Sănătatea mentală: Prioritatea neglijată timp de două decenii

”Nu putem doar interzice şi atât, pentru că nu vom rezolva problema de fond, de fapt. Cred că trebuie avută o abordare interdisciplinară, un ecosistem”.

De L.V.
Sănătatea mentală: Prioritatea neglijată timp de două decenii

”Nu putem doar interzice şi atât, pentru că nu vom rezolva problema de fond, de fapt. Cred că trebuie avută o abordare interdisciplinară, un ecosistem”.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat marţi, în cadrul evenimentului dedicat proiectului ”România în Lumină”, că sănătate mentală este esenţială, dar că din păcate a fost destul de lăsată în urmă în România, în ultimii 20 de ani. El a mai arătat că cea mai periculoasă adicţie, în momentul de faţă, în special în rândul tinerilor, dar nu doar, este zona de spaţiu virtual.

”Mulţumesc Administraţiei Prezidenţiale pentru al treilea proiect pe care îl facem împreună”, a spus ministrul în cadrul evenimentului de la Palatul Cotroceni.

Mulțumesc pentru sănătate şi pentru domeniul sănătăţii, a continuat acesta.

Alexandru Rogobete a mulțumit și  Primei Doamne pentru colaborare și pentru ”că susţine domeniul sănătăţii atât de intens”.

Zona adicţiilor, foarte importantă

”Evident că, din punct de vedere medical, dacă e să vorbim doar din punct de vedere medical, ea comportă mai multe abordări.

Zona de tratament, când se ajunge în acest punct, dar la fel de important, poate mai important, este dezvoltarea zonei şi componentei de prevenţie.

Ministerul Sănătăţii derulează un proiect amplu, început anul trecut, de screening şi prevenţie pe mai multe componente, pe mai multe zone.

Vorbim de zona de screening şi prevenţie pentru bolile cardio şi cerebrovasculare.

Evident, zona de oncologie, zona de nutriţie, diabet, dar şi zona de sănătate mentală.

Componentea de sănătate mentală este una esenţială care.

Din păcate, trebuie să recunoştem cu fermitate şi cu responsabilitate, e o componentă care a fost destul de lăsată în urmă în România, în ultimii 20 de ani”, a subliniat Rogobete.

Ministrul a menţionat că masa rotundă organizată speră că va da direcţiile pentru un proiect care vine în sprijinul dezvoltării acestui segment de prevenţie pentru adicţii.

”Organic, când vorbim de adicţie, ne ducem întotdeauna la substanţe.

Ultimele analize ale Comisiei Europene ne arată însă că nu e vorba doar de substanţe.

Cea mai periculoasă în momentul de faţă adicţie, în special în rândul tinerilor, dar nu doar, este zona de spaţiu virtual”, a afirmat Alexandru Rogobete.

Spaţiu virtual

”Nu putem doar interzice şi atât, pentru că nu vom rezolva problema de fond, de fapt.

Cred că trebuie avută o abordare interdisciplinară, un ecosistem.

Vorbim de un ecosistem interdisciplinar, în care avem 

  • sănătatea
  • educaţia
  • economia
  • societatea civilă,
  • toate celelalte instituţii de reglementare, Parlamentul etc.

Cred că este momentul să ne dăm cu toţii mâna pentru o cauză extraordinar de importantă, care nu poate fi făcută doar de un minister.

Doar în această configuraţie, în care Administraţia Prezidenţială ne-a pus la masă, cred că mesajul este foarte important.

Cred că această masă rotundă este un simbol al unui viitor parteneriat extraordinar de important pentru a reduce acest fenomen”, a explicat Rogobete.

Fenomenul ”nu se reduce peste noapte”

Potrivit ministrulu, ”doar în această configuraţie, cu societatea civilă,  putem reuşi să reducem fenomenul”.

”Deşi sunt extraordinar de entuziasmat, vreau să pun o picătură de fermitate.

Nu se va întâmpla peste noapte.

Şi trebuie să plecăm cu acest gând şi să fim conştienţi că fenomenul nu se va reduce peste noapte.

Că vom avea nevoie de timp, de ambiţie şi de foarte multă muncă împreună”, a menţionat Alexandru Rogobete.

”Îmi doresc ca, peste 4 luni de zile, să fim în aceeaşi sală şi să lansăm, de ce nu, un nou program naţional de prevenţie în această zonă”, a conchis ministrul.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Corect
    Cereți ca profesorii să fie testați psihiatric
    DAR LA VARF,PRESEDINTIE,GUVERN,PARLAMENT,JUSTITIE
    NU VA GÂNDIȚI?
    IN PRIMUL RAND CEI DE LA VARF OBLIGATORIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.