S-au luat de la bani: „Cîțu va merge la procuratură”

PSD va depune plângeri penale pentru alocarea discreționară de bani către județe, a anunțat președintele PSD, Marcel Ciolacu. În plus, aleșii PSD intenționează să vină la București să protesteze în fața Palatului Cotroceni.

Ciolacu susține că nici un partid politic nu și-a permis în 30 de ani o astfel de alocare discreționară de fonduri.

„Județul Covasna, cel mai mic județ din România, a primit 21 de milioane. Banii s-au direcționat discreționar numai către anumite autorități. Județele care nu au primit nimic sau au primit sume derizorii au un singur element comun: sunt conduse de administrații câștigate de PSD. Vom face toate demersurile necesare să se facă dreptate”, a spus Ciolacu.

Acesta a afirmat că plângerile penale anunțate de PSD vizează „pe toată lumea care a semnat acest document (o anexă prin care s-au alocat fonduri – n.r.), inclusiv pe cei care au venit cu fundamentarea”.

„Domnul Cîțu nu va trebui să vină în Parlament să explice, va merge de la procuratură să explice”, a adăugat liderul PSD.

Ciolacu a afirmat că în administrațiile anterioare nu s-a făcut vreodată „o anexă separată, fără criterii, un troc politic”.

Potrivit acestuia, toți aleșii locali PSD vor să vină la București, la Palatul Cotroceni, să protesteze, fiindcă președintele ar fi trebuit să sesizeze aceste probleme.

În ce privește o eventuală atacare a bugetului la CCR, Ciolacu a spus că decizia va fi luată zilele următoare și că exită „două – trei elemente cu potențial neconstituțional pe care le studiem”.

De partea cealaltă, Ludovic Orban, a susţinut, luni, că PSD a alocat bani primarilor după propria politică, ”discriminând cetăţenii”.

Întrebat la Parlament cum comentează acuzaţiile social-democraţilor potrivit cărora banii ar fi împărţiţi în mod discreţionar către primarii membri ai partidelor din coaliţia de guvernare, Orban a afirmat că PSD ar trebui „să tacă pe acest subiect”.

„PSD ar trebui să tacă pe subiectul ăsta, pentru că PSD a alocat banii după proprie politică primarilor şi a discriminat cetăţenii români, împărţindu-i în două categorii – cetăţeni români din localităţile cu primari PSD şi cetăţeni români cu primari de alte culori politice. Eu m-aş abţine în locul lor de la declaraţii politice pe acest subiect, pentru că altfel voi fi nevoit să aduc aminte toate alocările care au fost făcute pe PNDL1, pe CNI, pe PNDL 2, din Fondul de rezervă al Guvernului şi ponderea alocărilor, care a fost predominantă către primarii PSD. Nu mai vorbesc de alocările de la Consiliile judeţene care sunt controlate de PSD”, a spus liderul PNL.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8519 Articole
Author

7 Comentarii

  1. Iata ce ne spune Radulescu_Mitraliera din sanul PSD:” Din 2012 am sesizat existenta unui grup mafiot, format din masoni , dar care aveau și calitatea de informatori sau ofițeri acoperiți ai serviciilor și care il înconjuraseră pe Liviu Dragnea , blocând accesul parlamentarilor, al primarilor sau al președinților de organizatii , la el , acest grup unit ba prin calitatea de analfabeți , marea majoritate fiind cu studii la universități private , cu studii la Universitatea Sri și masoni și bineinteles corupți pana in măduva oaselor ! grupul e format din : Ciolacu, Tudose, Manda, Olguța Vasilescu, Simon , Talvar, Georgian Pop , Grindeanu ,Lucian Sova și Weber , grup la care au achiesat ulterior și Stanescu și Fifor, el fiind condus pana la un anumit moment de Valeriu Zgonea . Acest grup avea rolul de a-și promova membrii in toate funcțiile de conducere ale Camerei Deputaților și in ministerele importante . Liviu Dragnea a încercat destructurarea acestui grup mafiot in diferite rânduri , atunci când l-a executat pe Valeriu Zgonea , atunci când l-a executat pe Grindeanu și apoi pe Tudose și Ciolacu , și deschizând discuția in CEx , cu privire la excluderea celor care au universități la Sri , fapt care i-a făcut pe alții care se înscriseseră cu aplomb la Universitatea Sri , așa cum e de exemplu Simona Bucura Oprescu și alții, sa abandoneze imediat aceste cursuri și chiar sa își șteargă din Cv acest aspect!”

  2. Cand Popescu Piedone punea motorina peste leusteanul si rosiile taranilor in piata Crangasi nu te-ai tavalit pe jos… cand au murit 65 de oameni la colectiv Popescu Piedone fiind si el partas la tragedie nu ai urlat in gura mare… Cand Calin Tariceanu vindea resursele platoului Marii Negre nu te-am vazut trista… Cand PESEDEUL a aprobat recursul compensatoriu, de au murit cu zile, violate, o groaza de femei,nu am vazut o remuscare de la domnia ta…Cand PESEDEUL a facut pensii de serviciu pana la CER, BAZATE PE NECONTRIBUTIVITATE, nu am vazut nici o reactie de la tine…Cand au plecat 5.5 milioane de cetateni din Romania de BINELE PESEDEULUI nu te-am vazut sa initiezi o manifestatie de protest! Despre ce vorbim! Du-te cu rene, spargeti seminte si ghiciti in zat de cafea! Dan Voiculescu, Vanghelie, Popescu Piedone, Oprisan, Buzatu au nevoie de voi ca de aer! Speach less..

  3. Ciolacu a atins punctul de fierbere!Canaliile lui raman fara bani, de o casa, de o mansarda ,de o amanta, de o limuzina acolo, plus obligatiile catre partid, nescrise

  4. Vai ce jale la pesedaci.
    Nu se mai dau bani pentru schimbat borduri si toaletat arbori.
    Vai bunicii nostri, vai copii nostri. Gurita si si sufletelul nostru.

  5. sa il vad pe sekuristu ciolacu la protest la tricoceni
    la cotroceni nu merge ca ii e frica ecu nu are voie acolo numai la votat pro pnl
    ciolacu e remorca tractorului sasesc wener

  6. @tetea
    cine era regele bordurilor, regele bancutelor, regina cancelariei petroviste???

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.