La Expo Porte de Versailles s-a încheiat recent defileul modei feminine pentru primăvară-vară 2011. Creatorii n-au gândit, de această dată, modalităţi de a îmbrăca femeile, ci moda ca spectacol. De la început, s-au desenat trei curente principale: o stare de spirit rebelă faţă de bunăstarea burgheză, o poftă gurmandă pentru culoare, dar şi o forţă senină bazată pe economia de mijloace stilistice. De la Chanel la Yves Saint-Laurent, pariziana există şi nu este un mit. Arta contemporană i-a sedus pe designeri care trec în revistă aproape toate curentele din pictură, demonstrând un apetit special pentru acest subiect. Alături de preluări, designerii se aliază cu artiştii pentru a accentua ideea că şi moda poate să fie o artă.
Haine colorate şi mult kitsch. Moda răspunde realităţii şocante care ne înconjoară cu aceeaşi violenţă. Pe pasarelă, Vuitton şi Miu Miu reprezintă acest limbaj estetic, Marc Jacobs, între glamour-ul anilor ’20 şi grafica kitsch a anilor ’70, în timp ce Miuccia Prada se confruntă cu haosul actual fără nostalgia hainelor sale colorate. Filonul care îmbată ochiul se declină cu sensibilitate diversă la Kenzo, în triumful romantic care mixează Japonia cu Sardinia, şi cu amazoanele sexy ale lui Hermes.
Simte iubirea
Ingrid Vlasov este prezentă pentru a treia oară consecutiv la Săptămâna Modei de la Paris, rămânând singurul designer român invitat permanent în calendarul oficial al Festivalului. Colecţia, intitulată „I Feel Love”, de la galeriile Couvent des Cordelieres, a stârnit ropote de aplauze. Şi în această colecţie romantică, arta tradiţională românească rămâne sursa ei de inspiraţie, mai ales iile, care sunt în mare vogă. Creatoarea îşi păstrează şi de această dată conceptul creativ, pasiunea pentru arhitectură şi geometrie, metamorfozată în croi sau printuri. Rochii lungi, fluide şi transparente, croite în bie, cu broderii în stil românesc, fuste asimetrice cu aplicaţii de pietre colorate. Motive decorative remarcabile, zalele şi cercurile la nivel grafic, în diferite forme şi mărimi. Paleta cromatică este restrânsă: alb şi negru, cărora li se adaugă portocaliu, roşu, brun. Fundalul sonor a fost asigurat de DJ-ul parizian Michel Gaubert, cunoscut pentru colaborările sale cu Chanel, Karl Lagerfeld şi Sonya Rykiel. Ingrid Vlasov a studiat la Institutul de Design Vestimentar de la Roma, iar din 1997 şi-a lansat propriul brand. După mărturisirea ei, sursele de inspiraţie sunt „ploaia, tot ce este sofisticat, muzica, mătasea, liliacul, toamna, iubirea, filmele, dansul, catifeaua, sensibilitatea, luxul, dar şi extazul îmbinat cu inefabilul”.
O modă teatrală Vuitton
Trei tigri împăiaţi tronează pe scena Vuitton. Decorul, perdele de perle aurii, podium de marmură neagră, te face să te gândeşti la un glam kitsch. Marc Jacobs a zguduit zilele modei prin colecţia sa teatrală, veselă, împingând ironia până la sarcasm, dar şi prin prostul gust afişat, prin burlescul reluând atmosfera gay newyorkeză a anilor ’70. În contrast cu gama de bejuri, rozuri delicate, din cromatica Yves Saint-Laurent, cu imprimeurile cu motive animaliere şi flori, Max Jacobs a trimis pe podium o serie de modele şocante. Într-o ciudată întâlnire cromatică, a lameului violet, galben, verde, maron, cu centuri de paiete, moda Opium Yves Saint-Laurent virează către Shanghaiul anilor ’20, cu veste chinezeşti de influenţă disco, cu parodii de zebre şi girafe în formă de afiş pe haine, cu flori ce caricaturizează jerseurile Leonard. Un show Vuitton de un lux amuzant, care, potrivit cifrelor de afaceri, demonstrează că prostul gust este mult mai profitabil decât bunul-gust. Dovadă, rochiile cu lame şi franjuri charleston, tunicile de budoar chinez, decorate cu pampoane colorate, cât şi „femeile tigru”, ochelarii aurii şi foarte multă Chină. O modă teatrală, exagerată uneori, în care modelele poartă taioare imprimate cu girafe, cu slipuri la vedere, cu imprimeuri animaliere, pe scurt, prostul gust este etalat cu exagerări glamour şi cu ironie. „E nevoie de femei cu haine puternic colorate”, susţine designerul yankeu. Teatrală, şi expresia tocurilor de abanos care reproduc labe de animale. Kitsch este cuvântul-cheie. Vuitton e oricum, în afară de consensual.
Amazoanele sexy ale lui Hermes
Jean Paul Gaultier şi-a prezentat cu panaş ultima colecţie, caracterizată prin fantezie, eleganţă şi talent, la Hermes. Stilistul, într-un defileu de o eleganţă ireproşabilă, a dorit un adevărat manej. Caii tropotesc pe pasarela Hermes, iluminată de lampadare de cristal, într-o cavalcadă, se succed „călăreţe” andaluze cu bustiere de piele, cu cizme gaucho, cu pălăriile lui Zorro… Lumea echitaţiei se împleteşte cu cea sexy, fără vulgaritate, cum puţini reuşesc acest lucru. Adio Gaultier e ultimul act al stilistului care, timp de 7, ani şi-a lăsat amprenta asupra creaţiilor Hermes, pentru că în viitoarea stagiune soseşte Christophe Lamaire.
Cu pălării de cavaleri sevillani, manechinele Hermes au mersul elastic, seamănă cu o lovitura de cravaşă. Trebuie privite din spate, în vestele-cămaşă din piele de căprioară de culoarea nisipului arenei, şi pantalonii de echitaţie, care accentuează cambrarea taliei. Au atras atenţia o vestă din piele de crocodil, decolorată în întregime, cu aspectul de latex, o îndrăzneală tehnică a marochinerului, un cardigan de culoarea fildeşului, cu aplicaţii strălucitoare, pielea, în culoare caramel sau neagră, cu strălucirea satinului alternând cu matităţile pudrate ale antilopei. Tuşa Gaultier se remarcă şi la bustierele pe talie, asortate pantalonilor de piele sau la centurile urcând până sub sâni.
O japoneză debarcă în Sardinia
Kenzo, 40 de ani de nomadism şi de veselie. Două lumi îndepărtate s-au întâlnit, celebrând 40 de ani de când a fost fondată Casa Kenzo Takada, astăzi sub direcţia artistică a sardului Antonio Marras. Un dublu defileu de modă la Cirque d’Hiver pentru Kenzo. Creatorul Antonio Marras, cu filosofia globe-trotter-ului, regrupează 40 de fete-totem, îmbrăcate cu haine inspirate din arhivă, suprapuse fără niciun fel de ordine cronologică, pe cap cu turbane de jumătate de metru, făcute din fulare, ce oferă un efect spectaculos, imaginându-şi o japoneză care debarcă în Sardinia.
Ca un omagiu adus fondatorului nipon, Antonio Marras, directorul artistic al lui Kenzo trimite pe podium o legiune de fete fără chimonouri, dar cu imprimeuri japoneze amintind de anii ’30, nici drapate, nici croite, pe lenjeria extrem de colorată. Marras se amuză cu arhivele casei, construind siluete compozite, recreând imagini uluitoare, care vin parcă din alt colţ al lumii. Veste cu glugă surmontate de o pălărie bărbătească, chimonuri în stilul mantourilor mongole, fuste de babuşka, suprapuse, acumulări de rochii ţărăneşti şi veste bărbăteşti. Mai curând costumier decât designer, mai curând visător decât director artistic, Marras a dorit să obţină aplauze pentru casa Kenzo, prin această linie gândită ca un fel de călătorie imobilă.
Manechinele misterioase ale lui Miu Miu
Stele gigante, şerpi şi lebede amestecate cu stampe grafice. Miu Miu nu are jumătăţi de măsură. Manechinele ei sunt periculoase, fatale şi ultraseducătoare. Ele au ochii încercuiţi de negru, gene false, tenul livid şi buzele roşu mat. Sunt misterioase în rochiilor de satin plisate, pe care este imprimată din când în când o lebădă, de o eleganţă conservatoare, în extravagantele cămăşi largi, ţinute pe umeri de o bandă de piele. Bluzoanele aurii din piele metalizată, cu umeri de fotbalist american le conferă un look de femei dominatoare. Tentele fluorescente de galben, roşu, oranj, verde sau argintiu dau senzaţia unor comici americani ai anilor ’40 sau a unor supereroi care schimbă lumea ca prin minune.
Sub un imens cort, în Grădinile de la Palais Royal, merg în scenă apropierile violente: aurul cu piele şi cu satin a la Pina Bausch, cu stampele inspirate din lumea teatrală. „Vechea Europă trebuie să se valorizeze, altfel se va scufunda. Chiar şi politica trebuie să-şi schimbe limbajul”, afirma Miuccia Prada. O colecţie violentă, dar şi sofisticată, dincolo de cultura de decodificare a semnalelor.
Fatal Fashion
Romantism, senzualitate, eleganţă. Veşminte din ţesături elegante şi seducătoare, în stilul inconfundabil al stilistului italian Valentino. O atmosferă de poveste, în care manechinele păşesc într-o grădină fermecată, în rochii romantice şi lejere din organza, din şifon şi tul cu volane, croite în bie, straturi peste straturi, dantelă neagră peste o rochie roşie din voal, buline şi intarsii florale, mult roşu, dar şi alb, bej pudră, gri, alb şi negru. Seara, femeia fatală şi senzuală a lui Valentino defilează în rochii lungi şi vaporoase din dantelă neagră, cu nu mai puţin celebrii trandafiri roşii care reapar. Valentino readuce femeia delicată prin designerii Maria Grazia Chiuri şi Pier Paolo Piccioli, iar la sfârşit, chiar el a apărut pe podium, mulţumind publicului cu lacrimi de emoţie, în aplauzele asistenţei. Prospeţimea propunerii lor emoţionează. Încălţămintea cu tocuri foarte înalte, electrizată de un frison punk, este înlocuită de balerini cu vârful rotund, dar şi de sandalele create de Philip Treacy, cu aplicaţii de dantelă neagră.
Femeia-pasăre a lui Alexander McQueen
Pentru prima dată pe podium, creatoarea Sarah Burton, eleva preferată a maestrului, a adus prin colecţia sa un omagiu memoriei şi stilului vizonarului Alexander McQueen. Taioare cu pantalon şi jachete-smoking cu decoraţii în stil Napoleon, cascade de franjuri şi intarsii în ţesătură, care creează senzaţia unor frunze ce îmbrăţişeză corpul. Din piele neagră, frunzele se împletesc cu aripile de fluturi, cu penele de fazan, aplicate pe rochiile de seară vaporoase, fluide, ale „femeii-pasăre”. Sarah Burton a vrut să se măsoare cu propriul ei maestru şi se pare că a reuşit. Între lumini şi umbre, tensiunea dramatică retrăieşte în creaţiile sale, lăsând un gust amar al dispariţiei marelui stilist.
Un Chanel hollywoodian
Repertoriul Chanel triumfă într-o cheie contemporană de lux. La Grand Palais, pe o suprafaţă de 13.000 de metri pătraţi, Karl Lagerfeld reconstituie grădina franceză de la Versailles, pe care o transformă în podium. Kaiserul Karl Lagerfeld a ales pentru acest defileu 80 de top-modele, cel mai bine plătite din sistem, de o frumuseţe în afara timpului, precum Lily Allen, Dita von Teese, reintegrând întregul repertoriu Chanel ca în filmul „Anul trecut la Marienbad”. Preţurile sunt, bineînţeles, exorbitante. O modă cu accente de snobism. Când priveşti miticul taior buclat, ca şi când ar fi fost ros de şoareci sau de molii, îţi aminteşti de taioarele de „bon ton” purtate de marile doamne ale istoriei moderne, mereu în vogă. Rochii din tweed, dar şi bluze din şifon şi rochii fluide din mătase, uneori plisate, de un mare romantism, cu un potpuriu de stiluri, într-un amestec perfect echilibrat, realizat de geniul lui Karl Lagerfeld. Rochiile de seară sunt creionate în negru, cu pene de struţ, cu inserţii din dantele, cu broderii în macrame şi preţioase flori aplicate.
Pliseurile lui Issey Miyake sunt la ordinea zilei. Şi el trece de la tocurile foarte înalte la sandalele plate. Urbane, şic, pline de bijuterii, femeile imaginate de Miyake sunt gata pentru o viaţă plină de ritm. Veşmintele lor, în alb şi negru, par să fluture. Se remarcă delicateţea pliseurilor la T-shirt-urile galben fluorescent, pe deasupra fustelor negre despicate. Altele, mai dulci, dar mai insipide, par aproape goale sub metri întregi de drapaje de mătase fluidă, ca şi cum ar fi îmbrăcate de vânt. Un grup de patru manechine, serioase ca nişte măşti de la Musée du Quai Branly, arborează imprimeuri cu frunze exotice. Aceste femei sunt la fel de frumoase ca şi surorile lor înveşmântate în plasă ca un năvod.
Casa Dior a optat pentru exotic: jachete fruste, în stil marinăresc cu rochii aproape impalpabile din voal cu imprimeuri tropicale. John Galliano câştigă încă o dată cu linia inspirată de filmul „Revoltă pe Bounty”, dar şi prin prezenţa cunoscutului manechin Kate Moss.
Vivienne Westwood lansează de pe pasarelă mesaje politice, într-un mare show împotriva consumerismului şi a reluării adevăratelor valori şi prin intermediul modei, Lanvin pune în valoare trupul feminin creând rochii foarte mulate, din ţesături fine cu drapaje, fuste lungi, în culoarea nisipului, de inspiraţie africană. O femeie senzuală, cu tocuri vertiginoase şi bijuterii impunătoare, balansând între forţă şi drăgălăşenie.
Yoji Yamamoto a propus o linie impregnată de negru cu mici contraste în culori vibrante. Coafurile sunt în elegantul stil nipon. Interesantă colecţia lui Victor & Rolf, care încearcă să înlocuiască clasica bluză albă cu infinite variaţii decorative şi structurale. Două icoane ale modei, Comme des Garçon şi Martin Margiela, elaborează o colecţie conceptuală, în afara oricărei reguli a pieţei. Rochii ca două surori siameze, cu numeroase inserţii, într-o cromatică redusă la albastru, alb, gri. Ungaro creează modelul garden party, cu taioare din dantelă în culoare roz şi fuste tubulare.
Dolce&Gabbana
Manechinele Dolce&Gabbana sunt mai sexy ca niciodată, înveşmântate în dantelă albă. Până şi inul şi mătasea, bineînţeles albe, sunt decorate cu perle şi broderii în macrame. Emporio Armani a adus din nou rochia-fourreau, cu fuste atât de strâmte, cu mult mai lungi decât jachetele, încât manechinele păşeau cu greu.
Ce se întâmplă la Chloe? Hannah MacGibbon dă impresia că duce lipsă de mijloace, de timp şi mai ales de inspiraţie. Fustele din tul par ieşite de la o şedinţă de gimnastică la bară. La fel, body-urile drapate sunt lipsite de farmec. Ar fi existat, desigur, posibilitatea de a da acestei dispoziţii „Lebădă neagră” mai mult spirit, profunzime şi lux. T-shirt-urile din piele cu spatele gol te duc cu gândul la primul defileu al lui Phoebe Philo de la „Celine”.
Colecţia Celine a fost strălucitoare. Pantalonii extrem de largi, fluizi, alături de fuste „portofel”, din piele în culoare grena, rigide ca un şorţ de tâmplar, ce creează un joc între rigiditate şi natural. Influenţele orientale apar în cămăşile ca nişte burnusuri, din pânză, cu jabouri ţesute din fir de mătase şi bumbac, în diverse tonuri de alb, dar şi în culoarea untului, fildeşului sau vaniliei. Un aspect urban dau pantlonii albaştri sau în culoarea cernelii, de o eleganţă rece. Şi apoi, acele fulare lungi, ultima modă atât la femei cât şi la bărbaţi…
Vorbind despre femeia care ar trebui să îmbrace hainele sale, Ackermann a spus că „vine de nicăieri şi îşi aduce toate comorile cu ea. Nu este neapărat androgină, dar ştie că are şi acea parte în ea pe care încearcă să o scoată la suprafaţă”. Stilul Haider Ackermann prinde pentru că se adresează unei femei curajoase, care ştie ce vrea şi nu îi este frică să experimenteze. Haider Ackerman creează o colecţie de o frumuseţe bulversantă, rămânând fidel spiritului rock, nomad, în culorile irişilor sau muşcatelor, dar şi în aceea nud, pudrat. Materialele, fabuloase mătăsuri, satin în culori vii, plisate soleil, merg către o incursiune japoneză, cu veste chimono care transformă manechinele în gheişe-couture. Rochiile lungi, monocrome, în metraje considerabile, au drapaje în formă de nod, sunt asimetrice, curg pe lângă corp, descoperind pielea, cu o delicată impudoare. Pantalonii gen ţigaretă, cu bandă din saten gen smoking, fuste de piele „portofel”, purtate deasupra pantalonilor. Totul oferă un anumit lirism, ca la jachetele cu basc plisat ca un origami, din ţesături bogat decorate, în culori pornind de la negru către culori vii.
Galliano
Creatoarea franceză Martine Sitbon în acest sezon a redescoperit tulul, colorat sau nu, toate modelele punând în evidenţă materialul. Lungi până deasupra genunchiului, cu jocuri de pliseuri, cu volane încreţite, gofrate, franjurate, hainele lui Sitbon etalează o gamă cromatică electrică (oranj, albastru, verde), adaugând şi o picătură din anii ’80, printr-un bej estival. Nu poţi rezista rochiilor sau topurilor-fuste negre, saharienelor fără mâneci, cu câteva detalii din muselină „ton sur ton”. Totul e clar, curat, fidel stilului Casei, fără concesii ticurilor moderne şi cu accesorii perfecte, cum ar fi ochelarii Lindei Darrow şi escarpenii cu tocuri ameţitoare.
Croatul Damir Doma, chiar dacă a lucrat la Anvers alături de Raf Simons, a propus o colecţie evocând mai curând stilul Christophe Lemaire. Pantaloni prinşi deasupra gleznei, veste chimono, etole plisate, ţesături cu motive reliefate, culori teroase, dar şi bejuri animate de oranj. Nicio revelaţie, dar multă delicateţe. Ann Demeulmeester a semnat o vară în alb şi negru, cu o linie verticală a siluetelor, oferită de fustele mini-lungi asimetrice, acoperind un singur picior, şi veste cu o singură mânecă. A combinat pielea cu mătasea imprimată, strălucitoare ca pânza de paraşută, uşoară ca o briză. Mici bluzoane albe peste cămăşi albe au un aspect ambiguu, părând realizate fie din piele spălată, fie din bumbac şifonat. O colecţie pură, plină de nerv, fie că place sau nu.
Dar unde a dispărut tensiunea rock atât de dragă lui Sharon Wauchob? Dispoziţia ultra feminină evocă mai curând eleganţa anilor ’20, cu rochiile-pantalon plisate şi cele în stil Charleston. Numai că, de data acesta, creatoarea irlandeză le insuflă un pic de cruzime. Topurile largi sunt susţinute de bretele, tunicile din mătase sunt în unele locuri rupte, dantele albe sunt „pătate” cu negru. O paletă cromatică formată din kaki-uri, arămiuri, alburi, până la oranjul rozaliu pus delicat pe buzele manechinelor.
Să mai adăugăm creaţiile semnate de Givenchy, Guy Laroche, Pierre Cardin, Rochas, Dries van Noten, Zac Posen, Nina Ricci, Veronique Leroy, Loewe, Fendi, Rocco Barocco, Rick Owens, Costume National…
