Rusia a organizat primul exercițiu militar cu China

Rusia și China au organizat primul exercițiu militar comun de la începutul războiului din Ucraina, relatează The New York Times.

Un oficial american de rang înalt a declarat pentru The New York Times că specialiștii au urmărit exercițiul militar din nord-estul Asiei, în timp ce președintele SUA, Joe Biden, se întâlnea la Tokyo cu liderii Australiei, Indiei și Japoniei.

Oficialul, care a vorbit sub protecția anonimatului, a declarat că Rusia și China au trimis bombardiere deasupra Mării Japoniei, iar avioanele au continuat spre sud, spre Marea Chinei de Est, potrivit Sky News.

Oficialii sud-coreeni au confirmat între timp că două avioane militare din China și patru aparate de luptă din Rusia au intrat în zona lor..

Informația a fost confirmată de ruși. Avioane militare rusești și chinezești au efectuat exerciții comune de patrulare în regiunea Asia-Pacific, a anunțat marți Ministerul Apărării din Rusia, potrivit Reuters.

Patrularea comună a durat 13 ore deasupra mărilor Japoniei și Chinei de Est și a implicat bombardiere strategice rusești Tu-95 și avioane chinezești Xian H-6, a precizat ministerul, potrivit Reuters.

Avioane ale forțelor aeriene japoneze și sud-coreene au urmărit avioanele rusești și chinezești într-o parte a exercițiului, au mai spus rușii.

Prezența avioanelor a fost confirmată și de japonezi. Japonia a trimis în misiune avioane de luptă după ce aparatele de zbor din Rusia și China s-au apropiat de spațiul său aerian. Incidentul a avut loc marți, când Tokyo găzduia liderii grupului de țări Quad (Japonia, Australia, India și SUA), a declarat ministrul apărării Nobuo Kishi. Politicianul a mai spus că, probabil, exercițiul a reprezentat o provocare din partea celor două țări.

Exercițiul militar comun pare a fi un semn al legăturilor puternice menținute între China și Rusia, în ciuda războiului în curs de desfășurare din Ucraina.

Anterior, ministrul de externe din Rusia, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova se va concentra pe dezvoltarea legăturilor cu China.

Diplomatul a spus că obiectivul Kremlinului este de a dezvolta legăturile cu China, după ce Occidentul a adoptat o „poziție de dictator” în urma războiului din Ucraina.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 10
Author

9 Comentarii

  1. India, Japonia, Filipine si Australia ocupa sud-westul Chinei astfel incit se va instaura pacea 50 ani in Asia.
    Polonia, Suedia, Finlanda, Ukraina sprijinite de Marea Britanie, Franta si Spania ocupa partea europeana a Rusiei, trupele ONU asigurind pacea europeana pentru 50 ani.
    Turcia si Arabia Saudita se vor desfiinta, pentru totdeauna.
    Romania va reveni in granitele de la 1918 .

  2. :))) Se sparie gandul,”excercitii militare comune”, a la Comuna din Paris!Sa vedeti cand se va imparti cascavalul numit inca Rusia

  3. Iar Msebi o sa aiba in sfarsit propriul sau neuron si nu va mai arunca aberatii lipsite de orice probabilitate

  4. Insfirsit incep sa se limpezeasca lucrurile si poate vor intelege amerlocii ca cel mai bine ar fi sa se linisteasca, fara sa-si mai arate muschii lor.Fiecare tara sa isi vada de treburile ei,fara sa se mai amestece in conflictele altor tari,bineinteles daca tin si iubesc pacea si linistea oamenilor.

  5. COMUNISTII SOCIALISTI,BAT LA ZANGE,CU SCARBA SI SILA PE IMPERIALISTII ANGLO-AZMERICANI ATATATORI LA
    RAZBOIELE CIVILE DIN 1950.AU FOST 52 DE RAZBOAIE,UNDE AU OMORAT 15 MIL.DE COPII,FEMEI SI BARBATI.
    BASCA,DISTRUGERI MATERIALE.HAIDE COMUNISTI,PROLETARI AI MARELUI ISIS,CARE A FOST PRIMUL COMUNIST
    DIN LUME.A MANCAT IN COMUN-ist,CU CEI 12 TOVARASI IN CREDINTA.SFARSITUL CRIMINALILOR-cu o istorie de tara,de numai 280 ani-SE APROPIE ACUSI,ACUSI.TRAIASCA RUSIA SI CHINA ,CELE MAI MARI SI CIVILIZ
    ATE TARI CU ISTORIE DE MII DE ANI. TRAIASCA COMUNISTII SARACI DIN INTREAGA LUME=6 MILIARDE

  6. @Msebi..ca orice „secui” betiv si drogat, la varsta octogenara,viseaza „cai verzi pe pereti”,si el CALARE pe o NIMFA.!

  7. Si uite asa,mareata SUA se vede „asediata” pe doua fronturi de Rusia si China. Va fi o MARE veselie pe bosorogul de Joe Biden.

  8. Victorie pentru China si Rusia impotriva Diavolul drogat

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.