România şi recunoaşterea statului Kosovo

Cu ocazia Universității de Vară de la Izvorul Mureșului, Traian Băsescu a revenit la tema sa favorită: politică națională. Acuzat de campanie electorală pentru partidul Mișcarea Populară și, deopotrivă, de intervenții oportuniste, fără consecințe notabile în plan european, Băsescu a pus totuși un accent ascuțit și necesar și în chestiunea maghiară și în cea basarabeană și în cea sârbească.

Nu analizăm acum oportunitatea și inteligența politicii prezidențiale, de altfel cunoscute de publicul acestui ziar, dar legăm avertismentul dat Serbiei de Traian Băsescu de comunicatul ministrului delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David. Cei doi demnitari au avertizat din nou Belgradul că limba „vlahă” nu există, că deschiderea școlilor și bisericilor românești nu mai are nici un motiv de întârziere, iar România nu și-a schimbat poziția și condiționările față de aderarea Serbiei la UE. În acest context, sunt tot mai multe vocile care cer României recunoașterea independenței Kosovo, înainte ca însăși Serbia să facă acest lucru, lăsând România în poziție jenantă atât în fața albanezilor, cât și a Europei. Chiar zilele trecute, premierul Victor Ponta a spus limpede că România trebuie să recunoască Republica Kosovo. Deși mai prudent, Băsescu însuși pare a-i da dreptate în cele din urmă lui Ponta. O tânără specialistă în probleme balcanice și îndeosebi în chestiunile albaneză și română/vlahă, Mona Agrigoroaiei din Botoșani, master în marketing politic, are opinii pertinente, bine articulate, ce merită a fi cunoscute.

„Knut Volaebek, emisar OSCE, e un tip de birocrat din perioada comunistă”

– Knut Volaebek, emisar special al OSCE, a fost foarte mulțumit de drepturile pe care Belgradul le-ar acorda minorităților etnice, în special „vlahilor” din Timoc. Cu ocazia recentei vizite în Serbia, a fost numai zâmbet și satisfacție. Oare nu știm noi ce știe d-l Volaebek?

– Knut Volaebek… M-am gândit la acest funcționăraș al OSCE care, probabil, s-a lăsat influențat, ca să nu spun altfel, de oficialii de la Belgrad, pentru a da declarații mincinoase referitoare la românii din Timoc. Deși nu am trăit perioada ceaușistă, mi-am amintit de ceea ce îmi spuneau bătrânii, cum se făceau raportările mincinoase ale recoltelor în acea perioadă și cum, la un moment dat, un secretar de partid a strigat la toți cei care se pretaseră la un astfel de comportament: “Măi, ați depășit suprafața țării!”. Și Volaebek e un tip de birocrat din perioada comunistă. El suferă probabil de sindromul Munchhausen, în varianta sârbească “Nikolichausen”. Această variantă, în forma sa agravantă, împiedică funcționarul OSCE să vadă clar care este starea reală a minorității românești din Timoc și acceptă toate minciunile spuse de președintele sârb, despre “cel mai înalt standard european și mondial în materie de minorități”.

– Primul-ministru, Victor Ponta, i-a cerut Serbiei să respecte drepturile românilor din Timoc, dar a precizat că România nu se va opune prin veto intrării Serbiei in UE. Un comportament cu mănuși, am putea spune. Își va respecta Serbia cuvântul dat?

– Îmi amintesc când a fost vorba, anul trecut, despre posibilitatea veto-ului României la intrarea Serbiei în UE. Belgradul s-a speriat imediat și a semnat protocolul cu România, legat de chestiunea minorității românești. Dar Serbia, un an întreg după aceea, nu a respectat nimic din cuvântul dat; mai mult, teroarea statală și presiunea psihologică asupra românilor din Timoc s-a accentuat. Totodată, trebuie să aduc exemplul albanezilor din Valea Presheva și tratamentul lor din partea Belgradului. Când, în anul 2000, albanezii s-au revoltat și au luptat împotriva Belgradului, Serbia a reușit să oprească războiul de eliberare prin Acordul de la Konçul, prin care a promis să le ofere albanezilor câteva drepturi. Albanezii, în mod greșit și fără nici o garanție, au acceptat demilitarizarea Armatei de Eliberare din Presheva, Medvegja si Bujanoc (UÇPMB). În noaptea de după semnarea acordului, a fost ucis mișelește comandantul Lleshi (Ridvan Qazimi), cel care se opunea acestui “acord”. UÇPMB a fost demilitarizat, dar drepturile pe hârtie date albanezilor au rămas promisiuni goale și după 13 ani. Aceste exemple dovedesc faptul că Serbia NU ȘTIE vorba bună, cuvântul dat. Ea trebuie condiționată strict și îi trebuie pusă cizma la gât, altfel nu va realiza niciodată promisiunile făcute. Prin intermediul acestui interviu, fac apel la primul ministru al României, Victor Ponta, ca, în momentul când se va discuta din nou despre intrarea Serbiei în UE, să nu se teamă și să îi opună veto, pentru că numai cu o astfel de palmă va învăța Serbia comportamentul corect în lumea democratică.

„În 1912, România a fost prima țară care a recunoscut statul albanez independent”

– Albanezii, ca și românii, aromânii, istroromânii și meglenoromânii sunt băștinași în Balcani. Sârbii și bulgarii au venit mult mai târziu, după secolul al VI-lea. Ce fel de stat e Serbia din perspectivă istorică albanezo-română?

– Serbia este un stat cuceritor și colonizator din perspectiva celor două popoare neslave, român și albanez. Serbia a urmărit întotdeauna politica de extindere teritorială fără limite. Să nu uităm că, în 1918, și-a adus armata până la Reșița, cucerind întreg Banatul. Cu greu a fost determinată, de Paris și București, să se retragă pe linia de frontieră actuală. Ea nu vorbește niciodată despre Serbia Etnică, Serbia în granițele sale naturale, ci vorbește numai și numai despre Serbia Mare. Pentru că, dacă ar vorbi despre Serbia Etnică, ar rămâne numai în granițele fostului pașalâc de la Belgrad. Celelalte teritorii sunt cucerite și colonizate. Serbia s-a extins în direcția Toplicei albaneze (fostul sângeac al Nishului), epurată etnic în 1877 de către armata sârbă, în direcția Kosovo și a urmărit să cucerească și nordul Albaniei până la râul Shkumbin, și să aibă ieșire la Marea Adriatică. Pe de altă parte, a cucerit și Valea Timocului. Nu putem ignora faptul că Serbia este un stat care, de-a lungul istoriei sale, a urmărit numai politica de asimilare și de teroare statală, cu scopul crearii unui stat sârb epurat etnic. Practicile acestei terori continuă în interiorul statului sârb și astăzi, în cele două văi surori: Valea Timocului română și Valea Presheva (Kosovo de Est) albaneză.

– Albaneza și româna sunt limbi înrudite, de multe ori lingviștii descifrează anumite trăsături ale vechimii limbii române prin recursul la rădăcinile albaneze. În ce măsură sunt și istoriile celor două popoare înrudite?

– Istoriile celor două popoare au multe în comun. În primul rând, și poporul român, cu străbunicii săi traco-daci, și poporul albanez, cu străbunicii săi iliri se trag dintr-un trunchi comun, trunchiul pelasg. Pelasgii au locuit Peninsula Balcanică foarte devreme în istorie și toate popoarele formate mai apoi, ilirii, tracii (inclusiv dacii), grecii antici au fost urmași ai pelasgilor. Pe lângă aceasta, trebuie menţionat că, în Ţările Române, comunitatea albaneză este datată documentar încă din secolul al XVI-lea, în timp ce în Albania trăieşte un număr însemnat de aromâni. În anii 1830-1912, în perioada Renaşterii naționale albaneze, Țările Române au fost refugiul patrioților albanezi, începând cu Naum Veqilharxhi, primul ideolog al mişcării naţionale albaneze, creatorul primului alfabet albanez. Stabilit la Brăila, în 1819, a participat la revoluţia din 1821, condusă de Tudor Vladimirescu. O dată cu proclamarea independenței Albaniei, la 28 noiembrie 1912, România a fost prima țară care a recunoscut statul albanez independent. Nu trebuie uitat că interesul național românesc dicta și formarea statului albanez în granițele sale etnice, pentru că proiectul regalității românești era de creare a unei confederații româno-albaneze în Balcani.

„Serbia trebuie să înțeleagă că în Timoc nu trăiesc ce învață, ci români care învață limba română”

– Presiunile internaționale asupra României, de a recunoaște Kosovo ca stat independent, sunt în creștere. Este justificată teama oficială a Bucureștiului că, recunoscând Kosovo, ar fi nevoit să recunoască și așa-zisul Ținut Secuiesc?

– Între cele doua entități, Kosovo și așa numitul Ținut Secuiesc, nu există similitudini. Kosovo a fost un teritoriu albanez, cucerit și colonizat de Belgrad, care în zilele noastre redevine albanez și trebuie recunoscut ca albanez. În schimb, Transilvania a fost teritoriu românesc, cucerit și colonizat de Ungaria și, într-o perioadă definită din istorie, de către Imperiul Austro-Ungar, care, încă din 1918 a redevenit românesc. Cine pune la îndoială acest lucru? O mână de lideri secui? În Kosovo trebuie afirmat că există comunitate sârbă colonizată de politica de stat a Belgradului, la fel cum, în Transilvania de est, Austro-Ungaria i-a colonizat pe secui. Nimeni nu spune ca sârbii din Kosovo sau secuii din Transilvania nu au dreptul să stea în teritoriile unde au venit. Însă ei trebuie să își vadă de viața lor în interiorul Kosovo sau României și să nu cadă pradă politicii șovine a Belgradului sau a Budapestei! Deci, teoria “precedentului periculos” în cazul Kosovo este fantoma propagandei elementelor servile agenturilor pro-slave, care bântuie în politica și presa românească, pentru a înfricoșa și speria Bucureștiul referitor la un act necesar: recunoașterea Kosovo. Nu cu mult timp în urmă, am scris o scrisoare deschisă ministrului de externe al României, prin care am cerut ca România să recunoască Kosovo înainte de a face acest lucru Serbia; pentru că, dacă România nu recunoaște Kosovo, înainte ca acest lucru să-l facă Serbia, va rămâne întotdeauna de rușine în fața națiunii albaneze și Albaniei.

– Minoritatea sârbă din Kosovo se bucură de multe drepturi, ca și în România… Care sunt acestea? Ce este „Pachetul Ahtisaari”?

– În Kosovo, statutul sârbilor este unul privilegiat, luând în considerare faptul că această minoritate nu poate avea mai mult de 4% din populație, și acest privilegiu este în comparație și cu alte minorități. „Pachetul Ahtisaari” este “propunerea comprehensivă” a Însărcinatului Special al ONU, Martti Ahtisaari, pentru soluționarea statutului Kosovo. Constituția Republicii Kosovo se bazează pe acest document. În el se prevăd depturile comunității sârbe. Printre altele, limba sârbă este a doua limbă oficială, împreună cu albaneza. Sârbii au dreptul să aibă 20 de deputați rezervați în parlament, să aibă reprezentanți în guvern, la nivel de vice-prim-ministru și mai mulți viceminiștri, să aibă comune autonome cu majoritate sârbă, “descentralizate”, “legate între ele orizontal și vertical cu Belgradul” – iată o entitate sârbă în interiorul Kosovo, egală strategic cu Republica Srbska din Bosnia. Totodată, bisericile ortodoxe au dreptul extrateritorialității, dreptul de a avea în proprietate un anume teren în jurul clădirii proprii. De ce nu au și românii din Timoc aceste drepturi?

– Televiziunile au anunțat că s-a deschis, mare minune, prima școală în limba română din Timoc. Este un fapt notabil. Cum îl comentați?

– Orele de limba română dintr-o școală timoceană, care au început în ultimul trimestru din anul școlar trecut, sunt prima veste bună din aceasta zonă profund afectată de șovinismul sârb. Serbia trebuie să înțeleagă că este necesar să acorde toate drepturile elementare românilor din Timoc, care nu sunt „vlahi” ce învață „vlaha cu litere chirilice”, ci români care învață limba română. Asigurarea învățării limbii române în școlile din Timoc înseamnă un pas înainte în rezistența românilor în fața deznaționalizării și asimilării.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Longin Popescu 71 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.