Scenariul cel mai sofisticat

Nu vom putea descifra noi înşine şarada decât după alegeri. Atunci s-ar putea să auzim chiar şi de atentate la viaţa preşedintelui SUA, dacă va fi tot Trump.

Scenariul cel mai sofisticat

Nu vom putea descifra noi înşine şarada decât după alegeri. Atunci s-ar putea să auzim chiar şi de atentate la viaţa preşedintelui SUA, dacă va fi tot Trump.

Pandemie declanşată de SUA şi de China, în bună înţelegere secretă, care, în final, are a atrage la masa negocierilor şi Rusia, în scopul desfiinţării NATO, alianţă considerată armata privată a globaliştilor, şi al înlocuirii sistemului financiar actual, considerat spoliator al statelor. Acest scenariu circulă la noi pus în mişcare de revista „Lumea” (nr. 5). Se bazează pe o anume exaltare a geniului politico-strategic al lui Trump, dar este plauzibil. Trump a spus, cu o transparenţă derutantă, că joacă un joc de şah sau, mai degrabă, unul de poker. Ar fi câte ceva din ambele în cele din urmă, iar partea de poker ar fi o mare cacealma. Simularea unui război rece cu China, care ar garanta liniştea uliilor globalişti din cadrul NATO, dar numai pentru ca la negocierile de pace să fie convenită o ordine globală nouă, cu cheltuieli militare drastic limitate în favoarea dezvoltării economice a statelor suverane.

Dacă aşa ar sta lucrurile, uliii globalişti din cadrul NATO ar şti să le descifreze. Ce i-ar putea deruta atât de mult încât să nu vadă cifrul care descifrează această enigmă ascunsă într-un mister? Nu e de imaginat că nu îl văd. Aşteaptă alegerile pentru următorul mandat prezidenţial din SUA.

Nu vom putea descifra noi înşine şarada decât după alegeri. Atunci s-ar putea să auzim chiar şi de atentate la viaţa preşedintelui SUA, dacă va fi tot Trump.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.