Scumpiri pe piaţa imobiliară

După ușoarele scăderi consemnate în primele două luni ale acestui an, prețurile locuințelor din România au revenit, la începutul primăverii, pe o traiectorie ascendentă, Cluj-Napoca și Bucureștiul conducând detașat în clasamentul creșterilor de preț, anunță imobiliare.ro.

Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată de vânzătorii de apartamente – atât noi, cât și vechi – s-a majorat cu 1,5% luna trecută, ajungând la un nivel de 1.379 de euro pe metru pătrat util (față de 1.358 de euro pe metru pătrat util la finele lui februarie). Evoluții pozitive au avut loc în patru dintre cele șase mari orașe monitorizate constant de Imobiliare.ro. Pe de altă parte, valoarea medie de listare pentru un apartament a stagnat în alte două centre regionale, variațiile consemnate pe cele două segmente de piață analizate contrabalansându-se reciproc.

În București, pe tot parcursul lunii martie, apartamentele disponibile spre vânzare în cel mai mare oraș al țării au înregistrat un avans general de 1,6%, de la o medie de 1.395 de euro pe metru pătrat util, până la 1.418 euro pe metru pătrat. Așteptările vânzătorilor s-au majorat pe ambele segmente de piață analizate, însă într-o măsură diferită: locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,6% (de la 1.386 de euro pe metru pătrat, la 1.395 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unitățile locative nou-construite au resimțit o creștere de 2,4%, de la 1.401 la 1.435 euro pe metru pătrat util.

În Brașov, indicele Imobiliare.ro relevă, per ansamblu, o stagnare a prețurilor apartamentelor în luna martie, la un nivel de 1.277 de euro pe metru pătrat util. În momentul de față, un apartament vechi poate fi achiziționat, în medie, cu 1.257 de euro pe metru pătrat util, anume cu 1% mai mult decât luna trecută (când ar fi costat 1.244 de euro pe metru pătrat). Pe de altă parte, o locuință într-unul dintre ansamblurile rezidențiale nou-construite din Brașov are acum o valoare medie de listare de 1.306 euro pe metru pătrat, în scădere cu 2,3% față de februarie (de la 1.337 de euro pe metru pătrat util).

În Cluj-Napoca, așteptările vânzătorilor de apartamente s-au majorat cu 2,1% în martie, acestea situându-se, în momentul de față, la o medie de 1.887 de euro pe metru pătrat util (comparativ cu 1.848 de euro pe metru pătrat la finele lui februarie). În capitala Transilvaniei, prețurile au crescut pe ambele segmente de piață analizate: locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,7% (de la 1.822 la 1.853 de euro pe metru pătrat util), iar cele din ansamblurile noi, cu 2,7% (de la 1.874 la 1.924 de euro pe metru pătrat).

În Constanța, apartamentele disponibile spre vânzare s-au menținut, per ansamblu, la valoarea medie de listare atinsă la finele lui februarie, respectiv 1.268 de euro pe metru pătrat util. Prețurile au cunoscut evoluții diferite pe cele două segmente de piață analizate: apartamentele vechi s-au depreciat cu 0,6% (de la 1.265 la 1.257 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unitățile locative nou-construite s-au apreciat cu 1,2% (de la 1.273 la 1.288 de euro pe metru pătrat).

În Iași, indicele Imobiliare.ro a înregistrat, per ansamblu, un avans de 0,7% în luna martie, de la o medie de 1.070 la 1.078 de euro pe metru pătrat util. În ultimele 31 de zile, locuințele din blocurile vechi s-au apreciat vizibil, anume cu 1,1%, de la 1.091 la 1.103 euro pe metru pătrat. Și pe segmentul apartamentelor nou-construite a avut loc, teoretic, un avans, însă acesta s-a cifrat la doar 0,1%, o asemenea unitate locativă ajungând să coste 1.057 de euro pe metru pătrat (față de 1.056 de euro pe metru pătrat la sfârșitul lunii anterioare).

În Timișoara, suma medie solicitată pentru un apartament s-a majorat ușor în luna martie, anume cu 0,2%, de la 1.301 la 1.304 euro pe metru pătrat util. Apartamentele vechi disponibile spre vânzare pe piața timișoreană s-au apreciat în ultimele 31 de zile cu 0,9%, de la 1.297 la 1.309 euro pe metru pătrat util. Locuințele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale, pe de altă parte, au înregistrat un recul de 1,9%, de la 1.316 la 1.291 de euro pe metru pătrat util.
Indicele imobiliare.ro a fost lansat în ianuarie 2000.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

4 Comentarii

  1. Criza se adanceste si totul se scumpeste!
    Iar suntem atipici si facem misto pana si de criza economica. Economia este aproape blocata de un an, putini sunt cei care mai muncesc, somajul e in crestere, iar romanul cumpara pe rupte apartamente. Pe bune? Deseneaza banii sau ce?

  2. Scumpiri gonflate de criza si inflatie…preturile nu au legătură nici cu realitatea nici cu calitatea construcțiilor

  3. Cu salariu mediu pe economie intrun an cumperi un WC.Tinerii emigreaza,economia e la pamint, mortalitatea este mai mare ca natalitatea, dobinzile la ratele cele mai mari din Europa la veniturile cele mai mici, 400.000 de executari silite,rominii au peste 94% proprietati de case si apartamente.Concluzia :se face coada la cumparat imobiliare.In cluj in Buna ziua de peste 5 ani incearca sa vinda niste apartamente.Good luck cu vinzarile.

  4. Asta e articol de tip SF imobiliare. Imobiliare.ro mizează pe manipularea publicului la fel ca toți limbricii lipitori – agenți imobiliari. Situația reală ar trebui sa fie clar că piața scade sau cel mult stagnează. Nu e nimic, odată și odată se rupe funia, sa vezi plânsete și durere la fraieri.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.