Astăzi (19 august pe stil nou), se împlinesc 104 ani de la intrarea Armatei Române în Budapesta și de la alungarea guvernului condus de Bela Kun.
Puțini știu însă cine a fost eroul care a cucerit Budapesta de unul singur. Este vorba despre un român care nu a avut un ordin expres în acest sens. A avut doar o inima de român adevărat și câteva companii de soldați. Mai marii Armatei nu i-au iertat îndrăzneala de a acționa de capul lui, condus doar de un imens patriotism. Se pare că și atunci, gloria și-o doreau cei care conduceau atunci Armata….iar gloria nu s-a dorit a fi împărțită. Această acțiune ar fi născut reacții dure ale aliaților care nu doreau ca armata mica a unei țări, conduse de un rege neamț, rege care semnase un armistițiu cu germanii și austro-ungarii, să joace un asemenea rol important într-o capitală a inamicului.
În acest fel, numele generalului Gheorghe Rusescu, el este învingătorul lui Bela Kun si întâiul cuceritor al Budapestei, a rămas în umbră… El este generalul român a cărui iubire de țară a explodat la porțile Budapestei.
„Onorul la general” sau mai multe despre Gheorghe Rusescu
Se numea simplu şi creştineşte – Gheorghe. Întocmai ca doborâtorul balaurului. S-a născut la Bucureşti, la 9 septembrie 1867, fiu al lui C.A. Rusescu şi al Eufrosinei Rusescu, a absolvit rând pe rând Şcoala de fii de militari Craiova, Şcoala de ofiţeri Bucureşti, Şcoala specială de cavalerie şi Şcoala Superioară de Război. A debutat în dificila profesie a armelor urmând tradiţia familiei în 1888, ca sublocotenent şi a fost trecut în rezervă în 1924, cu gradul de general, fiind apoi înaintat la gradul de general de divizie în retragere în 1932.
A avut onoarea de a fi decorat cu Coroana României, Medalia Jubiliară Carol I, Medalia „Avântul Ţării”, Steaua României în grad de cavaler şi Coroana României cu spade, cu panglică de Virtute Militară în grad de comandor.
A fost tatăl a şapte copii din două căsătorii. De menţionat faptul că a obţinut gradul de general la 1 septembrie 1917 pe câmpul de bătălie.
Într-o declarație politică susținută în iunie 2012 – declaraţie cu tema „Tricolor, Transilvania, Trianon”, fostul parlamentar Marian-Florian Săniuţă afirma:
„După ani de căutări prin arhive, am reuşit să strâng un fond documentar provenit în special din jurnalele de operaţii ale Armatei Române, ocazie cu care le mulţumesc tuturor celor care, ştiuţi sau anonimi, mi-au dat o mână de ajutor. De ce m-am oprit din căutările mele asupra generalului Rusescu? Simplu: i-am găsit numele trecut în Enciclopedia României, ediţia 1940-1941, drept unul dintre eroii campaniei din 1919 a Armatei Române.
1919? Dar ani în şir am învăţat la lecţiile de istorie că prima conflagraţie mondială s-a sfârşit în 1918! Aşa cum din anii ’50 ai secolului trecut nimeni nu se întreabă de ce în interiorul Arcului de Triumf din Bucureşti un basorelief din şirul de bătălii purtate între 1916 şi 1919 este alb, lipsind victoria de la Budapesta, care a fost ştearsă în numele relaţiilor „frăţeşti” dintre Republica Populară Ungară şi Republica Populară Română.
Da, în 1919, armata română a trebuit să reacţioneze la provocările unei puteri învinse care nu accepta să piardă Transilvania, în ciuda hotărârii Adunării Românilor de la Alba Iulia din 1918.
Guvernul bolşevic al lui Bela Kun reprezenta în acel an 1919, la mai puţin de doi ani după Marea Revoluţie din Octombrie, o ameninţare pentru stabilitatea întregii zone carpatice.
«Campania militară începuse la 20 noiembrie 1918 cu trecerea pentru a doua oară a Carpaţilor Moldovei pentru eliberarea Transilvaniei şi se sfârşise la 20 august 1919 prin cucerirea Budapestei. Campania ne-a costat pierderi serioase. Totalul lor se ridică la 188 de ofiţeri şi 11479 soldaţi din care 69 de ofiţeri şi 3601 soldaţi morţi» (Constantin Kiriţescu – Istoria războiului pentru întregirea României, 1916-1919, Editura Casei Şcolilor, Bucureşti).
Ei bine, care a fost totuşi rolul generalului Rusescu în această campanie antibolşevică? Comandant al Brigăzii 4 Roşiori, participantă la campanie, generalul Rusescu ocupase localitatea Albertirsa la 2 august 1919, tăind retragerea grosului inamic către Budapesta. Pe şoseaua Cegled-Albertirsa trupele ungare încep să se predea în masă soldaţilor brigăzii române cu tunurile şi autocamioanele lor. Un ordin al Diviziei a 6-a flancgarda stângă, căreia îi era ataşată operativ Brigada 4 Roşiori, o îndrumă în ziua de 3 august către sud, în direcţia Kecskemet pentru a concura la încercuirea şi capturarea grupului inamic de la sud. În acel moment, avangarda Brigăzii 4 Roşiori se afla, conform jurnalelor de operaţii, la câteva ore de Budapesta. «Comandantul Brigăzii de roşiori e un suflet de cavalerist intreprid», cum avea să-l descrie Constantin Kiriţescu. El modifică ordinul primit şi trimite spre Kecskemet numai Regimentul 2 cu cinci escadroane pe care îl socoteşte suficient pentru operaţia ordonată în această direcţie, păstrând restul, trei escadroane ale regimentului 6, cu sine.
În fruntea acestui detaşament de patru sute de călăreţi, cu două tunuri şi două grupuri de mitraliere, Rusescu porneşte spre Budapesta, iar la 8 seara, după intense parlamentări, cu un guvern fantomă, se instalează în curtea cazărmii de husari «Arhiducele Iosef».
Iată ce consemna jurnalul de operaţii al generalului Rusescu în data de 4 august 1919, orele 8 dimineaţa – «Forţele cu care sunt în oraş sunt: 3 escadroane cu două grupuri mitraliere – Regimentul 6 Roşiori şi o secţie A.C. Încă de ieri dimineaţă, 3 august, toate comunicaţiile spre Budapesta au fost interceptate… Populaţia este liniştită, binevoitoare sosirii noastre. Ne-au primit cu aclamaţie, cu bine am venit, Trăiască România… Actul istoric de intrare a Armatei Române în Budapesta va rămâne, căci chiar dacă voi primi ordin de retragere, voi primi defilarea detaşamentului ce am în faţa Parlamentului Ungar» (arhiva M.Ap.N., fond M.St.M, secţia studii istorice, dosar 800, fila 444-445, 453-456).
Acesta a fost gestul eroic care a dus la înlăturarea definitivă a Guvernului bolşevic Bela Kun. Putem spune că prin eroismul lor, generalul Rusescu şi armata română au eliberat Ungaria de pericolul roşu…Poate şi numai din acest motiv, generalul Gheorghe Rusescu are dreptul la aducere-aminte şi la o statuie, atât în România, cât şi în Ungaria…
Iată cum descrie Constantin Kiriţescu, în lucrarea sa „Istoria războiului pentru întregirea României 1916-1919” ziua de 4 august 1919: „Ziua de 4 august a adus românilor încoronarea biruinţei de la Tisa. Era una din acele mari satisfacţii pe care Providenţa le păstrează pentru popoarele greu încercate, care au dovedit tărie de suflet în urmărirea unei idei drepte şi au ştiut să-şi încordeze braţele şi să nu-şi cruţe sângele pentru izbândirea ei.
La ceasurile 6 seara trupele Diviziei 1 de Vânători intrau în Budapesta şi ocupau capitala ungară. De-a lungul marelui bulevard Andrassy trec coloane lungi de infanterie, cavalerie, artilerie. În inima oraşului, generalul comandant al trupelor din Transilvania primeşte defilarea trupelor. Niciodată o trupă românească n-a defilat mai mândru, mai marţial. Niciodată un comandant n-a trebuit să facă o sforţare mai puternică ca să-şi înăbuşe, sub masca severă a şefului, explozia de sentimente ce urcau din inimă, spre a se fărâma în lacrimi. În această zi neuitată de 4 august, soldaţii români trec în pas de paradă, în cântecul voios al fanfarei militare, prin inima capitalei ungare, cucerită de ei în luptă dreaptă… Şi trupele române trec mereu, iar pasul lor răsună cadenţat, ca un ritm de epopee. Trâmbiţele înalţă spre cer din ce în ce mai vesel imnul lor de triumf…
Comandantul oştirii, înconjurat de statul său major, primeşte defilarea răspunzând ofiţerilor care salută cu sabia, steagurilor care se pleacă, soldaţilor care aruncă căutături voioase. Dar ochii săi alunecă visători peste rândurile soldaţilor, străbat prin negura vremurilor apuse şi revăd într-o înşirare tumultuoasă tot clocotul patimilor şi al zbuciumurilor care se răzbună în această clipă. Sunt umilinţele, împilările şi jafurile de veacuri, inima strivită şi gura închisă cu pumnul, sînt mucenicii înfipţi în ţeapă ori întinşi pe roată, preoţii batjocoriţi şi scuipaţi, cărturarii vârâţi în temniţe, ori siliţi să-şi schimbe ţara. Este un trup frumos de voievod viteaz, aruncat pe o câmpie, despărţit de capul în care încolţise întâia dată sămânţa care, udată de lacrimi şi de sânge veacuri de-a rândul, dă astăzi rodul cel îmbelşugat. Este întreaga poveste milenară a neamului martir, care se încheie într-o apoteoză orbitor de strălucitoare. Este ziua hotărâtoare a unui lung proces istoric care se sfârşeşte aşa cum trebuie să se sfârşească toate lungile controverse: izbânda dreptului şi a dreptăţii…
Soarele apunea presărând o pulbere aurie peste turnurile şi cupolele metropolei ungare. Deasupra cetăţuii lui Soliman, deasupra Burgului habsburgic, deasupra Parlamentului unguresc, fluturau falnic culorile naţionale ale steagului românesc…
Războiul româno-ungar, actul final cu care s-a încheiat participarea României în marele război mondial, a fost încoronat de cel mai strălucit succes. El este cel care a asigurat îndeplinirea celei mai importante şi celei mai scumpe părţi din idealul nostru naţional. Astfel, unirea Transilvaniei cu România a fost proclamată la Alba Iulia prin libera exprimare a voinţei întregului popor de peste munţi. Ea a fost însă tradusă în fapt material prin acţiunea biruitoare a soldatului român. Actul unirii de la Alba Iulia şi Tratatul de pace de la Paris au căpătat putere prin iscălitura pe care a pus-o cu vârful baionetei sale soldatul român, acelaşi care la Mărăşeşti căpătase dreptul de a pretinde cu voce tare realizarea revendicărilor noastre”.
La inițiativa unui iubitor de români, în urmă cu mai mulți ani, s-au făcut demersuri pentru ca ultimul basorelief din interiorul Arcului de Triumf din București să fie rescris cu victoria de la Budapesta 1919. La prima reparație a Arcului de Triumf , basorelieful a fost rescris….
AUTORE,Regele NEAMT al României NU A SEMNAT NICIODATA PACEA CU NEMTII.
Au aparut pe forum „istoricii” precum ciupercile dupa ploaie…Lashitatea prost-traca de a nu-si respecta pseudonimul indiferent cat de atacat ar fi a devenit proverbiala si molipsitoare…Ce-l costa pe „Marele Urs.” sa se semneze ca de obicei? I-e frica de represaliile shogorilor IREDENTISTI? Poate de camarazi? Vrea sa ramana si mai Anonim? Pseudoistoricii forumului se impiedica in nesemnificativ furati de importanta sensului exact al unor notiuni in tratarea istoriei si astfel se indeparteaza de ESENTA… Armata Romana trebuia sa se opreasca la granita Transilvaniei si sa nu inainteze pana la Budapesta cu pierderi grele!!! Daca unii
oscileaza in privinta ratiunii cotropirii Ungariei ca represalii pentru incalcarea tratatelor, respectiv „debolsevizarea”, putem pune problema invers, asa cum am facut deja o aluzie, respectiv Armata Romana a contribuit prin jertfe grele la FASCIZAREA tarii vecine, doar se pregateau deja NOILE BLOCURI IDEOLOGICE…Trecerea de la Monarhia bicefala la „republica bolsevica” nu putea decat netezi terenul extremei drepte pe un fond propagandistic asemanator cu situatia „republicii de la Weimar” sau din Italia…
@ Charlica ce inseamna „zapacificare „? Si @ Marele scUrs , de ce esti tolomac ? Ca sa nu spun prost ? Arpad , secuiul , prietenul meu avea o vorba : „Sunt romanii hoti ,da’unguri-s toti”.Intrebat ;de ce ? Pai vor sa ne fure si identitatea noastra de secui.De la mine un sincer : „mars in stepele calmuce”. I-al si pe „qwe”sau sunteti doi in unul ?L-as scula pe Otto si l-as ruga sa va taie barbatia si nu urechile. Intelegi ce vreau sa-ti spun ,nu ?
@ Cronicar (16,32)!?…mosule tu ori este PROST, ori esti BEAT…in 1916 armata romana cu guvernul si casa regala au plecat in Moldova unde au LUPTAT cu trupele germane 2 ani,la Marasesi,Oituz si Maresti,precum si in Bucovina,alaturi de armata țaristă pana in anul martie 1918 cand rusii au parasit frontul pentru a face Revolutia Bolșevică a lui Lenin… DECI NU s-a PREDAT !..asa cum sti tu istoria,ca un DEBIL-MINTAL incult. Mai CITESTE si lasa bautura !.
Acum vezi care este DIFERENTA dintre termeni!.
Hungurii lui Bela Kun s-au PREDAT Armatei Regale Romane la 3.august.1919 la Budapesta,predand TOT armamentul din dotare si apoi au semnat Tratatul de Pace de la Paris. Vezi FOTO cu Defilarea Armatei Romane GLORIOASE in fata Parlamentului din Budapesta!.
De la un SECUI-hungurizat ca tine si fara istorie de neam-etnie,NU te poti astepta la mai multa INTELIGENTA si ONOARE!.
(P.S)!…in luna decembrie.1944 trupele armate regale romane intrau din NOU in Budapesta de Est eliberana orasul de hortisti si nazisti,apoi au trecut peste TOATA Hungaria pana la Viena si Muntii Tatra din Cehoslovacia.
Romanii au ISTORIE,tu secuiule ai un –-t !.(chici ce!).
Sa facem o comparație! In 1916 Puterile Centrale au cucerit Bucureștiul? Nu! Bucureștiul părasit de rege și guvern s-a predat. Budapesta părasită de guvern a fost cucerită? Nu! S-a predat! Budapesta a fost cucerită după o operație a armatei sovietice și românești în 1944. Deci atenție la termenii istorici, diferența dintre cucerit și predat!
„Republica Sovietica Ungaria” sau „Republica Ungara a Sfaturilor” (in magheara Magyarorszagi Tanacskoztarsasag) a fost un regim COMUNIST ce a existat in Ungaria intre 21.martie.1919 si 6.august.1919 sub conducerea lui Bela Kun.
A fost PRIMUL regim bolșevic din Europa constituit dupa Revolutia din Octombrie din Rusia lui Lenin.
Armata Regala Romana a fost cea care i-a dat LOVITURA de gratie republicii sovietice magheare,curatind (starpind!) MIZERIA ungureasca-BOLSEVICA a jegului Bela Kun.
Studiati pe Google site-ul cu o multime de FOTO…ro.m.wikipedia.org…TRUPEPE romane, singurele care au OCUPAT toata Ungaria si Budapesta, in Primul Razboi Mondial.
Iata doua postari admirabile la ora 13:00 si 13:07 care iti fac cinste, in care se vede ca gena romaneasca din tine a inceput sa-si spuna cuvantul, sa se impuna asupra genei retrograde dar fudule asiatice si sa apreciezi in mod decent trecutul glorios al natiei majoritare pe plaiurile careia s-au pripasit stramosii tai, impinsi de vanturi si de cumani.
Felicitari si toate regretele mele eterne ptr ca Ungaria a scapat in 1919 ocazia sa devina al doilea stat sovietic, iar maghiarii sa aiba azi parte de binefacerile sistemului sovietic, asa cum beneficiaza azi rusii lui Putina……[Rumburak]
Recomand celora care cred și scriu prostii, presa engleză a vremii plus scrierile generalului american Harry Bartholz.
O fi rominu nazist, dar totuși nu e de prostit..
Dupa infrangerea trupelor BOLSEVICE-hungare,aliate cu ucrainenii si rusii lui Lenin,ale nenorocitului Bela Kun din 20.iulie.1919,de catre armata romana din Transilvania si trecerea Tisei,de catre Divizia VII-a,in seara zilei de 2.august.1919 marile unitati ale armatei hungare si-au trimis reprezentantii in vederea capitularii. La 3.august.1919 generalul Gheorghe Rusescu comandantul Brigazii 4 Rosiori a INTRST, cu trei escadroane din Brigada 4 Rosiori in Budapesta fara lupta. Era ziua in care o alta parte a Armatei romane intra in Timisoara. Concomitent grupul general Holban a înaintat spre Budapesta,Divizia a II-a cavalerie ocupand un cap de pod la Vest de oras,in timp ce Divizia I de Vanatori a intrat in Pesta si a luat masuri de ordine,alungand trupele bolșevică,ocupand in seara zilei de 4 august.1919 intregul oras Budapesta si DEFILAND pe bulevardul Andrassy sub privirile generalului G.D.Mardarescu si ale generalului Holban,numit guvernator al Budapestei. La 4.august.1919 noul guvern hungar condus de Gyula Peidl a invitat Armata Romana la tratative pentru incetarea ostilitatilor,tratative care au inceput la 5.august.1919. Dar guvernul a cazul,neavand o sustinere populara si a fost inlocuit de Istvan Frederick,ce avea un program ANTI-BOLSEFIC.
Toti SOVINII-IREDENTISTI hunguri sa vada FAIMOASA FOTOGRAFIE din august 1919, cu Armata Romana „Divizia a VII-a” la Budapesta in fata Parlamentului Hungar !!
CIOCUL MIC….FOARTE MIC !! ….toti maimutoii SOVIN-BOZGORI!!.
REGARUL Romaniei a SCAPAT toata Europa Centrala de CIUMA-rosie a Revolutiei Bolșevică hungare,in alianta cu CIUMA-rosie a Revolutiei Bolsevice ruso-ucrainene a lui Lenin !!.
Din pacate si in zile noastre in Ungaria dar si in Micuta si Hoata austrie exista acest amalgam de bolsevism hortysm si ifose habsburgice.
Glorie Armatei Romane !
Cum o rabda Pamantul pe CLONA sekuku „grig” sa scrie atat de senin MARSAVIA: „venirea la putere a guvernului bolsevic Bela Kun”? Tica-losia lui grig e direct proportionala cu a tuturor ROBOTILOR si CLONELOR sekuku! L-o fi adus Tac-su lu grig nonagenarul la „putere” sau Confreria mondiala marxistoid/bolsevicoida a organizat un RAZBOI BOLSEVIC CIVIL conform teoriei/practicii marxist-leniniste? Si sa nu uitam CRIMINALUL POPOARELOR, Lenin, se afla cu Armata ROSIE condusa de Trotzky in plin MACEL BOLSEVIC CIVIL in Rusia Sovietica pe care pusesera mana ASASINII POPOARELOR tot prin LOVITURA DE STAT, la 7 luni dupa un PUCI! Falsificatorii bolsevici ai istoriei din fostul LAGAR DE CONCENTRARE si legendatii in Occident le plang de mila bolsevicilor ca abia faceau fatza in imensa Rusie cu „generalii albi” si in timpul asta COMINTERN punea de o „revolutie bolsevica” in Ungaria…Toti hemo roizii ANTISEMITI/CE URASC DEMENTZIAL EVREII s-au prezentat la apel si bineinteles nu a lipsit AGENTUL SOVIETIC justinianus/ Anonim-us/olah-Ianus/doru popescovici cu MASHA cu „neamul romanesc” inarmat cu seceri si ciocane…Prin RASTALMACIREA istoriei grig/ justinianus cauta sa dea un sens si mai fals SENSULUI FALSIFICAT de „marii istorici, bolsevici,” ai lu Alatrinei… Romania, ca si Antanta NU AVEAU MOTIVE SA CUCEREASCA Budapesta daca nu avea loc PRELUAREA SAMAVOLNICA A PUTERII in Ungaria cu NERECUNOASTEREA Tratatului de Pace si continuarea MACELULUI BOLSEVIC, intrucat nu se realizase PLANUL LA VICTIME si DISTRUGERI pana-n 1918! Instalarea la putere a ILEGALULUI leninist legendat ca „fascist”, „amiralul” Horthy, trebuia pecetluita in foc de artificii, mormane de cadavre de militari unguri si romani, dar mai ales de unguri patrunsi de mentalitatile societatii capitaliste, ca si a infrastructurii statale…In varianta grig AGENTUL SOVIETIC justinianus isi prezinta ANTISEMITISMUL/URA FATZA DE EVREI si URA FATZA DE ROMANIA GENERICA…
În 10 octombrie 1859 venea pe lume unul dintre cei mai străluciți militari din Transilvania. Feldmareșalul locotenent Ioan Boeriu a fost decorat atât de împărații austro-ungar Franz Jozef și Carol I, cât și de Regele Ferdinand I al României.
Excelenta Sa a curatat de comunisti Viena si Budapesta…Nu-l uitati, cum a fost uitat de comunisti….
Drujbare, faptele sunt fapte, dovada ca ele au ramas scrise in istoria reala. Este normal ca mongoloizii veniti cu coviltirul in Europa sa-si scrie istoria asa cum le place lor.
Aiurea bre.. Bancuri pentru prosti..Delir patriotard ortodox. Nici un cuvînt nu e adevărat.. Béla Kun a fost un convins de saturația lumii de război și la fel că Republica de la Weimar a desființat armata maghiară.. Rominu deși opincar și cu ofițerii călare pe măgari, sub protecția armatei franceze cazat la Szeged au intrat în Ungaria cu scopul de jaf făcând citeva popasuri și reluind drumul doar cu acordul francezului. Este celebru cazul in care au fost alungați cu biciul la jaf in Budapest ca o ciurdă de dobitoace..Iar la auzul încropirii unei batalion maghiar cu care Horthy Miklós venea la Budapest au fugit desculț uitand și opinca..Deci, povestea e total poveste inventată, demnă de inteligenta unui roman..
Pînă la mijlocul sec XIX. în exteriorul Munților Carpați au fost niște state ”independente de imperiul Otoman ” : Moldova, Vlahia . Dobrogea a fost parte din Bulgaria, Banatul parte din Serbia … etc. Dar cînd și cum au apărut rumînii ?
De unde vine numele TRANSILVANIA !…Numele a fost folosit pentru prima data in anul 1075 ca „terra ultra silvam” (din latina) care inseamna „tinutul de dincolo de padure”. Teritoriul a mai aparut in secolul al X-lea si al XIl-lea sub numele de Ultrasilvana si Terra Ultrasilvana,apoi TRANSILVANS.
Cronicarii hunguri l-au „testat!?” (1500) sub numele de Erde-lew,ulterior ca Erdely (peste padure),inspirat de regiunea ARDENI,care se intinde din estul Frantei-Belgia-Germania. Aceasta schimbare ,in Ardeal,a fost facuta pentru a „înlătura” orice urma de LATINITATE-istorica a tinutului populat de secole de ROMANII
majoritari.!!.
Un paradox:…Tara se numeste MAGYARORSZAG,dat pe harta este scris Hungary !!.
Şi în perioada 2010-2014, guvernul Orbán şi partidul de guvernămînt au „închis ochii“ la manifestările antisemite şi extremiste inclusiv din Parlament. E suficient să amintesc doar de două intervenţii a doi parlamentari ai partidului Jobbik: în 26 noiembrie 2012, Márton Gyöngyösi a somat guvernul să întocmească o evidenţă „cu persoanele de origine evreiască, mai ales cu membrii Guvernului şi ai Parlamentului, care reprezintă pentru Ungaria un risc din punct de vedere al siguranţei naţionale“, respectiv, în intervenţia din 22 mai 2013,
„Auschwitz cel mai mare cimitir al Ungariei: „recunostea fostul presedinte al Ungariei
Macaristanul de azi sub Orban baci nu merita nici mucii,asa cum Rusia lui Putin nu merita
Dacă mai există un strop de patriotism la politicienii români din structurile locale și naționale care cârmuiesc țara ar trebui ca în fiecare oraș să existe o stradă cu numele generalului Gheorghe Rusescu și alta cu numele sergentului Iordan, cel care întruchipând sufletul țăranului-soldat român într-un gest de o simbolistică ce răzbună un mileniu de umilințe a pus opinca în vârful parlamentului de la Budapesta.
Ca pupaza din cantecul:
In padurea cu alune aveau casa doi pitici,
Vine pupaza si spune: -Vreau sa stau si eu aici.
Si uite asa s-a asezat in Panonia pupaza asiatica, numita Arpad……[Rumburak]
Nu te-ai documentat destul. Ai uitat sa spui ca tot evrei erau si Burebista, Decebal, Deceneu, Basarab, Dragos Voda, Mircea cel Batran, Stefan cel Mare, Mihai Viteazu, Cuza Voda si Nicolae Ceausescu.
Ntz-ntz-ntz, cata incultura dom’le!
Felicitări autorului articolului și veșnică recunoștință eroilor romăni !
Azi este jele mare in Hungaria orbanoasa, sluga devotata a Kremlinului. Iar isi vor pune doliu la steaguri si in sufletele lor mandre.
Se implinesc 104 ani de cand noi, romanii, i-am impiedicat pe vecinii nostri hunguri asiatici sa construiasca_comunismul sovietic multilateral dezvoltat, in patria lor luata cu japca in sec IX de la romani si de la alte popoare europene.
Cat despre impostorul bolshevic cetatzean HU, tov. Wesel se poate spune ca a fost o facatura a khazarilor care au vrut razbunare pentru Bella Khun. Nu a vrut sa arate numarul de lagar la detzinutzii adevaratzi care nu l-au recunoscut ca este colegul lor, povesta acestor martori venitzi special la Oslo, este shi pe Internet. Cu toate asta i s-a dat Nobeli pentru pace, ca multe altele date la cei care au facut chiar razboaie, ex.Obama. Ar trebui retrasa ca la Olimpiade pentru cei care i-au droguri. Dar cel mai relevant este asha zisa revolutzie din 1956, unde >40 de mii de khazari care nu pute-au suferi kamunizmul, au vrut sa gaseasca metoda de a o shterge hungureshte, planul de revolutzie fiind copt pe spinarea goymiilor, ca acum in Ukraina vs.Rusia. Avand experientza de pedepsire a studentzilor care simpatizau atunci cu HU, tov.Ylici Y. shi tatal lui Pedro Roman=Walter, au fost selectatzi conform planurilor secrete de la Malta, pentru buna lor purtare in acele vremuri, ca sa ne beleasca pe noi in dec.1989
Mafia khazara identica cu karakatitza siciliana, ne-a transformat in Colonia lor, dovada fiind tot felul de legi antinatzionale, aplicate pas cu pas. Imbecilii ce sunt, afirma Gaza are Romania shi vor sa ne faca educatzia lor, inclusiv cea sexuala.
Armata Romaniei a fost a 4-a fortza vs.Germania, dar khazarii ce au provocat macelul mondial de ucidere a creshtinilor=Pobeda, ne-au declarat tzara invinsa=dovada conspiratziei mondiale khazare, ei avand alergie daca altzii sunt adevarate valori, ex.Paulescu inventatorul insulinei. Conspiratzia continua shi aminteste de ghettoul lor cultural=ex.legile proletcultistei khazare Zoe Petre, pupila Tzapului care a vandut teritoriile noastre ca de la khazar la khazar. Deshteapta-te Romane…
O zi buna.
Con
P.S. Este OK numai daca este o istorie adevarata sa fie predata, shi atunci sa-i vedem pe khazari, pe unde scot camasha…
Evrei celebrii: Karl Marx (Mordechai levi), Stalin (Dewgashvili), Bela Kun (Cohen), Troțki, Iosif Broz Tito, Nicholas Sarkozi, Barac Husein Obama, toți liderii din țările lagărului comunist instalați în anii 1944-46, conducerea Cominternului etc.
Frumos, foarte frumos! Trebuie citite toate jurnalele de lupta ale trupelor romane angajate pe frontul de la Tisa, din anul 1919 si veti vedea ca nu a fost o joaca de copii! In fapt, pierderile romanesti, in oameni si material, stau marturie aceatei epopei a neamului romanesc!
Sa mai spuna cineva ca nu exista coincidente zapacificante, pe generalul care a infrant rebeliunea bolsevica din 1919 il chema RUS-ESCU…Intradevar asa cum spune autorul PATRIOTISM ROMANESC inseamna STARPIREA BOLSEVISMULUI SOVIETIC…Avem o noua DOVADA a ceea ce inseamna si BOLSEVISMUL UNGURESC, nu numai HORTHISMUL, NERECUNOASTEREA TRANSILVANIEI ROMANESTI…Un prost-trac care se da aici sporadic drept „antisovietic”, Bramburak, minte cu nerusinare decretand ca „ungurii simpatizeaza cu sovieticii”, cand sovieticii au invadat „r.p. ungara” TOCMAI PENTRU CA UNGURII NU SIMPATIZAU CU SOVIETICII si BOLSEVISMUL!!! Viclean precum o vulpe fara coada face asocierea cu prietenia ungaro-sovietica actuala sfidand realitatea prieteniei dintre ILEGALII unguri si Rasputin,
ceea ce NU IMPLICA POPOARELE UNGUR si RUS!!! Ce a uitat autorul sa mentioneze este faptul ca Bela Kun era UN INALT FUNCTIONAR EKKI – Komintern si pornise rebeliunea bolsevica la ordinul lui Lenin si al Comintern…Oricum o intoarcem tot la COMINTERN-ul vechi sau nou aterizam spre TURBAREA AGENTILOR SOVIETICI de pe forum…
Haideti sa restabilim adevarul istoric legat de acest razboi. Dupa campania victorioasa din vara anului 1917, in mod absolut logic, Armata Romana a continuat ostilitatile pana la eliberarea Transilvaniei, fapt recunoscut si consfintit prin tratatul de la Versilles, care a pus capat primului razboi mondial, Ungaria fiind unul dintre semnatarii acestui tratat. Numai ca…in primavara lui 1919, dupa venirea la putere in Ungaria a guvernului bolsevic Bela Kun, Ungaria a declansat un nou razboi impotriva Slovaciei, Iugoslaviei si bineinteles, Romaniei. In mod logic si necesar Romania a fost nevoita sa raspunda agresiunii Ungariei, iar razboiul care a urmat a dus la infrangerea categoica a Ungariei, sfarsind cu ocuparea Budapestei de catre trupele comandatede de gen. Rusescu, in pofida cererii „marilor putori” care ar fi dorit incetarea operatiunilor militare ale Armatei Romane. Consecintele acestui nou raboi declansat de Ungaria bolsevica, au fost definitiv stabilite prin Tratatul de la Trianon. Meriata, totusi, sa mentionam si numele generalilor romani care au condus Armata Romana catre aceasta victorie: Mosoiu (comandantul armatei), Maldarescu, Prezan. Cu voia dv. as mentiona si numele lt. Col. Ion Antonescu, atizanul opratiunilor de trecere a Tisei, decorat pt. meritele sale deosebite de insusi Regele Ferdinand, chiar pe campul de lupta. Asadar, scopul acestui razboi, nu a fost, in primul rand, eliberarea Ungariei de sub bolsevici, aceasta a fost consecinta victoriei Romaniei. Scopul razboiului a fost acela de a respinge agresiunea Ungariei si consfintirea, odata pentru totdeauna, a faptului ca Transilvania este pamant romanesc. Regret faptul ca, in ultimii ani, se incearca sa se induca in constiinta opiniei publice faptul ca motivul acestui razboi a fost eliberarea Ugariei de bolsevici. FALS!!!!!
Pt date despre curajosul general Gheorghe Rusescu. Trist ca in Wiki nu-s date mai multe amanunte, asa cum nu se precizeaza de parinti, dar nici data mortii sau daca unul dintre copii a fost prof. dr. Aldfred Rusescu. Daca era o…”valoare” se scria si cate pahare de apa bea. Am un respect deosebit fata de inaintasii nostri cu atat mai mult cu cat stra si strastrabunicii au fost la Plevna apoi in razboiul din 1913, in WW I si WW II, un unchin a fost la cavalerie, iar un bunic se odihneste in Muntii Tatra, unde cehoslovacii/azi slovacii ii onoreaza la Zvolen pe cei 11.500 de eroi cazuti pt o lume mai buna.
“Poate şi numai din acest motiv, generalul Gheorghe Rusescu are dreptul la aducere-aminte şi la o statuie, atât în România, cât şi în Ungaria…” Statuie de român în Ungaria??? Acum mai mulți ani l-au afară pe directorul Teatrului Național din Budapesta fiindcă a acceptat ca Ziua Națională a României 1 Decembrie cu invitații să se desfășoare în Teatrul Național, interzicând desfășurarea. Numai În România prin piețe dai de statui de străini, străzile din centru au nume de personalități de unguri, sași, ucraineni, cele din periferie de români. În Sibiu Hermann Oberth în centru, Henri Coandă în cartierul Gușterița; în Dumbrăvița-Timișoara axa principală Petöfi Sándor, spre bălării, Nicolae Bălcescu și Tudor Vladimirescu. Armata României ar trebui să marcheze ziua vizibil inclusiv la Cimitirele eroilor din Ungaria, carea zic unii sunt jalnică paragină. Pentru slovaci, Ion Şiugariu este un erou care a murit cu arma-n mână, pe un pod, luptând pentru apărarea oraşului Brezno de hitleriști și au vrut ca recunoștință să dea podului numele de Ion Șiugariu. Dar la ORDINUL Institutul Elie Wiesel ambasada română refuză oferta pe motiv că acesta ar fi fost fascist!!! Atunci te miri că generalul Ciucă, general al Armatei României ca prim ministru este atât de dobitoc încât declară ca președinta Ungariei, șovina Katalin Novák, poate contestă statalitatea României în Transilvania dacă respectă valorile euroatlantice???
Granita trebuia sa fie pe Dunare la Budapesta. Jumate la romani si jumate la unguri dincolo de Dunare.
@rares78: La acel timp armata romana era formata doar din romani din Muntenia si Moldova. Nici unul nu avea vreunul din parinti maghiari sau nevasta unguroaica.Era foarte clar ca acei romani adevarati si-au facut datoria fara nici un fel de retineri.
„A avut doar o inima de roman adevarat ” , doamne ce formulare tampa!
Victorasule Orban, stai cuminte!
De data asta nu vom mai inalta opinca pe parlamemntul hunguresc. Vom pune izmenele lui Ciolacu.
Eroi au fost, eroi sunt inca, si-or fi, in neamul romanesc…
In trecutul Republicii Sovietice Ungare se afla dragostea actuala netzarmurita dintre Ungaria si Rusia.
Ungurii au privit cu simpatie invazia sovietica din 1956. Le era o frica groaznica sa nu cumva sa piara comunismul din Hungaria lor mica si draga si sa treaca astfel din raiul comunist in iadul capitalist occidental.
De aceea tancurile sovietice ocupante au fost intampinate in mod sincer cu flori, la fel cum i-am intampinat si noi la 23 August 1944, dar de frica, nu de dragi ce ne erau muscalii……..[Rumburak]
Recunostinta si respect, Gheorghe Rusescu! Recunsotinta si respect armatei romane, acelor tarani intelepti care stiau a trece de la coarnele plugului la pasul de defilare!
Nu pentru cucerirea Budapestei, nu asta era telul. Ci pentru omenie si iubire de oameni, pentru curaj si smerenie! Iar acestea sint inscrise adinc in fibra natiei.