Rusia ar putea relua importurile de carne din România

Rusia va trimite specialişti la unităţile româneşti de producţie şi procesare de carne interesate să exporte pe piaţa rusă, potrivit Ministerului Agriculturii, după ce în 1996 a interzis importul de carne şi produse de origine animală din România.

Astfel, în urma unei întrevederi dintre ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, şi omologul său din Federaţia Rusă, Fiodorov Nicolai Vasilievici, care a avut loc pe 10 octombrie, Rusia a început demersurile pentru reluarea importurilor din România.

„Serviciul Federal pentru Inspecţia Veterinară şi Fitosanitară al Federaţiei Ruse a anunţat că va da curs solicitării României de a trimite specialişti, începând cu data de 5 noiembrie, pentru o perioadă de 14 zile, la unităţile româneşti de producţie şi procesare de carne interesate să exporte pe piaţa rusă. Acest demers va permite producătorilor români de produse de origine animală să intre pe o piaţă cu un potenţial de consum uriaş”, se arată într-un comunicat al MADR transmis Mediafax.

Reprezentanţii Ministerului Agriculturii spun că este pentru prima dată când Rusia trimite în România o comisie de evaluare, după stoparea importurilor de carne şi produse de origine animală din Romania, în anul 1996, din cauza pestei porcine.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.