Tot fiorul religios al copilăriei noastre s-a stins. În locul inocenţei colindului şi al sărbătorilor tradiţionale, astăzi colindul se desfăşoară în faţa supermaketurilor unde oameni de toate categoriile sociale se îmbulzesc înfruptându-se dintr-o opulenţă fictivă. Marfa nu va putea înlocui niciodată omul, dar îi poate deteriora simţul estetic şi trăirea curată.
Ca participant şi spectator, mă îngrozeşte această competiţie a smulgerii produselor de pe galantare într-o disperare greu de analizat. Deşi participanţii la această competiţie grotescă se ignoră între ei, totuşi ei se ghidează după un mic criteriu: să cumpere cât mai mult, cât mai ieftin şi prin asta să dovedească Celuilalt că sunt mai fericiţi. Că îi sunt superiori?! Fleica şi cârnatul au devenit reperele unui prestigiu social penibil şi ale unei false bunăstări economice!
În această aglomeraţie bezmetică, individul se pierde într-o masă mişunătoare care se închină Stomacului, diminuând simplitatea tradiţională, când singurele daruri primite de colindători erau merele, nucile și covrigii.
Însuşi oraşul este un tablou fidel al contrariilor. Zăpada murdară aproape de noroi şi beculeţele cu lumină stinsă care mai mult simulează feeria de Crăciun din marile capitale occidentale.
Dar mai trist decât acest aspect exterior mi se pare lipsa unui orizont de aşteptare pentru poporul român.
Putem recapitula: oare ce a schimbat pozitiv anul care tocmai se încheie, în afară de scumpirile deja anunţate pentru începutul noului an? Dar şi ceilalţi ani după revoluţie?
Speranţe sterpe, neîmplinite. În 1990, toţi tinerii intelectuali credeau că România va înflori economic şi cultural. Au trebuit să treacă 25 ani să ne dăm seama că am sperat în zadar.
Oare aceste forfoteli aglomerate, carnivore şi banale prevestec ceva bun?
P.S. „Omul nu mai este ceea ce face – omul este ceea ce a refuzat să facă în viaţă. Tindem spre individul fără secrete, fără amintiri, fără biografie, fără diferenţă specifică. Societatea se împarte în două părţi: în cei care mai au acces la câte un mic secret de stat – şi cei care trăiesc aidoma muştelor. Iar un Hristos păţit, de ar veni să predice în Valahia noastră, ar zice, cu prudenţă, acum: «Să dăm Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu doar ce ne mai rămâne!»”. (I.D. Sîrbu, iarna 1985-1986)
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.