Sunt peste tot. În tren, în autobuz, în piaţă, pe stadioane, pe câmp, în spatele tejghelelor, la catedră, la rând pentru ajutoarele sociale şi la televizor. Sunt milioanele de români fără dinţi. Alimentaţia proastă, igiena precară şi lipsa banilor pentru a merge la stomatolog. Acestea sunt principalele cauze care au lăsat România fără dinţi.
Cabinetele stomatologice din şcoli aproape că au dispărut. Acolo unde ele mai există, elevii sunt aşteptaţi de un doctor fără chef de treabă pentru că nu-i iese nimic şi de o aparatură uzată moral şi fizic. Numărul cabinetelor stomatologice private, exclusiv private, aproape că-l bate pe cel al farmaciilor, de care te împiedici aproape la fiecare scară de bloc. Numai că la dentist totul costă. Mai toţi medicii stomatologi refuză să încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate, fiindcă acestea oferă fonduri în bătaie de joc. Banii primiţi într-o lună de un dentist din bugetul la care tot românul cotizează ajung pentru extracţia a două măsele şi pentru plombarea a doi dinţi. Consultaţiile şi intervenţiile stomatologice sunt scumpe, pe măsura investiţiilor făcute de medici în aparatură şi în materiale. De aceea, puţini sunt cei care-şi pot permite să apeleze la serviciile stomatologilor, iar numărul celor care rămân fără dinţi creşte de la o zi la alta. Mai puţini dinţi în gură înseamnă mai multe boli. De inimă, de stomac şi de ficat.
Problema României fără dinţi nu a fost niciodată pe agenda vreunui ministru al Sănătăţii. Nici un partid politic şi nici tehnocraţii nu au făcut şi nu fac nimic, dar absolut nimic pentru România fără dinţi. De ce? Pentru că şi partidele, şi tehnocraţii au văzut că România tot muşcă. Chiar şi fără dinţi, România tot poate să muşte momelile lor electorale.
