Unul din comentatorii postărilor mele de pe acest site semnează Singur. Lui am decis să-i dedic această postare-scrisoare deschisă, dat fiind că a ridicat o problemă cu bătaie largă.
Domnule Singur, îmi faci reproșul că nu am spus cu voce tare, înainte de 1989, că socialismul nu poate fi susţinut cu argumente economice valide până la capătul clarificării lor, dar că o spun acum cu voce electronică.
Aşa e: nu am spus asta cu voce tare înainte de 1989. Dar nici cu voce joasă ori strict interioară nu am spus-o şi iată de ce nu am spus-o: pentru că pe vremea aceea nu deţineam nicio competenţă de tip economic.
Există şi la noi, şi aiurea prejudecata că tot ce ştim e formatat îndeajuns de bine după absolvirea unei facultăţi. Chiar absolvenţii au această prejudecată. Puţini îşi mai continuă formarea, care nu poate fi o formare autentică dacă nu iese din domeniul aşa-zisei specializări.
Am asimilat primele elemente de competenţă economică abia după 1990. Abia atunci am avut eu acces la argumentele contrarii din lumea gândirii economice: cele liberale, cele socialiste, cele libertariene.
La fel ca mine erau, probabil, şi mulţi absolvenţi de specializări economice. Şcoala noastră de acest profil nu avea catedre care să fi predat arta confruntării argumentelor contrarii. Câţiva dintre aceşti absolvenţi au reuşit abia după 1990 să identifice aceste argumente în literatura valoroasă a lumii economicului. Există şi multă maculatură intelectuală (gândire murdară, condusă de interese ideologice şi de putere) în literatura economicului.
Târziu am aflat că economicul, politico-juridicul şi cultural-spiritualul sunt cele trei puteri reale dintr-o societate şi că ele ar trebui să fie echilibrate (printr-o anume constituţionalizare), la fel cum au fost echilibrate prin Constituţii cele trei puteri reale din orice stat democratic (Legislativul, Executivul, Judecătorescul).
Dar oricâte aş fi aflat, mai devreme ori mai târziu, claritate deplină n-am găsit decât recent, citindu-l pe Frédéric Bastiat, într-o traducere românească din 2011, un autor care, la noi, nu era nici măcar citat de economişti. Mă rog, nu cu Bastiat vreau să-mi susţin argumentul din scrisoarea aceasta, ci cu afirmaţia următoare: putem absolvi orice facultate, dar esenţial are a fi efortul personal non-stop de cercetare ce, după absolvire, are deja o anume bază cognitivă (ar trebui să aibă).
Buba şcolarizării noastre (în continuare) constă în faptul că această bază cognitivă este prost formată.
În continuare, şcoala noastră dă absolvenţi fără chef de cercetare personală non-stop. Şi mai rău: fără metodologie de cercetare. Îngrozitor de rău: fără conştienţa paradigmei în care s-ar desfăşura o metodologie ori alta.
Iată de ce întâlnim atâţia comentatori care, azi, au convingeri beton fără să ştie din ce s-a format betonul acela. Întotdeauna a fost aşa, dar au lipsit reţelele de socializare ale betonaţilor. Nu acesta e răul azi. Răul, la noi, acum, este că economiştii noştri habar n-au în ce paradigmă spiritual-culturală îşi construiesc convingerile.
Paradigmaticul, domnule Singur, a ieşit la lumina raţiunii atunci când geocentrismul a fost înlocuit de heliocentrism. După aceea, nimic nu a mai fost cum fusese. Înţelegeţi? Totul în gândirea noastră are baze cosmologice (cosmo-spirituale, de fapt). Dacă nu le vom conştientiza, Confuzia ne paşte cum pasc oile iarba.
Newton, de pildă… Un mare gânditor. Ce a gândit în paradigma heliocentrică a avut o posteritate glorioasă. Ce a gândit în paradigma teologal-geocentrică nu a trecut „ecranul” către posteritate. Dar asta nu înseamnă că paradigma geocentrică ar fi greşită. Adevărul ei se află în relaţiile cosmo-spirituale, nu în cele fizic-materiale. Mai mult decât atât: suntem pe cale să descoperim o fizică a celor imateriale (suflul vital, aşa-zisul eteric), veriga lipsă dintre cosmo-spiritual şi fizic-material.
Socialismul nu poate fi susţinut printr-o viziune economică strict materialistă – asta e ceva negreşit. Dar într-o viziune economică de inspiraţie spiritualistă? Acest teologico-economic este încă necercetat. Oricum ar fi, acolo e ceva mai originar decât teologico-politicul.
Este oare contra-intuitiv faptul că fraternitatea economică (socialismul) nu poate ţine şi nu trebuie să ţină de stat (de legi), ci numai de spontaneitatea acţiunilor omeneşti? Adică, acel loc în care se manifestă spiritul liber din noi. Constrânsă prin lege, fraternitatea devine un fel de robie. „Dar eu nu vă mai spun robi vouă…”
Da, socialismul economic poate fi susţinut teologic (şi antieconomic) doar dacă recunoaştem că nu vrem să fim liberi, că mai vrem, o vreme, să fim robi de dragul justiţiei sociale care s-ar realiza astfel.
Da, câţiva vor fi fiind liberali de dreapta (spirite libere şi confraterne), aici, acum, dar mulţi români aleg liberalismul de stânga (socializant), fără să-şi poată recunoaşte însă nevoia de robie.
Să ne uităm în jur: pentru sănătate punem ceva în comun ca nişte robi voluntari, dar învăţământul e gratuit, adică îl finanţăm ca nişte robi care se cred oameni liberi. Unde e catastrofa mai mare? Nu o vedem în învăţământ tocmai fiindcă suntem fructele lui deja catastrofate.
Un articol exceptional,demn de domnul Buduca!Aferim!
Poate ne spune de ce „sistemul de sanatate romanesc privat „platita de „robi”direct din buzunar are CALITATE pe cand „sistemul de invatamantul romanesc privat”platit tot din buzunar,nu are CALITATE?
La o clinica de renume privata se inghesuie toti,iar la universitatile private,cu cat e mai obscura, cu atat arunca cu diplomele dupa „diplomati”!
(I): Buduca draga, scrii de parca nu te-as cunoaste (dovedindu-mi ca nici nu te cunosc). Si-ncepi prin contra-adevaruri. Mai ales c-ai fost student de-al lui Tudor Catineanu (de la care, imposibil sa nu fi aflat de Platon si Dialoguri), si Ioanei Em. Petrescu (de la care imposibil sa nu fi aflat de caramizile epopeii, de la Aristotel, la Scoala Ardeleana, Eminescu si Propp). ” Şcoala noastră de acest profil”, spui tu, ” nu avea catedre care să fi predat arta confruntării argumentelor contrarii”. Ce faceau, atuncea, Catineanu si Ioana Em. Petrescu, daca nu si Vartic? Ori nu l-ai citit pe Platon? n-ai aflat, de la el, de „teza-antiteza-sinteza”? Nu sedeai la o cafea, la Croco, sa „dezbati” cu tipi de la filosofie, între care, eventual, Marga? Nici o scofala ca nu erai pregatit ca economist: nici Keynes nu era. Pecetluindu-i, însa, pe-o buna bucata de vreme, omenirii, destinul, cu $ lui cu tot. Grav e ca individul, nu tu, asa cum pretinde @singur, n-a fost oprit. „Socialism”. Eroarea ta (si-premisa de lucru a altora, însa vinovati), fiind de-a nu-l fi distins de national-socialism. „Economisti” vestici (americani si refugiati în SUA) dinadins operând confuzia genurilor. „Confuzie” degenerând, astazi, la neo-con-ii anti-marxisti pretinzându-se, însa – culmea! -, „neo-marxisti”. Când, dimpotriva, Marx a fost între putinii sa priceapa ca-mpotriva saraciei si-a indivizilor care le-o provoaca altora e de luptat colectiv. O clasa sociala (în formare, muncitorimea), împotriva alteia, adica a unui Sistem sclavagist deghizat (în din ce-n ce mai multe institutii, sub forma de CASTELE. Imposibil sa nu-l fi citit pe Kafka, Buduca. Imposibil.). Ca românilor tocmai colectivismul le lipseste, fiind alta poveste. Pardon, tragedie. Cu frati Atrizi. „Relaţiile cosmo-spirituale” „newtoniene” (?) de care vorbesti (citeste-l pe Sir James George Frazer), nu exista.
Nu exista decât alea „fizic-materiale”. Lumea fiind materialitate, @Buduca. MATERIALITATE. NATURA, MAMA-NATURA E MATERIALA. C-un ÎNCEPUT si-un SFÂRSIT („în început îmi e sfârsitul”). Ca românii, rai gospodari, fac bogumilism, devorându-si copiii, à la Chronos – ori à la Robespierre si Danton, si mai târziu, à la Comuna din Paris -, lasându-i, adica, saraci si hamesiti, fiind, înca o data, altceva. Faci greseala de-a nu stii de unde sa-ncepi: în loc sa te referi la Revolutia FRANCEZA, te iei de … „socialism”. La fel tipului care semneaza @singur, si caruia-i predai o lectie de … baroc.
Votez pentru continuarea duelului Buduca Rollason
Tocmai am aflat ca SVR-ul il urmareste pe Buduca de ani buni…