România, o brambureală multietnică

Reproducem un text izvorât din gândirea agramatului filosof de la ICR. În locul unei înţelegeri a culturii române, textul trădează mai degrabă nuanţe ale unei gândiri ce poate fi socotită antiromânească. De fapt, anti-românescul lui Patapievicvci se pupă perfect cu pro-băsismul personajului. Contorsionatul filosof făcut din fizician are o nouă viziune. În mintea lui, România ar ilustra conceptul de Babylon carpato-dunărean. Lui i se potriveşte. Nouă, nu!

„Strategia Institutului Cultural Român este, de mai mulţi ani, aceea de a promova atât valorile culturale contemporane ale ţării noastre, cât şi bogăţia patrimoniului istoric şi multietnic de pe teritoriul României de astăzi.

Acest patrimoniu a fost însă puţin exploatat până acum, în comparaţie cu efortul exemplar al unora dintre vecinii noştri, care au oferit publicului european mari expoziţii tematice referitoare la cele mai frumoase perioade ale istoriei lor.

România se mândreşte, în plus, cu un trecut care a făcut din ea, adeseori, o prismă ideală prin intermediul căreia poate fi descifrată o bună parte a fenomenelor istorice care au afectat ansamblul continentului european.

În acest sens, Institutul Cultural Român a susţinut reali­zarea unei prime expoziţii de mare anvergură, dedicată artei neolitice şi prezentată în Elveţia în 2008. Prin intermediul acestei arte poate fi înţeleasă calitatea de punte între orient şi occident al regiunii carpatice, rolul acesteia de vector al noilor idei şi al noilor forme artistice, dar, în acelaşi timp, şi admirabila sa capacitate de a sintetiza diversele genuri şi culturi într-o civilizaţie proprie.

Evul mediu, în sensul său cel mai larg larg – de la plecarea din Dacia a ultimului legionar roman până la marile răsturnări social-politice de la începutul secolului al XVIII-lea – este astăzi acela din care dorim să aducem în atenţia publicului internaţional multietnicitatea, dialogul civilizaţiilor, mozaicul de popoare care a trăit, de-a lungul acestor secole, pe teritoriul actual al României.

Ceea ce ne propunem să realizăm este departe de a fi o expoziţie hagiografică şi naţionalistă, ci o poartă deschisă, atât spre Occident, cât şi spre Orient, care, sperăm, va reuşi să atragă un larg public european, care va recunoaşte, ici şi colo, fragmente ale propriului său trecut şi ale propriilor sale rădăcini.

Admirând atâtea comori care fac parte integrantă din patrimoniul lumii slave, al lumii maghiare, al lumii germanice, al lumii bizantine, al lumii otomane, care dintre cetăţenii continentului nostru se va putea simţi în continuare străin din punctul de vedere al unei astfel de retrospective?

Dacă acest proiect va reuşi, se va deschide o mare poartă către cultura românească în general, aducând cunoaşterea şi re-cunoaşterea bogăţiilor milenare ale unei ţări atât de frecvent uitate de marile retrospective istorice europene.

A readuce România în inima Europei este, cu siguranţă, dorinţa noastră cea mai puternică. Aşa cum cântăreţul din Hamelin i-a condus, după cum afirmă tradiţia, pe saşi până în Transilvania, această lucrare de prezentare îşi propune să aducă România în ţara voastră şi, mai mult decât atât, în inima voastră.”

Horia-Roman Patapievici, preşedintele Institutului Cultural Roman

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Vlad Dumitraș 281 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.