Şase chirurgi şi o asistentă, cercetaţi pentru mită

Şase medici chirurgi şi o asistentă medicală din cadrul Spitalului Municipal Timişoara sunt cercetaţi sub control judiciar pentru luare de mită în formă continuată.

„În cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş se efectuează cercetări într-un dosar privind săvârşirea mai multor infracţiuni de luare de mită în formă continuată (multiple acte materiale), (…) respectiv dare de mită, (…) fiind vizată, în principal, presupusa activitate infracţională a 6 medici chirurgi şi a unei asistente medicale din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara – Clinica de Chirurgie Generală 2 – Oncologie”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Astfel, procurorii spun că primul inculpat, în calitate de medic chirurg în cadrul Clinicii de Chirurgie Generală 2 – Oncologie din cadrul Spitalului Municipal Timişoara, în perioada 15 aprilie 2022 – 19 iulie 2024, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în legătură cu acestea, a primit diferite sume de bani de la 10 pacienţi (sau aparţinători ai acestora) aflaţi sub tratament sau supuşi unor intervenţii chirurgicale în cadrul Secţiei Chirurgie Generală 2 şi Oncologică, fără a fi îndreptăţit la primirea unei sume suplimentare de bani faţă de cea decontată unităţii spitaliceşti de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

În privinţa celui de-al doilea inculpat, anchetatorii arată că, în calitate de medic chirurg în cadrul Clinicii de Chirurgie Generală 2 – Oncologie a aceluiaşi spital, în perioada 19 aprilie 2022 – 23 iulie 2024, a primit diferite sume de bani de la 9 pacienţi (sau aparţinători ai acestora) aflaţi sub tratament sau supuşi unor intervenţii chirurgicale în cadrul Secţiei Chirurgie Generală 2 şi Oncologică din cadrul Spitalului Municipal Timişoara.

Faţă de al treilea inculpat s-a reţinut că acesta, în calitate de medic chirurg în cadrul aceleiaşi clinici, în perioada 23 mai 2022 – 8 iulie 2024, a primit diferite sume de bani de la nouă pacienţi (sau aparţinători ai acestora), precizează sursa menţionată.

Un al patrulea medic este acuzat că, în perioada 25 mai 2022 – 18 iunie 2024, a primit diferite sume de bani de la şapte pacienţi (sau aparţinători ai acestora) aflaţi sub tratament sau supuşi unor intervenţii chirurgicale în cadrul Secţiei Chirurgie Generală 2 şi Oncologică din cadrul Spitalului Municipal Timişoara.

Cel de-al cincilea medic inculpat în acest dosar a primit, în perioada 15 aprilie – 23 iulie 2024, diferite sume de bani de la patru pacienţi (sau aparţinători ai acestora), iar cel de-al şaselea medic este acuzat că a primit, în data de 29 mai 2024, de la aparţinătorul unei paciente, un plic care conţinea suma de 100 lei, spun procurorii.

Totodată, o asistentă medicală din cadrul Clinicii de Chirurgie Generală 2 – Oncologie din cadrul Spitalului Municipal Timişoara este acuzată că, în perioada 19 iulie 2022 – 16 iulie 2024, a primit diferite sume de bani de la şase pacienţi (sau aparţinători ai acestora) fără a fi îndreptăţită la primirea unei sume suplimentare de bani faţă de cea decontată unităţii spitaliceşti de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Cercetările în prezentul dosar au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Arad, în cooperare cu Direcţia Anchete din cadrul DGA, cu sprijinul SJA Hunedoara, SJA Caraş-Severin şi SJA Timiş.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

12 Comentarii

  1. Ăștia nu se mai satură! Ziceau medicii că salariile mici nu-i feresc de ispită. Au crescut bine salariile dar moaca îngrașă! Dar și procurorii, își aduc aminte de medici când nu au cu ce se lăuda! După Pantelimion, Timisoara. O fi o cruciadă a celor mai cinstiți dintre funcționarii statului- magistrații procurori, contra celor mai lacomi. Da de cei din Finanțe, MAI, Prokuratură, Ministere, instanțe când vă amintiți, tovarăși? Sau nu-i voie?

  2. Probabil ca mita era data pentru ca, la operatie, sa nu fie taiat din greseala piciorul drept in locul celui sting ! …

  3. Din Temeswar au fost cei mai multi propagandisti PRO covid. Toti se laudau ca sunt medici care vor binele poporului.

  4. nu se mai satura desi au salarii foarte mari. Un singur lucru trebuie sa faca statul roman.RIDICAREA DREPTULUI DE LIBERA PRACTICA PE VIATA. sa se faca docheri , mineri ingineri orice altceva de medicina sa nu se mai apropie niciodata.

  5. Verdict,nevinovati!Au luat,dar au incurajat consumul…mai avem nevoie de medici???se supara si emigreaza ,nu sunt magistrati

  6. de ce numai timisoara este data exemplu cand in romania fenomenul este generalizat de cand lumea si pamantul

  7. Cică doctorii nu vor să mai colaboreze cu asistentele. Sa opereze asistentele daca le duce capul! Se mănâncă că câinii! O țară de edit

  8. Criminali, mita de la condamnatii bolnavi de cancer… medicii astia NU merita sa mai profeseze niciodata!
    Si ca ei sunt majoritatea!
    NU se uita nimeni la tine in Spitalele de stat, daca nu le bagi in buzunar, mori cu zile!

  9. Daca nu va convin doctorii români, sunteți liberi să luați credite de la băncile străine și să va operați afara! Libertate te iubim, ori învingem ori murim! Muriți jigodiilor care vreți să trăiți fara sa plătiți! Nu ați auzit că statul român este in disolutie?

  10. Este vorba de doi ani în doi ani , i-au urmărit și au probat 9 cazuri, medicul opera minim 2-3 cazuri pe zi , oare merită să se ocupe o armată de ofițeri , procurori , judecători ……oare chiar a cerut banii ?

  11. Dacă medicii au condiționat actul medical (nu îmi dai bani, nu te operez) da, atunci sa li se ridice dreptul de a practica și sa li se aplice condamnarea legala cea mai aspra. Dacă pacientii sau aparținătorii i-au mituit ( asa sunt obișnuiți majoritatea pacienților, sa dea mita), atunci și aceștia sa răspundă conform legii. Pana nu vom înțelege ca nu trebuie sa dam mita, nu vom scăpa de aceasta stare. Dacă nu ar fi cei care dau mita, nici mituiți nu ar mai fi, excepție sunt cei care condiționează, dar în acea clipa faci reclamație, depui plângere…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.