ai lui Soros. Serios!? Si cand va hotarati? Soros l-a bagat pe Dragnea la zdup, Pnl-Iohannis joaca dupa scenariul Open Society. Serios!? Adica suntem colonie,nu? Tare! Soros i-a scolit numai pe rezisti si penelisti,pesedisti nu,astia-s patrioti scoliti la Videle de Dragnea si de Vasilica? Nu vi se pare ca se vopsesc datele ca sa iasa scrierea? Nu vi se pare ca scrieri de genul absolut ca,de exemplu, un partid e creat si dirijat de servicii(Usr) iar altul nu(Psd) e curata manipulare? Adica Ciolacu,Grindeanu,Tudose,Stanescu,Gusa, sunt iesiti din spuma marii? Cand de fapt,acoperitii se calca pe picioare in toate partidele. Ca circul a inceput din „90 cu Iliescu si CFSN. Articolul ar fi trebuit sa raspunda la intrebari nu sa le puna cititorilor. Adica sa-i raspund eu autorului? Pai ziaristul pune intrebari celor care pot raspunde la ele si cititorilor le da analiza lui pe baza datelor,anchetei,analizei facute. Altminteri nu e jurnalism ci cu totul altceva.

    • Tinere, aici se scriu articole si comentarii, nu studii de specialitate; totusi, articolele si comentariile pot ilustra esentialul dintr-o situatie, fara a fi insotite de „documentatie”. Despre #rezist, nu e nicio contradictie intre sustinerea de la sri si de la open society foundation; reteaua # din Romania e sustinuta de amandoua, care (sri si OSF) colaboreaza fb, la incurajarea unor servicii americane, cu care au, amandoua, relatii stranse. Ia nota si de esential, privind „dirijarea de servicii”: in PSD au ramas indivizi dirijati, in PNL sau USR e tot partidul.

  9. Reptilianul Soros este interfața criminalelor familii Rothchild și Rockefeller care conduc masinăria sinistră de război a SUA la care este subordonat NATO, bloc militar agresiv și generator de confilcte oriunde trebuie indepăratați cei care nu cedează resursele țărilor lor. Miliardele „investite” de Soros nu sunt ale lui (nu o să vezi evreu să dea un cent din avere), ci sunt bani din bugetul enorm al CIA. Toată floarea cea vestită a USR, capii unor instituții de forță, procurori și judecători, „liberarlii” de frunte și consilierii lui Iohannis au fost instruiți de institutele globaliste, antinaționale și generatare de teorii de reducere a populației prim genocid, chiar dacă se ascund in spatele uror false societăți filantropice.

    • L-a auzit cineva pe Iohannis sa emita vreo parere pro sau contra in aceasta poveste in acesti 5 ani? Tacerea sa poate fi interpretata ca o complicitate.

  10. dl.Ionel Blănculescu,despre Davos: „În următorii ani, probabil vom asista la cea mai perfidă şi ipocrită piesă de teatru global, cu capitalismul actor principal”.Polarizarea masivă bogati si restul lumii,a bogăţiei – aproximativ 2000 de bogătaşi versus circa 5 miliarde de oameni normali s-a discutat,s-a ajuns printre altele si la ideea unui „capitalism cu fata umana”,angajaţilor, furnizorilor, clienţilor neavand cum sa le revina ceva din guvernanta corporativa;adica ne aflam la nivelul Shareholder Capitalism=actionar urmatorul fiind Steakholder Capitalism =suport pt.friptura !Mircea Cosa spune ca „aceste inegalităţi pot conduce la o revoluţionare a lumii”,-ceea ce nu crede aproape nimeni!iar ec.Aurelian Dochis considera ca „sunt nişte bule care s-au spart destul de repede”.Nu se stie cat de repede s-au spart acele bule ,dar e clar ca Ro a devenit „suport pentru friptura”demult.Posibil ca Trump sa fie „infractor”,insa Soros cu baietii lui bursieri si nebursieri ,cu sutele de onguri a penetrat de mult institutiile,legile si societatea dirijand-o drept friptura grasa spre globalisti,si-a pus pionii si piesele la UE de unde dau „ordine”.FB a fost bun pt.Iohannis sa fie ales de 2 ori,servit de STS ,deci?Cine este „infractor”?Soros a otravit parchetele, judecatorii si sistemul judiciar,un anarhist si clica lui intorc pe dos o tara si o desfigureaza pt.grupurile de interese.Ne aflam in ghiara actionariatelor ilegale,ale sutelor de onguri ce hapaie din banul public si ni s-a pus calus in gura !Desi dintr-o trasatura de condei, Soros si clica lui de anarhisti, tradatori trebuie adusi la zero absolut,printr-o lege corespunzatoare, impreuna cu liberalii globalisti in frunte cu podoaba lor nemteasca si izgoniti de la rolul in care s-au pus prin tradare si slugarnicie fata de UE,de cei care conduc RO desi nu sunt alesi! Iohannis si Soros vor putere,anarhie si saracie!

    • Ai si gasit pe cine sa citezi ! Pe pesedistul Blanculescu , un individ de o rautate rara !

  11. Cornel are obsesii! Cei care protestau impotriva PSD-Dragnea-Dancila erau sorosisti si ce mai erau Cornele! Tradatori,haimanale…? Vai de tara asta! Divizata in RAI(PNL) si FOARTE RAI (PSD)!
    Cert e ca nimic nu au facut nici unii ,nici celalti. Nimic bun.
    ȚARA IN CARE PROCURORII si JUDECATORII s-au catarat peste toti si toate. Parlamentul corupt nu-i poate pune in banca lor! Parlamentari,politicieni stati cuminti ca aveti dosare si daca nu aveti le facem repede!
    Sa ne gandim ce legi idioate si hoate au permis unora sa aiba pensii de 3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-14-15 mii de euro!!!!!! UN FURT AUTENTIC! Intr-o tara care are PIB-ul de 5(cnci) mai mic decat al Olandei sau al Germaniei magistrtii au salarii si pensii aberant de mari!! Cine a facut aceste legi si cu complicitatea cui?? Deputatii,senatorii,CCR si alti oameni din justitie!! DECI INFRACTORI!!
    Au plecat cca.4,5 milioane de romani unde au vazut cu ochii. De ce? Raspunsul il are fiecare si e acelasi. Tara e bolnava,ruinată si nu e nicio speranta de bine!
    PS. Propun ca noi oameni de rand sa nu mai fim divizati in sustinatori ai PSD si ai PNL,ai „stangii” si ai „dreptei” ci sa ne unim si sa protestam impotriva celor care au ruinat Romania,unii au contribuit mai mult ,altii mai putin. NU AVEM PE CINE SUSTINE,CI AVEM PE CINE ACUZA pentru jefiire Țarii!

  12. Am vazut cum o mana de oameni bine platiti si sustinuti au atacat constant PSD-ul pe modelul lui Francis Bacon „calomniaza cu indrazneala, pana la urma ceva tot va ramane”. Ce m-a enervat a fost ca Dragnea si PSD-ul i-a luat in seama si de fiecare data au dat inapoi. Nu-mi place ca nu se iau masuri punitive impotriva lor si sunt lasati sa faca zarva. Au atacat oameni si institutii nestingheriti. Toate astea in detrimentul nostru al tuturor. Iohannis si ai lui au pus mana pe tara si ce fac acum prin bataia de joc la adresa parlamentului cu asumari de raspundere ne duc exact in situatia unei dictaturi.

  13. SOROSISTII, HASTAGIENII, tradatorii, PROTESTARARII DE PROFESIE=LA PUSCARIE!alooo, psd, aloo vaslui lui buzatu, alooo, m. geoana??
    aceasta impostoare care dadea mită 5 mii de dolari sa fie eligibilă pe listele psd, trebuie cercetata si judecata pt dare de mită nu pusa sinistra la justitie absolventa de n titulescu la recomandarea lui klem?fara o zi de experienta juridica cu minciuni ca are studii in america, doamna ce si-a bagat divortul in instanta cu cnp cu tot si nu recunostea actiunea, doamna pe care studentii o reclamau ca după lucrarile de examen din luna iunie la 1 septembrie nu adusese notele si nu se stiua promovatii si picatii, mama ministra care a dat telefpnde condoleante de la mama la mama, ministra care a suspendat 3 adjuncti din ziua in care a venit in minister , care semna acte desi era revocata, trebuie anchetata penal, daca nu premierul dancila, presedintele psd si d buzatu pt.complicitate, tainuire, favorizare, LUARE DE MITĂ???cu asa sinistra , justitia a fost ingropata ca si SIPA, LUSTRATIA, MORALA!!pariu ca nici nu stiti ce fonctie noua va primi recompensa????

  14. soros este o existenta trista. asa cum sint toti cei care se gindesc la dobindirea controlului. e un hobby al unor nefericiti care habar nu au de ce traiesc. sa-ti irosesti o viata pentru un astfel de parcurs, este o risipa greu de cuantificat din perspectiva vietii. acesti nefericit confunda existenta lor cu a altora si fiind neadaptati propriilor trairi, cauta sa-i controleze pe alti pornind de la ceea ce ii defineste pe ei insisi. acolo unde soros nu intelege, pentru a fi convingator, va inventa notiuni care sa-i alimenteze orgoliul de creator. sarmanul de el…ar trebui sa avem compasiune pentru astfel de nefericiti.

  15. felicitari ptr articol domnule Nistorescu!
    si ptr efortul constant, tinuta intelectual, abnegatie, perseverenta, curaj!
    un jurnalist de referinta, ramâneti asa, avem atata nevoie de profesionisti ca dvs!

  16. Soros este cunoscut ca un mare ticalos. Il critica pe Trump pentru ca-i este adversar, dar timp de 50 de ani Soros a fost cel mai mare escroc si narcisist al lumii, mult diferit de alti miliardari. Soros a urmarit sa modeleze intreaga lume dupa chipul sau hidos si ideile lui tampite, intreaga lume trebuia sa se invarta in jurul lui Soros. Sociatatea trebuie lasata sa evolueze in mod natural, nu sa vina un escroc imbecil ca Soros care sa o modeleze dupa pofta lui de sarlatan cu imensa lui avere furata de la altii. Mark Zuckerberg macar a inventat ceva de care se folosesc miliarde de oameni, el isi merita averea, dar Soros nu a inventat nimic, ce a adus el omenirii in afara de specula si jaf? Ca a jefuit Banca Angliei si altele? Asta e meritul lui Soros in fata omenirii?

  17. In 1990 , cand toata Europa lesinase de bucurie ca in tarile socialiste comunismul a cazut , am citit intr-un ziar un articol cu titlul ,, Comunismul a fost infrant ! Oare ! ” . Jurnalistul care a scris articolul a fost profetic ! Regret ca nu imi aduc aminte numele publicatie si al autorului , dar au toata admiratia mea !

  18. The Best ia seku imi tine de la 0ra 12:33 un comentariu in „moderare”! Ma plangeam de blocarea unui comentariu anterior
    in care-i zdrobeam pe toti bolsevicii de pe net care spun orice de SÖROS, numai ca e un bolsevic cominternist NU!!!

  19. Inutil este o explicatie intr-o carte, un fel de extreme unde este ceva bun este si ceva rau. Alaturi de genii, mai sunt si multi complexati plini de invidie, lacomie, sete de putere…Multi cred ca ”tot ce e extraterestru Romaniei este bun superior”…Iubiti plaiul, apa si cerul restul se autoelimina prin ceea ce aduna ca individ si popor, asa ca unii jucandu-se de-a Dumnezeul, joaca destinul din Akacha, memoria colectiva, neamul din care se trag. „succesuri”!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.