Salvare la limită în vestul țării. Un bărbat captiv sub un mal de pământ în urma unor lucrări a fost salvat la limită de pompieri. Incidentul dramatic a avut loc în localitatea Gurahonț, din județul Arad. Culmea, victima este tatăl unui pompier.
„În prima fază a intervenției s-au deplasat forțe ale Gărzii 2 Gurahont din cadrul Detașamentului de Pompieri Sebiș, 2 autospeciale de stingere și 8 subofiteri cu unelte genistice. Distanta fata de subunitate fiind foarte mica echipajele au ajuns un aproximativ 4 minute. La sosirea la locul intervenției, peste victima era un strat de pământ de 50 cm, dar se putea comunica cu ea.”, precizează reprezentaníi ISU Arad pentru renasterea.ro.
După aprox 10 minute s a reușit eliberarea capului victimei, i s-a administrat oxigen de la un aparat de respirat și i s-a dat o cască de protecție de la un subofițer. Apoi, timp de două ore de săpat manual, (terenul era foarte instabil) s-a reușit dezgroparea victimei până la brâu. Atunci s-a produs însă o nouă surpare iar operațiunea se salvare a reînceput și cu ajutorul utilajelor sosite de la Arad. După mai multe încercări în jurul orei 23.10 victima a fost deblocată în totalitate și predată la echipajului SMURD.
https://www.facebook.com/158037020946442/videos/1072208389650972/?t=0