Spania a anunţat reducerea salariilor pentru bugetari între 0,5 şi 7% şi „congelarea pensiilor”. Iar preşedintele partidului aflat la putere a spus: „Este momentul ca un partid să piardă alegerile pentru a câştiga Spania!”. Vorbea şeful acelei grupări politice. Frumos, demn,
convingător! Şi oamenii au început să înţeleagă. E drept, televiziunile şi ziarele au descris situaţia de criză, dar n-au dat peste nenumăratele afaceri dubioase ale guvernanţilor. La noi totul începe cu un huo. Guvernul le spune oamenilor un huo că nu pricep, românii răspund cu huo pentru că fură şi, pe deasupra, nu explică nimic. Emil Boc se poartă ca un copil cretin care de frică s-a ascuns sub pat, iar Traian Băsescu etalează trufia unui laureat al Premiului Nobel pentru Economie. Pare atât de sigur că ştie ce face şi procedează bine încât nu mai are nevoie decât de devotamentul celor care îl păzesc. El e convins că reducând salariile cu 25% şi pensiile doar cu 15% nu va răspunde decât în faţa poporului (pe care nu-l va chema niciodată să răspundă la asemenea întrebări). În România, pe măsură ce se apropie asumarea răspunderii, adică momentul în care vom afla datele exacte ale scrisorii pe care Guvernul o va trimite FMI, tensiunea creşte. Duminică seara, ministrul Economiei nu ştia mai multe decât ce trădează înfăţişarea sa de manechin în vitrina unei frizerii. Habar nu avea ce va conţine viitoarea scrisoare către Fond! Se lucrează, zicea el ca Bulă la examenul de lucru manual. În acelaşi timp, televiziunile şi ziarele nu mai contenesc cu afacerile trăsnite de la Ministerul Turismului şi Dezvoltării Durabile. Traian Băsescu şi PDL plătesc în fiecare zi nota de plată a unui curaj nebun. Şi a unei nemărginite iresponsabilităţi! Ce altceva poate fi numirea avocatei Elena Udrea, bună mai ales la lobby pe culoarele tribunalelor bucureştene şi la înduioşat factori de decizie, la conducerea unui mega-minister călare pe mai multe domenii? Fac pariu că, imediat după instalare, Elena Udrea înţelegea prin dezvoltare durabilă ceva care o privea pe ea şi familia sa şi nimic altceva. Patinoarele, contractele pentru săli de sport, alte obiective sportive şi turistice, pentru campaniile de imagine în dorul lelii, toate sunt descoperiri târzii şi trădează un comportament de muiere strângăreaţă, de cucoană devotată unei găşti, îndărătul căreia se împletesc interesele grupului său politic. Acum încearcă să iasă basma curată după ce Compania Naţională de Investiţii a fost depistată ca placă turnantă a învârtelilor.
Ameninţarea cu greva generală nu face decât să ridice temperatura socială până aproape de insuportabil. Se opresc avioanele, trenurile, şcolile, instituţiile publice! Acestea sunt premisele în acest moment. De la protest s-a trecut la dărâmarea guvernului. Luni, liberalii au anunţat un pas şi mai departe: suspendarea preşedintelui. La 5 luni de la o victorie pusă sub semnul întrebării, nimeni nu mai cercetează tehnicile de obţinere şi se gândeşte cum să-l blocheze sau să-l debarce pe cel care părea să fie garantul libertăţilor şi călăuza pe drumul ieşirii din criză.
Se simte o anume voluptate a începutului de zaveră. Opoziţia îl refuză pe preşedinte. Acesta face ce face şi se ridiculizează singur. Îi adună pe parlamentarii puterii să-i înveţe cum se poartă masca de gaze când vor vota. Fondul Monetar Internaţional ne transmite cea mai clară dovadă de neîncredere. Oamenii fierb de mânie, iar lingăii de serviciu dau din colţ în colţ, disperaţi că nu găsesc argumente în favoarea stăpânilor. S-a găsit şi curierul european Monica Macovei să-l toace pe iepuraşul de la Cluj. Aşa că ziua de miercuri n-are cum să vină decât cu alte secvenţe nenorocite. Orice ar scrie pe documentul de asumare a răspunderii, tot cu Traian Băsescu, Emil Boc, Elena Udrea, Adriean Videanu şi Liviu Negoiţă trebuie să ne scoatem cămaşa! Şi să căscăm ochii în grija cui o dăm!
