S-a aflat de ce a plecat Mitriță în China

 

Universitatea Craiova vrea performanțe în noul sezon de SuperLigă, în Cupa României, dar, mai mult decât orice, visează la prima calificare în grupele unei cupe europene.

 

Oltenii vor evolua direct în turul 2 preliminar al Conference League, unde vor întâlni un adversardestul de dificil, echipa bosniacă FK Sarajevo. Cu toate acestea, principalul acționar al echipei din Bănie, Mihai Rotaru, a acceptat plecarea mai multor titulari din sezonul anterior, în frunte cu starul echipei, Alexandru Mitriță. Pentru el alb-albaștrii vor primi de la clubul chinez de primă ligă Zheniang Proffesional suma de 2 milioane euro.

Mitriță a semnat un contract pe trei sezoane, cu un salariu de 1,7 milioane euro pe an, ceea ce pentru un jucător trecut de borna 30 în viața sa ca număr de ani este o imensă lovitură. Zheniang este clubul unde a jucat până nu de mult fostul atacant al Rapidului, gabonezul Aaron Boupendza, cedat în iarnă pentru 800.000 de euro. După cum se știe africanul a decedat în această primăvară, la doar 29 de ani, căzând în gol de la balconul apartamentului său situat la etajul 11.

Mitriță este așteptat ca o adevăratâ personalitate în China pentru a umple golul din atac după această tragedie. El a avut mai multe oferte, mai ales de la cluburi din Golf (Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite), dar a ținut cont de sfaturile lui Nicușor Stanciu, căpitanul echipei naționale, care i-a vorbit la superlativ de China.

Însă patronul Mihai Rotaru a dezvăluit adevăratul motiv pentru care Alex Mitriță a decis așa, pe nepusă masa, să plece de la Craiova. Motivul este legat de Mircea Lucescu. Concret, Alex a digerat greu faptul că Il Luce nu i-a acordat decât puține șanse la echipa națională, netitularizându-l nici un meci. Este convins că nici pe viitor lucrurile nu se vor schimba și este foarte afectat de aceste decizii, pentru că el consideră că a arătat multe lucruri bune la Craiova și merita mult mai multă încredere.

Din acest motiv, a ales să spună imediat da ofertei din China, fiind convins că odată plecat nu va mai intra în vizorul selecționerului pentru restul campaniei de calificare la turneul final al CM din 2026.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.