Unii cer Să nu scape nici Remus Pricopie!

Se cere demisia lui Remus Pricopie, rectorul SNSPA, după izbucnirea scandalului Bulai. Numeroase voci au luat atitudine pe internet. Iată câteva:

Ana Birchall, fost ministru al Justiției

S-au spălat pe mâini, l-au suspendat pe Bulai și cred că au rezolvat criza de PR. Dar ce ne facem cu Pieleanu, ce ne facem cu toți cei care au tăcut, complici, și au râs atunci când noi, femeile, am ieșit public să spunem că suntem hărțuite sexual?
Ce ne facem cu rectorul Remus Pricopie (decorat de președintele Iohannis cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler), domnule președinte Iohannis? De ce nu ieșiți public să adresați o problemă uriașă pentru societatea românească: abuzul de putere, misoginismul sistemic, hărțuirea sexuală practicată în toate mediile, nu numai universitar, ci și în mediul politic?
Nu mă aștept ca Remus Pricopie să-și dea demisia din funcția de rector al SNSPA, doar a zis că nu știa nimic. Dar eu întreb: ce face Parchetul, ce fac instituțiile statului, deschid o anchetă ca să vadă cine știa, ce știa și de când se știa sau luăm de bune declarațiile oamenilor de care avem nevoie în campania prezidențială? Punem batista pe țambal și sperăm să treacă și scandalul ăsta, și alte generații de femei să fie nenorocite doar pentru că au vrut să facă școală în România Educată a cavalerilor Serviciului Credincios?

Lulea Marius Dorin, prim-vicepreședinte AUR

Remus Pricopie ar trebui să își prezinte demisia deoarece, timp de mulți ani, a protejat haita de prădători sexuali de la SNSPA. Nu știu dacă și el era parte a acestei haite, dar numai gândul că proteja astfel de crime este grav.
AUR a atras atenția de nenumărate ori cu privire la conducerea defectuoasă a acestei universități și la legăturile suspecte cu personaje libidinoase din, sau protejate politic. Unii au fost miniștri în mandatele PSD-PNL, se știe că normalitatea prin politică este excepția, tot felul de specimene ajung să abuzeze de poziția lor.
Mulți au început să se creadă „Dumnezeu” și să profite de slăbiciunea celor din jur, manipulându-i. Ei se prezintă în spațiul public ca mari specialiști, pentru ca apoi să desfășoare activități contrare învățăturilor creștine.
Domnule „profesor”, dacă mai aveți o minimă onoare, deși am mari dubii, plecați din conducerea instituției.

Mircea Marian, jurnalist

Bulai este aruncat rapid peste bord și se lansează petarde ca să scape doi clienți PSD/Marcel:
– sociologul de casă al Antenei 3, Pieleanu, care se pare că era fix ca Bulai
– chimistul Remus Pricopie, mare politolog pesedist și rector de 12 ani la SNSPA, care se face că nu știe ce făceau amicii săi pesediști.

Maria Georgiana Teodorescu, avocat și lector universitar la Universitatea Titu Maiorescu Bucuresti

Nu pot sa nu observ cum iese mizeria de sub presul SNSPA, acea universitate condusa de rectorul Pricopie, care a atacat in mod nejustificat AUR in nenumarate randuri, sugerand chiar necesitatea scoaterii partidului in afara legii.
Ce ar trebui sa spunem acum, domnule Pricopie? Sa se inchida SNSPA din cauza scandalului privind agresiunile sexuale ale profesorului Alfred Bulai? Sa spunem ca este infinit mai grav ca astfel de fapte sa se petreaca fix sub umbrela academica, acolo unde tinerii merg pentru a studia si a fi formati, nicidecum pentru a deveni victime ale unor infractiuni legate de viata sexuala?
Fara doar si poate, se impune sa fim corecti si echidistanti, nu asa cum ati fost dvs in trecut, domnule Pricopie. Dezvaluirile cu privire la sociologul si profesorul universitar Alfred Bulai sunt deosebit de grave si vor ramane ca o pata pe obrazul academic al SNSPA, indiferent de masurile luate de conducerea universitatii.
Insa un asemenea comportament nu trebuie sa aduca atingere actului didactic de calitate al altor cadre didactice dedicate si profesioniste. Exista, in mod cert, profesori universitari deosebiti si in SNSPA, ca si in celelalte universitati romanesti si activitatea lor merita onorata.
De ce a fost, insa, nevoie sa treaca atat de mult timp pana la descoperirea acestor fapte ? – iata o problema de management defectuos.
Sunt cadru didactic universitar si cunosc rapiditatea cu care circula barfele intre studenti, mai ales daca ele vizeaza profesori. De ce au trecut ani de zile pana ca aceste barfe sa ajunga la urechile conducerii universitatii? Iata o intrebare foarte buna. Ati auzit, sau nu, pana acum, domnule rector, astfel de zvonuri? Si daca da, au fost ele investigate vreodata?
Cat despre noul zvon aparut, conform caruia Alfred Bulai se pensioneaza, daca se confirma, acest lucru nu va face decat sa afecteze si mai mult imaginea SNSPA.
Din punct de vedere penal, daca se dovedesc, faptele mediatizate sunt infractiuni si indiferent de statutul social al lui Alfred Bulai, de pensionar sau nu, el trebuie sa fie tras la raspundere penala.
PS: valabil si pentru celelalte cadre didactice ale SNSPA despre care s-au publicat diverse dezvaluiri.
Recomanda 5
Ioana Radu 8633 Articole
Author

16 Comentarii

  1. Sa nu omiteti intentia ministresei Deca de a musamaliza cazul si de a minimaliza impactul moral asupra societatii. Ea preda la aceasta scoala asa zis politica.
    Cat priveste hartuirea sexuala a studentelor, orice comentariu misogin la adresa lor dovedeste lipsa de educatie a comentatorilor. Mult mai important – si asta trebuie anchetat – este de vazut in ce masura conducerea institutiei cunostea aceasta stare de fapt. Faptul ca unii asa zis profesori practicau santajul sexual era ultracunoscut printre studente iar informatia si recomandarile pentru evitarea lor treceau de la o promotie la alta.
    Eu sunt convins ca aceste abuzuri erau cunoscute si prin tacere ignorate sau chiar aprobate.
    Cum am mai spus; Puterea ajunsa pe mainile toparlanilor ( citeste: impostorilor), corupe.

  2. „Unii cer Să nu scape nici Remus Pricopie!”
    Intai Pricopie! Avea si el portia lui? Intreb. O destrabalare aici de nedescris.

  3. Numai naivii își închipuie că unel studente SNSPA, mai dezvoltate, nu luau în calcul și varianta amantlâcului, ca mijloc pentru a face carieră. Cât era Bulai mai verde, treacă meargă, dar acum, când s-a blegit și nici nu mai poate onora tot ce promite, se ridică toate hărțuitele, după ani de zile, nemulțumite ca nu au ajuns unde visau. Adică, cum îți trece așa prin cap, tinerică de provincie, să faci tu SNSPA, nu dreptul, nu aseul, nu istoria, nu limbile străine?! Ce te cheamă, ce te-ndeamnă? Modelul amantei pesediste a lui Colin Powel, al buzoiencei Udrea, al salteluței din Tecuci, n-așa?

  4. Degeaba le explici nulandierilor că Hugh Hefner arată între Sean Bean, Robert F. Kennedy Jr, Michael Douglas, că Larry Flynt e Michael Madsen, Christopher Walken, Adrian Zuckerman , Jannik Sinner împreună și că atunci și Bulai seamănă cu Harris Savides, Marius Pieleanu, Gerula și Florin Zamfirescu, ei nu vor crede că aceștia nu au depășit cerințele comportamentului motivațional impus de feminismul exacerbat al prezentului continuu în universități.(Nae inposibil de ânvins)

  5. În primul rând rectorul trebuie să-și dea demisia. Dacă era un tip corect, fetele alea i-ar fi spus lui ce se întâmplă. Dacă nu au avut încredere în el, înseamnă că era aidoma ăstora doi. Mizerie securistă asta e școala aia.N-ai ce să aștepți de la ei.

  6. că SNSPA e flașneta #1 a lu’ $oro$hel în Colonia Eșuată.
    Doar trolacii uSE🌈ici fac pe geoneii Dăbuleni.
    Sau chiar sunt ? măR😜g …
    ● mElena PoMpa 1 – LaMpa

  7. Nimeni nu cere DESFIINȚAREA IMEDIATĂ a kAkademiiei dă Partid șî dă Stat „Fănică Ghiorghiu”, văpsîtă acum în culori N.A.T.O.?
    iE prea mulți „absolvenți” dă la ea, Doftori cu ‘la mare, la vîrfu’ Patriei a Priori?

  8. Prostovane, o victima a unui abuz sexual rămână marcată pe viață. De ce au tăcut atunci? Uite din cauza unor nemernici ca tine,sa nu fie arătată cu degetul.De rușine,din cauza unei societăți talibane. Ești bărbat nu? Și te crezi bățos. Daca ai trece prin ce trec femeile abuzate ai claca prostovane.

  9. Ce aur, ce partide, adevărul e că s-au înfruptat toți din tortul tinerelor absolvente in snspa, la fel se întâmplă la Stefan Gheorghiu PCR. E mult prea târziu să dezvăluie absolventele Stefan Gheorghiu practicile infecte ale caposilor considerați profesori.

  10. Extraordinar cum toate fătucile și feministele s-au trezit să reclame după ‘n’ ani, că ar fi fost hărțuite. De ce n-au reclamat atunci, imediat ???

  11. No mercy Tu te afli in treabă sau te-ai trezit dintr-o beție? Amesteci lucrurile tovarășe tril.

  12. Repede își bagă AUR coada ,că poate prinde niste voturi. Uitând să spună de violul comis de o echipa AUR asupra unei minore de 17 ani. Al naibii ipocriți.

  13. Sa fie sesizate forurile Comisiei Europene despre criminalele torturi prin hartuiri sexuale aplicate femeilor din Romania, in scoli, universitati, in institutii bugetare cum este cloaca SNSPA unde pradatorii sexuali ca Pieleanu si Bulai distrug generatii de tinere femei studente. Sa fie trimise petitii la toate organizatiile de femei din SUA, UK, Australia, etc. cu solicitarea ca, liderii politici romani sa nu mai fie invitati la nici o manifestare internationala, de orice fel. Ministra Invatamantului actuala – care l-a luat in brate pe „nu stiu” sa fie demisa urgent de Primul Ministru.

  14. Mircea Marian , un oarecare care în ziua meciului Ro-Ukr posta o aberație, cum dorea el să câștige Urcaca deoarece este o țară chinuită .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.