Metropolitan Police a confirmat că cei trei sunt suspectați că ar fi sprijinit serviciul de informații externe al Chinei. Ofițerii au percheziționat locuințele în care au avut loc arestările și alte trei adrese din Londra, East Kilbride și Cardiff.
Potrivit BBC, unul dintre cei arestați ar fi partenerul unui deputat laburist în funcție, iar un altul, actualul partener al unui fost parlamentar laburist. Informațiile au provocat reacții imediate pe scena politică.
Comandantul Helen Flanagan, șefa Poliției Antiterorism, a declarat că în ultimii ani s-a înregistrat o creștere semnificativă a cazurilor legate de securitatea națională. Ea a subliniat că autoritățile colaborează strâns cu partenerii instituționali pentru a perturba activitățile ostile atunci când apar suspiciuni.
În Camera Comunelor, ministrul din umbră pentru Cabinet, Alex Burghart, l-a întrebat direct pe ministrul securității, Dan Jarvis, dacă informațiile privind legăturile politice ale suspecților sunt reale. El a cerut guvernului să convoace ambasadorul Chinei și să analizeze includerea Beijingului pe „nivelul sporit” al schemei de înregistrare a influenței externe.
Dan Jarvis a refuzat să confirme identitatea sau legăturile celor arestați, însă a transmis un avertisment ferm: dacă se va dovedi că China a încercat să interfereze în afacerile suverane ale Regatului Unit, vor exista „consecințe severe”. Oficialul a subliniat că Legea securității naționale oferă agențiilor britanice instrumentele moderne necesare pentru a detecta și contracara amenințările statale, iar operațiunea de miercuri ar demonstra că legislația funcționează.
Cazul readuce în prim-plan episoadele anterioare care au zguduit Westminsterul. Anul trecut, acuzațiile de spionaj împotriva lui Christopher Cash, 30 de ani, și Christopher Berry, 32 de ani, au fost retrase de Crown Prosecution Service, după ce procurorii nu au putut obține dovezi esențiale care să demonstreze că Beijingul reprezenta o amenințare directă la adresa securității naționale britanice.
Retragerea acuzațiilor a stârnit atunci controverse și a alimentat dezbaterea despre o posibilă „provocare sistemică” la adresa democrației britanice.
Astăzi, noile arestări reaprind aceleași temeri: cât de vulnerabile sunt instituțiile democratice în fața influenței externe? Iar răspunsurile, de această dată, ar putea avea consecințe diplomatice și politice de amploare.
Din seria eterna: „Spionii se infileteaza pe la spate” !
Nu instituțiile sunt vulnerabile în democrație ci oamenii sunt lacomi și fac orice pentru bani.
Sunt infiltrați demult, ăsta e doar ultimul scandal din serie. Ce nu spun este că Frăția Musulmană și varii țări bogate din Golf, le umflă conturile, adică cumpăra influență la greu.În SUA, Israel rulz.Toată soroseala pe bani străini dansează, inclusiv la noi.
„Pestele de la cap se strica” ..știm cu toții…musiu cu șirul sunt doi gay cu acte ..
Fiind in funcții de stat ei sunt vulnerabili la șantaj
Ii bantuie Epsteinita,daca nu-i Mossad, e China
Ii bantuie Epsteinita
Nu pot sa cred, China COM unista atat de adorata de anti leghe Betty shtii sesese eku foloseste metode leghe Betty ste pentru a RECRUTA AGENTI in Camerele britanice? Prudent sefu MI5 nu se pronunta, doar China bolsevica e un viitor partener de Nadejda…Retragerea acuzatiilor de anul trecut ne demonstreaza ca, nu numai Parlamentul britanic e penetrat de China capitalismului marxist de stat, ci si Procuratura, iar aceasta datorita penetrarii MI5 si MI6…Problema neelucidata fiind:cine pe cine penetreaza?
E de rasul c….ului,pidosnici fac spionaj?cum a zis celebrul nostru Bula „asta le mai lipsea”???
Încă un argument în favoarea femeilor! “E” mai discrete…