La sfârșitul lui aprilie, râsetele adormiților din cimitirul vesel din Săpânța s-au auzit până-n Bistrița, Borșa și Turda. Prin martie, s-au auzit și în Iași, și în Reșița, și în Galați și, bineînțeles, și în București. Președintele țării noastre dragi a vrut să știe motivul, parlamentarii au vrut să știe motivul, Guvernul a încercat și el să afle și el motivul. La Săpânța s-au deplasat armate întregi de la SRI, DNA, DIA, mă înțelegi.
În iunie, încă nu era încă redactat răspunsul, ofițerii o cam dădeau cotită, c-o fi, c-o păți, cum să-l superi pe Președinte? Până la urmă s-au luat în seamă și televiziunile otrăvite, și blogării plătiți de ăia din Vest sau de ăia din Est, strada s-a animat, țin’te bine.
Când mitingurile s-au înmulțit dramatic, unul dintre generalii de la SRI și-a luat inima-n dinți și a zis, pe șleau, domnule Președinte, ăștia râd de-ale lor, din bătătură, nu se poate așa ceva, s-a enervat foarte tare domnul Președinte.
Ei, cam toată suflarea românească s-a ofuscat, vezi bine, lumea voia ca adormiții de la Săpânța să-și râdă de politicieni, de Președinte, de Guvern, pentru că, mă înțelegi, ăsta era trendul momentului și alta nu. Nu putea face nimeni opinie separată. Exclus.
Președintele a acuzat o gravă criză morală și a cerut îndreptarea situațiunii pentru că, uite, râsetele adormiților din cimitirul vesel din Săpânța se auzeau acum pretutindeni în lume, la Washington, Londra și Moscova, Tokyo, Sydney, Tel Aviv, Cairo, Casablanca.
– Auzi, președinte onorabil al Senatului, a răcnit Președintele în megafonul secret montat la Cotroceni, Henri Coandă n-o fi inventat ceva, un clopot magnetic, să băgăm adormiții din cimitirul vesel din Săpânța sub el, să nu ne facem de râs pe plan internațional?
